Sediul Arhiepiscopiei Tomisului este în flăcări în acest moment.
- PSD asigură că moțiunea va trece. Parlamentarii PNL, USR și UDMR vor fi prezenți, dar nu vor vota
- Ana Blandiana și Zbigniew Herbert, între destin și premiu
- „Criminalitatea este în creștere în întreaga UE, iar în multe privințe are chip de copil”
- Proiectul Neptun Deep: încep lucrările de instalare a conductei de gaze în Marea Neagră
- Va fi Chivu al treilea „Mag”, după Herrera și Mourinho?
UPDATE Răzvan Parconie, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, a anunțat că la ora 00.02 a fost localizat incendiul. Suprafața afectată este de aproximativ 800 metri pătrați. La stingerea incendiului au participat peste 80 de pompieri.
UPDATE „Intervenim cu şapte autospeciale de stingere cu apă şi spumă, trei autoscări, un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD, ambulanţă SAJ, şi peste 60 de pompieri implicaţi în intervenţie. Apelul la 112 a fost făcut la ora 21.52. Erau degajări foarte mari de fum, iar flacăra era pe o parte a mansardei, iar ulterior s-a aprins în totalitate. Mansarda are o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi”, a declarat Răzvan Parconie, purtător de cuvânt al ISU Dobrogea.
Iniţial, flăcările de la mansardă păreau că s-au stins, iar întreaga zonă a fost cuprinsă de un nor gros de fum, însă după câteva minute, flăcările au reizbucnit din cauza vântului şi au cuprins întregul acoperiş.
Potrivit informațiilor, incendiul se manifestă cu flacără la sediul Arhiepiscopiei.

La fața locului acționează 7 autospeciale de stingere cu apă și spumă, patru autoscări, ambulanțe.
ÎPS Teodosie era în timpul slujbei la Catedrala Arhiepiscopiei când a aflat de eveniment. Teodosie a oprit slujba.
Conform informațiilor din presa constănțeană, au început să cadă bucăți din acoperiș și o turlă s-a prăbușit.
Știre în curs de actualizare













































