Actual

Incident în timpul audierilor lui Sorin Oprescu. Cine le transmitea mesaje în timp real celor doi denunțători din dosar

 

Un incident a avut loc miercuri, la Tribunalul București, în timpul desfășurării procesului în care fostul primar al Capitalei, doctorul Sorin Oprescu este judecat pentru luare de mită.

 

La termenul procesului, judecătoarea Iosefina Pârvu a programat audierea a doi dintre inculpații dosarului, Claudiu Bengalici și Florin Șupeală. Bengalici este administrator al unei societăți comerciale, iar Florin Șupeală este fostul director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești.

După câteva ore de audieri, avocatul lui Sorin Oprescu a sesizat faptul că o tânără consemna tot ceea ce se discuta în cadrul procesului. Aceasta a recunoscut că transmitea în timp real mesaje către doi denunțători din dosar, Teodor și Cristina Gogonea, care așteptau pe holul instanței, urmând să fie audiați. Fata a precizat că este angajată la o firmă de achiziții deținută de soții Gogonea și că a fost pusă de cei doi să îi informeze despre ceea ce se discuta în sala de judecată. Conform legii, transmiterea informațiilor din sala de judecată în timpul unei audieri este strict interzis.

Judecătoarea Iosefina Pârvu a amânat audierea celor doi denunțători și a anunțat că va sesiza Parchetul General în acest caz.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top