Un fost ministru al cărui nume a fost menționat în dosarul Microsoft este Ecaterina Andronescu, care a scăpat, oficial, de acuzațiile împotriva sa, Q Magazine
Un fost ministru al cărui nume a fost menționat în dosarul Microsoft este Ecaterina Andronescu, care a scăpat, oficial, de acuzațiile împotriva sa (foto: Mediafax)
Actual

Instanța a hotărât ce se întâmplă cu foștii miniștri implicați în dosarul Microsoft

Direcția Națională Anticorupție a dezvăluit informații de ultimă oră despre soarta a șapte foști miniștri inculpați din dosarul Microsoft. 

Este vorba despre Ecaterina Andronescu, Alexandru Athanasiu și Daniel Funeriu (n.r. foști miniștri ai Educației), Mihai Tănăsescu (n.r. fost ministru al Finanțelor), Șerban Mihăilescu (n.r. ministru coordonator al SGG), Dan Nica și Adriana Țicău (n.r. foști miniștri ai Comunicațiilor), oameni politici care, oficial, nu mai sunt acuzați.

Noul procuror care a preluat dosarul, în care se regăsesc mai multe nume, a descoperit că suspecţii au fost puşi sub acuzare după ce infracţiunile s-au prescris. De exemplu, în cazul lui Daniel Funeriu, s-a constatat că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”.

Citește și: Peste 70 de persoane interceptate fără bază legală în dosarele Microsoft 

Totodată, Claudiu Florică şi Dinu Pescariu au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, în dosarul Microsoft, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani. Faptele au fost comise de cei doi în calitate de reprezentanţi ai societăţilor Profinet AG şi Slytehrin Marketing Ltd., arată un comunicat de presă al DNA. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

Ce crede Ecaterina Andronescu despre dosarul Microsoft?

„Trei ani și jumătate mi-a stat ca sabia lui Damocles. În momentul în care ești nevinovat, este îngrozitor să-ți spună cineva că ești penal. E îngrozitor! Toată viața mi-am clădit-o pe onestitate, am fost șef de promoție, mi-am făcut doctoratul, am intrat în cariera didactică și am urcat treaptă cu treaptă. Nu am avut niciun sprijin, în afară de munca mea. Te trezești că-ți spune cineva <Ești penal!>. Dumnezeule! N-am luat un leu vreodată sau un creion!”, a declarat fostul ministru al Educației pentru Q Magazine.

Care este părerea jurnalistului CTP?

Totodată, jurnalistul cu renume, Cristian Tudor Popescu, a discutat despre subiectul miniștrilor achitați, în timpul unei emisiuni de la postul de televiziune Digi24.

Citește și: Înalta Curte a exclus probe din dosarul Microsoft 3

„O asemenea faptă afectează clar imaginea DNA ca instituţie. O ţară întreagă se uită şi se întreabă ce e asta? Dacă s-a găsit o procuroare, Iorga sau alta, să nu ţină seama voit, deci ori din imbecilitate, incompetenţă ori în mod premeditat, căci şi asta e de luat în considerare chiar foarte tare, ca să îi scoată pe aceşti 7 miniştri la liman.

Greșeala DNA

Nu şi-a dat seama un întreg DNA cu Kovesi în frunte, vreme de 4 ani, că erau prescrise infracţiunile respective, au zăcut în dosarul ăla prescrise.

Ar trebui aceşti şapte miniştri să dea în judecatăpe DNA, pentru că patru ani au fost investigaţi în continuare, au fost chemaţi la DNA, pentru că în baza legii nu mai erau în cauză. Nu e vorba de un simplu fapt legat de un procuror, e vorba de întreaga instituţie.

Lipsa de reacție a procurorului Kovesi

De ce n-a ieşit Kovesi acum? Trebuia să iasă şi să explice aşa ceva. Când ai o asemenea bombă termo-nucleară o pui acolo ca într-un raport obişnuit?

Citește și: Semnătura lui Kovesi în Dosarul Microsoft? DOCUMENTUL

Cine răspunde pentru asta? Până la ce nivel şi ce probleme structurale are DNA astfel încât patru ani a fost posibil să ai o asemenea aberaţie în instituţie şi nimeni să nu se autosesizeze.

Nu se poate trece peste aşa ceva. Dacă Kovesi nu iese acum şi nu explică şi DNA nu reuşeşte să extirpe această tumoră, atunci acest fapt va avea repercusiuni asupra întregii justiţii”

Ce spun procurorii?

Conform procurorilor care s-au ocupat de caz, „în perioada decembrie 2003 – octombrie 2004, reprezentanții Guvernului României (Nica Dan, în calitate de ministru al comunicațiilor și tehnologiei informației, Țicău Silvia Adriana, în calitate de secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, respectiv de ministru al comunicațiilor și tehnologiei informației și Athanasiu Alexandru, în calitate de ministru al educației și cercetării), au inițiat și susținut după caz, proiectele Hotărârilor de Guvern nr.1473/11.12.2003, nr.470/01.04.2004 și nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat încheierea între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers a contractului comercial de închiriere de licențe nr. 0115RO/15.04.2004, referitor la produsele Microsoft, respectiv s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licențe și pentru produsele educaționale Microsoft.

În scopul de a favoriza Fujitsu Siemens Computers prin evitarea organizării unei licitații publice, în cuprinsul Hotărârilor de Guvern menționate s-a invocat, în mod nereal, calitatea acestei firme de unic distribuitor pentru licențele Microsoft.”

Citește și: Ecaterina Andronescu, audiată la DNA

Totodată, „prin fapta reprezentanților Guvernului României, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu (prescrisă), s-a cauzat, pe de o parte – un prejudiciu în valoare totală de 66.965.343,88 USD repercutat în patrimoniul Secretariatului General al Guvernului, respectiv Ministerului Comunicației și Tehnologiei Informației, iar pe de altă parte – un folos necuvenit, în același cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers.”

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top