Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că rămâne “coerent” cu deciziile anterioare în cazul solicitărilor Justiţiei şi va aproba cererea DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă.
“Cred că mă bănuiţi că rămân coerent cu propriile abordări. Mai simplu, da, voi da curs acestei cereri”, a spus Iohannis.
Cererea DNA prin care se cere aviz de la preşedintele Klaus Iohannis pentru urmărirea penală a fostului ministru al Afacerilor Interne Gabriel Oprea, sub acuzaţia de ucidere din culpă, în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină, a ajuns miercuri la Preşedinţie.
Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referatul cauzei, în vederea sesizării preşedintelui Klaus Iohannis, pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a lui Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, „având în vedere că au reieşit indicii rezonabile cu privire la participarea acestuia la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în perioada în care deţinea funcţia ministerială”, a anunţat, miercuri, DNA.
La cererea transmisă preşedintelui au fost ataşate referatul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi 18 volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.
Solicitarea a fost transmisă după încetarea, prin demisie, a mandatului de senator al lui Gabriel Oprea, începând din 1 octombrie.














































