Reacţia lui Greblă vine după ce DNA a anunţat că este urmărit penal.
“Mă miră că se face o legătură între mine şi domnii parlamentari Iulian Iancu şi Lucian Şova. Pe al doilea nu-l cunosc, iar cu primul nu am avut nici un fel de legătură”, a precizat Toni Greblă, pentru România TV. În ce-l priveşte pe generalul Săvoiu, judecătorul CCR a afirmat că îl cunoaşte de 20 de ani, fiind originari din acelaşi judeţ, Gorj, dar nu a avut legături de afaceri cu el.
“Alte amănunte în legătură cu Siria, Turcia, Rusia nu am, nu cunosc, nu ştiu despre ce e vorba”, a completat Toni Greblă.
“După 1990 m-am ţinut departe de lumea afacerilor. Nu am avut acţiuni la vreo societate comercială şi nu am desfăşurat vreo activitate de comerţ. Nu mă pricep. Despre exporturi nu am niciun fel de idee. Dacă ar fi să fac export nu aş şti ce trebuie să fac, pe la ce autorităţi să mă duc, nici ce documente trebuie pentru că nu m-a interesat niciodată acest domeniu”, a susţinut Toni Greblă.
Judecătorul CCR a mai afirmat că relaţia sa cu Ion Bârcină nu este una de afaceri, limitându-se la o relaţie normală între cumetri.
De asemenea, Toni Greblă a respins acuzaţiile procurorilor legate de neregularităţi ale finanţării campaniei electorale.
“Ajutor în campania electorală nu ştiu cine n-a primit. Şi eu am beneficiat de sprijinul prietenilor, cunoscuţilor, altfel nimeni nu ar reuşi să fie ales”, a afirmat Toni Greblă.
Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de 8 persoane în dosarul judecătorului CCR, Toni Greblă.
Potrivit unui comunicat al DNA, Toni Greblă este urmărit penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, în formă continuată, două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi constituirea unui grup infracţional organizat (în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate).













































