Judecătoarele Gabriela Bîrsan şi Corina Corbu sunt suspendate din funcţie începând din 25 iulie, “ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni”, arată vineri Consiliul Superior al Magistraturii, într-un comunicat de presă. Judecătoarea Gabriela Bîrsan a fost trimisă în judecată joi, pentru mai multe fapte de corupţie, alături de colega sa Corina Corbu, un şofer al instanţei, doi avocaţi, un om de afaceri şi doi foşti magistraţi, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Gabriela Bîrsan, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), fost preşedinte al secţiei de contencios administrativ şi fiscal, este acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice, luare de mită, trafic de influenţă şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
În acelaşi dosar vor fi judecaţi Corina Corbu, magistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acuzată de complicitate la infracţiunea de favorizare a făptuitorului, şi Florian Ionescu, angajat ca şofer tot la instanţa supremă, care ar fi făcut mărturii mincinoase.
De asemenea, vor fi prezentaţi în faţa instanţei şi avocaţii Claudia şi Radu Gherbovan Silinescu, foştii judecători Iuliana Puşoiu şi Anton Pandrea, care au lucrat tot la ICCJ, şi omul de afaceri Gabriel Chiriac.














































