Judecătorul Mircea Puşcaş de la Curtea de Apel Oradea, acuzat că ar fi cerut unei persoane judecate în mai multe dosare 51.

Intern

Judecătorul de la Curtea de Apel Oradea va fi cercetat în libertate

500 de euro, din care ar fi primit 21.500 de euro, promiţând că intervine la magistraţi pentru soluţii favorabile, va fi cercetat în libertate, cu interdicţia de a părăsi ţara.

Curtea de Apel Oradea a respins, sâmbătă seară, cererea procurorilor DNA de arestare a judecătorului Mircea Puşcaş, considerând că măsura este netemeinică şi că nu sunt indicii şi probe care să susţină o asemenea măsură restrictivă, soluţia fiind atacată cu recurs.

Din aceleaşi motive, Curtea de Apel Oradea a respins şi cererea de arestare a lui Marcel Piştuca, cel prin intermediul căruia judecătorul urma să primească banii, şi el reţinut de DNA.

Magistraţii Curţii de Apel Oradea au decis însă în cazul ambilor obligaţia de a nu părăsi ţara. Printre condiţiile impuse atât lui Puşcaş, cât şi lui Piştuca se numără aceea de a nu lua legătura cu denunţătorul, martorii şi să nu vorbească între ei, direct sau indirect, prin rude sau apropiaţi.

Procurorul DNA Ciprian Man a declarat recurs imediat după pronunţare.

În cursul procesului, cei doi inculpaţi au fost audiaţi, după care au plecat. După ce au fost prezenţi la judecată, Puşcaş şi avocatul lui nu au venit la pronunţare.

Înainte să se pronunţe soluţia, din sala de judecată a ieşit soţia lui Marcel Piştuca şi le-a spus celor din grupul de susţinători ai celor doi inculpaţi că “va fi bine”.

La plecarea de la instanţă, nici Marcel Piştuca, şi nici avocatul său, Lucian Chisăliţă, nu au vrut să ofere declaraţii presei, transmite Mediafax.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top