În anul Centenarului, discordia națională pare singurul proiect de țară de care suntem în stare.

Citeşte şi: Kovesi are „suferințe morale” de 1 milion de lei din cauza jurnaliștilor

Revocare cu premeditare

La 12 februarie, Tudorel Toader susținea că are un document care prezintă viciile Direcției Naționale Anticorupție și ale conducerii sale. Verdictul era evident.

Kövesi a descifrat fără greutate mesajul și a aplicat o lovitură preventivă două zile mai târziu, când a convocat cu pompă o conferință de presă a cărei temă aparentă era legată de vâlva provocată de acuzațiile aduse procurorilor DNA Ploiești de către Vlad și Andreea Cosma. Ea a caracterizat episodul drept un „festival disperat al inculpaților care vor să umilească societatea, românii”. Pe scurt, nu-și reproșa nimic și nu avea de ce să demisioneze.

Mircea Negulescu, procuror DNA şi omul de încredere al Laurei Codruţa Kovesi, a instrumentat unele dintre cele mai răsunătoare dosare din ultimii ani: Sebastian Ghiţă, Victor Ponta, Vasile Blaga, Gheorghe Ştefan, Tony Blair, familia Cosma. Dincolo de „succeseleˮ sale ca procuror, Negulescu – Portocală este deținătorul unui limbaj suburban, potenţat de tupeul şi siguranţa ce îi erau date de şefa DNA. În urma înregistrărilor, apărute în spațiul public, care arătau neregulile de la DNA Ploieşti, acesta a fost suspendat de CSM.

Citește și: Armata digitală a politicienilor 

Gloanțele oarbe ale ministrului Toader?

Cred că dramaturgul A.P. Cehov susținea, despre tehnica literară, că, „dacă în primul act ai un pistol pe perete, în ultimul act pistolul acela trebuie să tragă”. În ultimul an, Toader a tot fluturat pe deasupra capului arma revocării, dar s-a ferit să treacă la fapte. La 20 decembrie (deci înainte de izbucnirea ultimului scandal în centrul căruia se află DNA), el a anunțat că, „în forul său interior”, a luat o hotărâre, pe care o va comunica mai târziu.

A apăsat pe trăgaci abia la 22 februarie, când a găsit, în sfârșit, cu cale să expună raportul incriminator.

Citeşte şi: Mi s-a cerut să denunț lideri politici, colegi, prieteni

Textul, gândit ca un veritabil rechizitoriu, conține 20 de învinuiri la adresa activității șefei DNA. Acesteia i s-a imputat că a nesocotit Constituția prin anchetarea OUG 13, că a recidivat prin anchetarea HG-urilor privind trecerea lacului Belina de la statul român la Teldrum, că a contestat autoritatea CCR, că încearcă să obțină condamnări cu orice preț, că are un comportament excesiv de autoritar și discreționar sau că soluționează cu prioritate dosarele cu impact mediatic.

Se mai adaugă falsificarea transcrierii unor convorbiri telefonice, tolerarea comportamentelor abuzive presupuse a fi comise de către unii procurori și lipsa de reacție în verificarea zelului profesional și conduitei acestora. Din această lungă listă, foarte puține reproșuri nu fuseseră încă vehiculate în mass-media sau prezentau elemente de noutate. Poate doar sporirea cheltuielilor DNA să fi fost o informație inedită.

Timp de mai bine de o oră, Tudorel Toader a prezentat cele 20 de argumente solide care au condus la concluzia că Laura Codruța Kovesi trebuie să fie revocată.

Dincolo însă de miezul raportului, de relevanța și temeinicia sa, importante sunt efectele pe care le poate produce. Toader însuși a menționat că „propunerea de revocare va fi transmisă secției de procurori a CSM și președintelui României, pentru a analiza și pentru a decide în raport cu competențele constituționale”.

Or, avizul CSM, deși doar consultativ, i-a fost favorabil șefei DNA, care se bucură, în plus, de sprijinul total și deschis al președintelui Iohannis. În această situație, la capătul procedurii de revocare se află fie menținerea Laurei Codruța Kövesi în funcție, fie declanșarea unui conflict de natură constituțională, cu rezultate imprevizibile, care nu va face decât să accentueze prezenta criză.

Cele două talere ale balanței frânte

La etalarea raportului, Ministrul Justiției a explicat că acesta a fost elaborat „pe fondul dezbaterilor care au căpătat o amploare deosebită în spațiul public în ultimul an, dezbateri care au divizat profund opinia publică”.

Din păcate, intervenția sa nu a făcut decât să sublinieze, și mai pregnant, tranșeele care despart societatea, în plin Centenar.

Citește și: Impostura ambasadelor și implicarea lor în numirea lui Kovesi la șefia DNA

Astfel, o emisferă a națiunii (politicieni, ziariști, simpli cetățeni etc.) vede doar corupția, fără a distinge excesele, dintre care unele strigătoare la cer, ale Sistemului, inclusiv cele ale DNA. În schimb, cealaltă parte percepe aproape exclusiv „poliția politică”, minimalizând depravarea. Ca întotdeauna, adevărul se află la mijloc, iar tabloul exact poate fi obținut numai prin suprapunerea celor două imagini: în România există atât corupție, cât și abuz. Și ambele sapă cu sârg la șubreda temelie a statului de drept.

Muzeul Justiției

În România există Muzeul Profesiei Contabile, dar nu există o instituție similară dedicată Justiției. Fiecare cetățean care a trecut prin vreo sală cu pași pierduți ar putea lăsa acestui muzeu un mic fragment de istorie orală. Mai ales dacă a avut vreo daraveră cu statul.

Pentru că Justiția nu începe și nu se termină cu DNA. Desigur, prin vreunul dintre depozitele din subsol, păianjenii ar putea acoperi peste ani busturile uitate ale lui Kövesi sau Toader. Dar cel care va aduce echilibrul, nepărtinirea și bunul-simț în Justiție ar merita o statuie în holul principal.

Cătuşiada continuă

Patrick André de Hillerin face în Cațavencii.ro un bilanț al activității DNA din ultimii ani.

„Prin arestările televizate, prin cătușiada continuă și prin deschiderea de dosare, DNA a creat, în ultimii cinci ani, impresia de nestrămutat că România este o țară profund coruptă, că întreaga clasă politică este compusă din infractori condamnați și că singura soluție pentru ieșirea din această situație este Laura Codruța Kövesi. Dar lucrurile nu stau chiar așa. În cinci ani avem 89 de primari condamnați, 21 de deputați, 6 senatori, 2 europarlamentari, 8 președinți de Consilii Județene. În total, 126 de politicieni aleși condamnați definitiv în cinci ani. 126 dintr-un total de 45 206 politicieni aleși.

Ei bine, mult mai rău decât clasa politică stă cea de a treia putere în stat, respectiv puterea judecătorească. Da, Justiția din România este, dacă judecăm după condamnări, mult mai coruptă decât clasa politică. Fiindcă în aceeași perioadă, 2013 – finalul lui 2017, au fost condamnați definitiv 64 de magistrați (33 de judecători și 31 de procurori) dintr-un total (la finalul lui octombrie 2017) de 6 596 de magistrați activi (4 659 de judecători și 1 824 de procurori).

Citește și: Un dosar alb pentru zile negre

Pentru că doamnei K. și susținătorilor săi le plac foarte mult procentele, vom spune că din 2013 și până la sfârșitul lui 2017 au fost condamnați doar 0,27% dintre politicienii aleși, în timp ce au fost condamnați 0,97% dintre magistrații activi. Iar comparația este și mai îngrozitoare dacă e să-i comparăm pe politicienii aleși cu procurorii: 0,27% din politicienii aleși condamnați, față de 1,69% dintre procurorii activi condamnați.

Situație uluitoare la bilanțul DNA între Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție Cristina Tarcea și Procurorul Șef Laura Codruța Kovesi surprinsă de Q Magazine.

Așadar, dacă ne lăsăm doar în voia cifrelor, seci și necruțătoare, să încercăm să răspundem onest la o întrebare simplă: sunt mai corupți politicienii din România sau procurorii? Sunt mai corupți politicienii din România sau magistrații?”