agerpres_9329433
Beatrice Rancea (stg.), directorul interimar al Operei Nationale Bucuresti, pe scena Galei Premiilor Operelor Nationale.
Actual

Kitsch și bâlci provincial pe scena Operei Naționale sau cum să compromiți o gală

O seară pe care o începusem spectaculos cu piesa „Mazel Tov” la Teatrul Evreiesc s-a sfârșit lamentabil într-o obsesivă și repetitivă expresie – „O tempora! O, mores!” – pe care mi-am spus-o nostalgic, amintindu-mi Gala de balet din 2014 sau Gala Verdi Wagner. 

Nu vă recomand, vă trimit cu toată forța să vedeți piesa „Mazel Tov” în care se împletesc, într-o explozie de bucurie, umorul și cântecele evreiești. Roxana Guttman, Maia Morgenstern, Nicolae Călugărița și alți actori talentați invită publicul la propriu într-o horă a bucuriei.

Am plecat cu certitudinea că n-am întâlnit la niciun alt popor, așa cum am întâlnit la evrei, sentimentul că fiecare zi este un dar pentru care știu să se bucure și să fie recunoscători.  

mazl-tov-6

Mazel Tov

Și am ajuns la Opera Națională... unde nu mai fusesem demult… și dintr-un sentiment de solidaritate și de tristețe după marea noastră balerină, Alina Cojocaru.

Ce să mai caut eu într-o instituție ai cărei oameni – angajați și conducere – n-au fost capabili să țină un asemenea simbol pe scena pe care ea s-a întors cu atât‎a generozitate, lăsându-le pe  cele internaționale și toate onorurile care ar fi venit odată cu ele? 

Mai multe anunțuri care au rulat pe crawl-urile unor televiziuni, cu câteva zile în urmă, anunțau că în cadrul Galei Premiilor Operelor Naționale va cânta, pentru prima dată în România, tenorul Roberto Alagna și multă lume a venit pentru el. Recunosc onest că nu a fost și motivația mea. Am vrut să fiu în sală pentru a o aplauda pe soprana Eugenia Moldoveanu, căreia aflasem că avea să i se decerneze Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră. Am sperat să o mai văd pentru că, din dragoste de ea, m-am apropiat de acest gen liric al muzicii pe vremea când aveam doar 19 ani și eram jurnalist acreditat la Cotroceni și îl însoțeam pe președintele Iliescu deseori la Operă sau asistam la serate culturale organizate la Președinție sub patronajul său, în cadrul cărora Eugenia Moldoveanu era deseori valorizată și omagiată, și mi-e atât de dor de statura ei, de prestanța și de superioritatea ei. Îmi lipsește până la pustiire interioară această magnifică femeie!

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/16031741/1/afis-gpon-2016.jpg?width=400

Și a început…

Ceea ce s-a vrut o Gală cu pretenții s-a dovedit un bâlci provincial catastrofal, care a compromis nu doar o serie de personalități prezente în sală, ci mai ales numele unor artiști nominalizați și omagiați pe scenă. Și aș putea spune că l-au compromis și pe tenorul italian care a excelat mai mult în canțonete decât în ariile de operă.  

Prezentatorii Marius Constantinescu și o actriță a Teatrului Bulandra – al cărei nume îmi scăpă acum – au încercat să salveze muuuuulte momente de penibil în care spectatorii, jenați, râdeau amar.

Un spectacol care a început la ora 21:00 și a durat până la 0:30 a avut ca amprentă de fundal o butaforie de cel mai prost gust, cu niște statui de plastic aurii care țineau în mână câte o liră și iar pe cap aveau  niște aripi asemănăoare cu nişte coarne şi care, în jocul umbrelor și al luminii, păreau niște diavoli gata să-l devoreze și pe Alagna, și pe noi din sală. Bănuiesc că s-a vrut un Orfeu, nu? (Întreb organizatorii!).Ca totul să fie de un grotesc absolut, aceeași figurină era imortalizată din gheață în foaier, la intrare. Doamne în rochii lungi priveau nedumerite.

La un moment dat, Adrian Cioroianu, invitat să ofere unul dintre premii, stătea la microfon pe scenă așteptând… ceva.

agerpres_9329436Ambasadorul Adrian Cioroianu alături de Mezzosoprana Maria Jinga

La început, nu înțelegeam ce așteaptă! Marius Constantinescu îi spune că, în spatele lui, cele două hostesse au nu doar statuia premiului ci, într-o cutie de catifea roșie, și numele câștigătorului. Cioroianu – care arăta impecabil și era privit din lojă de superba Daniela Nane – devenită, între timp, soție oficială – ‎se îndreaptă spre cutia roșie, o deschide, dar nu găsește nimic în interior. Se întoarce la microfon și privește spre culise, în speranța că cineva îi va aduce, totuși, numele câștigătorului pe care trebuia să îl anunțe. Că doar de asta urcase pe scenă, nu?! Trec cel puțin două-trei minute interminabile… dacă nouă, din sală, ni s-au părut nesfârșite, imaginați-vă unui ambasador, deprins cu protocolul diplomatic riguros! Într-un final, Marius Constantinescu, obișnuit cu evenimentele și cu inerentele lor sincope, salvează momentul și spune de la microfon, privind spre Adrian Cioroianu: „Să vă spunem noi numele câștigătorului… este…” și rostește un nume. Nu-l știa nici el dinainte, ci i-l suflase cineva din culise – la propriu!

Ceva mai jenant n-am văzut! Cioroianu era vizibil încurcat de scenă…pe scenă!

A urmat momentul în care Prințul Duda i-a dăruit trofeul pentru întreaga carieră sopranei Nelly Miricioiu‎, prilej cu care aceasta ne-a dăruit o interpretare magnifică a ariei lui Imogene din opera Il Pirata de Bellini. 

IMG-20161218-WA006

Soprana Nelly Miricioiu‎

A fost singura prezență, dintr-o seară întreagă, care a meritat efortul meu! Și al celorlalți…

Și, pentru obiectivitate, aș mai adăuga, la superlative, și dansul răvășitor, plin de pasiune și de expresivitate, pe care prim-balerina Spaniei, Esther Jurado, l-a interpretat pe fundalul sonor „Asturias” al lui Isaac Albeniz.

Au urmat scene în care câte o personalitate marcantă urca pe scenă și anunța „Acum vom urmări un mesaj video de la soprana sau tenorul”… – nici nu mai știu bine, că deja mi se întunecase mintea!… și se-ntorcea spre un ecran pe care așteptam toți să vedem personajul anunțat! După circa un minut, prezentatorul Galei ne anunță că, de fapt, nu urmează niciun mesaj și că este o eroare. Aceeași personalitate ne spune despre un alt artist care, din motive obiective, n-a reușit să fie prezent în sală, dar vrea să ne spună câteva cuvinte prin intermediul… unui mesaj video. Alt mesaj, așadar! De data asta oare chiar îl vom vedea? Ne îndreptăm ochii atenți să nu ne scape vreo silabă. Și din nou prezentatorul Marius Constantinescu ne anunță că nici de această dată nu e cazul. Toți eram uluiți și stupefiați!

Eu nici acum nu știu dacă nu cumva am fost invitați la Gala penibilizării unor oameni.

Ca eșecul să fie încoronat, după miezul nopții, Luminița Arvunescu, excepțional realizator al emisiunii „O seară la Operă” la Radio România Muzical și un om de un rafinament absolut, a fost pusă în situația de a da trei premii, de Excelenţă Eugeniei Moldoveanu, lui Cornel Trăilescu pentru întreaga carieră și Marele Premiu al Juriului lui Stelian Olariu, într-o manieră care ne-a uimit pe toți.

Decernarea a constat în citirea a trei eseuri, unul după altul – separate de niște aplauze firave ale publicului epuizat la ora aceea, plictisit și dezamăgit – și atât! Niciunul dintre cei trei nu a urcat pe scenă și nici n-a trimis vreun reprezentant. Niciunul nu a trimis vreun mesaj organizatorilor. Nu a existat niciun premiu fizic, decât declarativ, iar momentul care putea fi unul central în cronologia Galei a eșuat în derizoriu.

Finalul a culminat cu celebrul colind „O, ce veste minunată!” în care aflasem că Roberto Alagna ar fi trebuit să ne uimească cu abilitatea lui cânta în  limba română, dar în care nu prea i-am auzit vocea… acoperită de personalul tehnic invitat pe scenă, de directorul interimar al Operei Naționale și de un cor care, probabil, a vrut să mai salveze, dacă mai era ceva de salvat din această seară corolar al unui bâlci lamentabil.  

IMG-20161218-WA011

Roberto Alagna, pe scena ONB

Declarația serii a fost rostită de primarul general, Gabriela Vrânceanu Firea, o prezență distinsă a Galei, care a implicat Primăria Capitalei în susținerea financiară a Galei – nu și în organizare! Probabil ar fi ieșit mai bine! – care a spus că „orice ban investit în cultură, nu este un ban pierdut!”.

Premiul pentru cel mai bun spectacol de operă - „Carmen” de Georges Bizet, regia Karel Drgáč, Opera Națională Română Iași Gabriela Firea și Cosmin Marcovici, Manager interimar Opera Națională Română Iași

Premiul pentru cel mai bun spectacol de operă – „Carmen” de Georges Bizet, regia Karel Drgáč, Opera Națională Română Iași –  Gabriela Firea și Cosmin Marcovici, Manager interimar Opera Națională Română Iași


Potrivit unor surse din interior, tenorul Roberto Alagna ar fi încasat un onorariu de 80.000 de euro ceea ce duce ONB pe axa Dubai/Moscova pentru că doar aici, pentru două amărâte de arii, poți lua o asemenea sumă.


De acum înainte nu se va mai putea negocia cu artiștii mari sub acest onorariu-pentru că vorbesc între ei, și toate eforturile diferitelor conduceri, de-a lungul timpului, de a șterge ștampila „Europa de Est-bani mulți, de la ruși!” au devenit de acum inutile.

Să ai spectacole în stagiune precum Fidelio, Cosi fan Tutte, Manon Lescaut și să premiezi „Crăiasa zăpezii” , în coregrafia lui Horațiu Cherecheș…este o alegere pe care eu nu am înțeles-o.

Prieteni care analizau astăzi cifrele Galei mi-au mărturisit siderarea lor. Au fost încasări de 19.000 lei, sub 200 de bilete vândute la o sală de o mie de locuri, restul fiind invitați care în mare majoritate nu au venit. Gradul de ocupare al sălii a fost de 60% în condițiile în care aveam totuși, pe scenă, un tenor de talie mondială.

Toate aceste încasări la costuri de 150.000 de euro din care o mare parte au provenit de la Primăria Capitalei, intențiile Gabrielei Vrânceanu Firea de a sprijini un act de cultură fiind absolut lăudabile.

Nu am reușit să aflu încă ce criterii au stat la baza premierii unor spectacole și a unor artiști, dar sunt convinsă că Iașiul a luat marele premiu absolut întâmplător, fără nicio legătură cu actualul director interimar al Operei Naționale București care vine din capitala Moldovei unde și-a blocat postul.

Nu am simțit deloc că această Gală a avut la bază meritocrația și performanța, ci mai degrabă interesele, pe mulți dintre protestatarii de acum câteva luni-care au cauzat prejudicii de cca 400.000 de euro prin anularea spectacolelor – regăsindu-i pe scenă, printre premiați.

Ca om pasionat de operă și care a avut privilegiul de a călători în jurul lumii și a vedea spectacole pe cele mai cunoscute scene ale lumii, dar și ca apropiat al instituției de la București – pe care am susținut-o prin revista Q Magazine ani de zile, fiind martorul unor „epoci” de directorat de la Ludovic Spiess încoace – nutresc o profundă tristețe, dezamăgire și, cu intermitențe, dezgust față de ceea ce a devenit.


Artiști de renume au plecat, valorile profesionale au fost înlăturate, s-a instalat o echipă care promovează vulgarul, lipsa de valoare și care mai aduce oamenii în sală în lumina amintirilor a ceea ce vedeau cândva pe această scenă lirică a țării. 


Am înlocuit reprezentaţiile de la ONB cu spectacolele de gen pe care le difuzează Grand Cinema Multiplex la Băneasa… și vă garantez că este o experiență mult mai emoționantă. În rest, când simt nevoia unei opere live, prefer efortul unei călătorii la Covent Garden sau la Met decât confortul celor câțiva pași până la opera noastră.

Gala de aseară a fost încununarea vulgarizării și denaturării artei pentru care noi, cei prezenți, am ales cele mai frumoase ținute și ne-am accesorizat cu așteptările unui eveniment memorabil. Am plecat cu toții… dezgustați și jenați.

Un spectacol marca Beatrice Rancea!

rancea

Beatrice Rancea

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top