Ştie să zâmbească, ştie să râdă.

Comentatorii Q Magazine

Klaus Iohannis: Ceea ce trebuie rezolvat sunt problemele românilor, nu ale unui preşedinte sau ale unui prim ministru

Într-un fel natural, deloc forţat, dar atunci când se află departe de camerele de luat vederi.  Ştie să nu intre în polemici sterile, ştie să-şi respecte adversarul, chiar dacă nu se află pe aceleaşi poziţii şi chiar dacă opiniile lor sunt diametral opuse.

La capătul unui interviu foarte mult timp pregătit în avans cu preşedintele Klaus Iohannis, am apreciat felul în care diplomaţia cuvintelor şi bunul simţ ardelenesc, cuminţenia inteligentă a unor strămoşi, au reuşit să facă din el o alegere interesantă pentru România viitorilor cinci sau poate zece ani. Inclusiv coabitarea cu primul ministru Victor Ponta o să fie o reuşită, o simt. Deşi, în buni adversari, ambii şi-au dezvăluit tactica: primul ministru Ponta investeşte în imagine, cerând serviciile unui consilier pentru imaginea sa în presa internaţională, Radu Magdin, preşedintele, el, mărturiseşte că şi-ar dori un guvern care să aibă aceeaşi culoare politică.
Pentru primul său interviu acordat după alegerea sa, din 16 noiembrie, “L’Express” a decis nu doar să acorde deschiderea prestigioasei reviste franceze, ci şi să publice pe site-ul său într-o altă limbă decât franceza, PDF-ul integral al interviului. Nu este în engleză sau germană, ci în limba română. Uneori cuvintele contează. Deci. A fost cazul acum. Interviu realizat de Charles Hacquet şi Iulia Badea-Guéritée, fotografii de George Popescu, pentru L’Express.

“La 25 de ani de la căderea dictatorului Nicolae Ceauşeşcu, Klaus Iohannis a devenit, în 21 decembrie, cel de al patrulea preşedinte al tinerei democraţii româneşti. O victorie surprinzătoare. Nimeni nu şi-ar fi imaginat, cu câteva săptămâni în urmă, că acest fost profesor de fizică, membru al comunităţii germane din România, protestant într-o ţară ortodoxă, îl va învinge pe candidatul socialist Victor Ponta, marele favorit din sondaje. Însă românii, exasperaţi de multiplele scandaluri de corupţie, au dorit schimbarea. Iar pentru Iohannis, dosarele care vor urma sunt toate greu de rezolvat: sisteme de educaţie şi de sănătate care şchioapătă, fuga absolvenţilor de universităţi în străinătate, integrare europeană blocată de problema spaţiului Schengen, fără a uita de foarte dificilul dosar al romilor emigraţi…Pentru a complica şi mai mult situaţia, noul preşedinte va trebui să se acomodeze cumva cu rivalul său, căci Victor Ponta, exceptând o lovitură de teatru, va rămâne prim ministru până la viitoarele alegeri legislative, în 2016. Care va fi oare marginea sa de manevră? Pentru prima oară de la alegerea sa ca preşedinte, Klaus Iohannis se exprimă în presă. Iar în luna ianuarie va fi primit, este foarte probabil, de preşedintele François Hollande, la Palatul Elysée.
 Victoria dvs a surprins, cu atât mai mult cu cât aveaţi 10 procente de recuperat la finalul primului tur de scrutin, când aţi terminat în urma adversarului dvs, Victor Ponta. Cum vă explicaţi acest final neaşteptat?

Rezultatul este atipic, este adevărat. Am fost şi eu surprins, deşi am fost convins încă de la început că voi câştiga. Am fost printre puţinii care au crezut din capul locului în victoria mea. Cred că românii nu au realizat miza acestor alegeri decât între cele două tururi. Campania fusese, până atunci, puternic bruiată de fundal: am avut veşnicele dispute între primul ministru [Victor Ponta] şi preşedinte [Traian Băsescu], am avut foarte multe acţiuni în justiţie, foarte vizibile [realizate de DNA], foarte interesante mediatic. Şi apoi toţi acei candidaţi, nu mai puţin de 14…Cetăţeanul de rând, până la primul tur, de multe ori nici nu şi-a dat seama care este miza, nu s-a discutat practic deloc despre programul candidaţilor. De abia în turul doi oamenii şi-au dat seama despre ce sunt aceste alegeri. Că nu e vorba doar de a alege persoana A şi persoana B, ci de a alege între un sistem vechi, de care vroiau să se debaraseze, şi o ofertă nouă, atipică. Peste aceste treziri din campanie, a venit votul din diaspora, care a avut o influenţă majoră asupra gestului în sine. Voturile tinerilor au contribuit enorm la victoria mea. In final, participarea, de 65%, a fost considerată de analişti ca fiind fenomenală pentru anul 2014. Alegătorii ne-au trimis, până la urmă, două mesaje: au votat anti-sistem, anti Partidul Social-Democrat, şi au transmis o dorinţă de a avea un viitor mai bun. Că doresc schimbarea. Din acest mix a reieşit rezultatul pe care îl vedeţi.

Va trebui să lucraţi cu un prim ministru care îşi păstrează majoritatea în Paralament, şi care se presupune că nu vă va face cadouri. Cum veţi proceda?

Atunci când mi-am anunţat candidatura am spus că vreau să fac lucrurile altfel, adică printr-un alt stil de a aborda politica: mai puţin scandal, mai puţină gălăgie, mai multă concentrare pe esenţa problemelor. Este exact ceea ce o să fac. Nu mă veţi vedea certându-mă la vreo televiziune cu primul ministru, oricare ar fi el. Faptul că acum primul ministru este fostul meu adversar din campania electorală, sigur, o notă aparte şi va face colaborarea poate un pic mai complicată mai greu de gestionat, însă indiferent de acest lucru, ceea ce trebuie rezolvat sunt problemele românilor, nu ale unui preşedinte sau ale unui prim ministru. Voi face astfel încât colaborarea cu guvernul să fie corectă. Dar poate că guvernul PSD nu va exista multă vreme…

În acest context de coabitare, care poate fi deci rolul preşedintelui?

Trebuie să fie un model pentru societate. Felul în care se comportă, ca persoană publică, trebuie să inspire naţiunea şi nu să o distreze. Credeţi-mă, va fi o nouă abordare pentru România. Totuşi, nu preşedintele trebuie să impună schimbarea. El trebuie să se sprijine pe un guvern care lucrează în acelaşi sens. Lucrurile nu vor putea evolua corect decât din momentul în care guvernul va fi din aceeaşi formaţiune politică cu mine, şi nu din partea adversarului. Nu se va întâmpla repede, dar sper ca schimbarea să aibă loc în 2015. Sau cel târziu în 2016, după alegerile legislative.

Interviul integral pe site-ul L’Express.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top