Preşedintele Klaus Iohannis a declarat în cadrul întâlnirii anuale cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti, că România are o societate matură, care a dovedit că este capabilă să lupte pentru valorile în care crede, dar că această societate are nevoie de un stat care trebuie să fie pe măsura ei.
Citește și: Alina Bica, responsabilă de avizarea unui număr record de mandate de interceptare
Klaus Iohannis a spus în începutul discursului său că România va trebui să se mențină ca pilon de stabilitate și predictibilitate, iar statul de drept va trebui să se întărească.
„2018 este cu adevărat momentul cel mai potrivit pentru a reflecta profund și a acționa înțelept pentru prezentul și viitorul națiunii și societății românești.
Este momentul asumării Proiectului nostru legitim de Țară, adică a modelului nostru de dezvoltare și a căilor de urmat, interne și externe, pentru atingerea lui.
Voi mai vorbi, pe larg, despre acest Proiect și relevanța lui pentru țară. Subliniez însă, acum, că doar un astfel de Proiect poate răspunde adecvat riscurilor cu care se confruntă România, atât interne, cât și externe, care vin din vecinătatea noastră complicatăˮ, a spus Klaus Iohannis.
Află cine a zis „Eşti ceea ce faci şi laşi durabil în urma taˮ
Şeful statului consideră că doar un astfel de stat poate proiecta şi în exterior, în vecinătate şi nu numai valorile, democratice ale statului de drept.
Politica externă
„… este necesară consolidarea pe mai departe a triadei esențiale a politicii externe românești: întărirea și extinderea în continuare a Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, precum și creșterea rolului și efortului României în Uniunea Europeană, respectiv în NATO.
Acești trei piloni fundamentali definesc comunitatea de valori din care facem parte și care ne asigură securitatea și prosperitatea.
În contextul internațional de astăzi, complicat și impredictibil, România trebuie să acționeze pentru a menține, în același timp, relevanța strategică intrinsecă a acestor trei piloni, precum și creșterea relevanței României în cadrul lor.
În același timp, întâlnirea cu Președintele Trump a reconfirmat angajamentul Statelor Unite pentru securitatea regiunii noastre, inclusiv a României. De aceea, vom acționa hotărât pentru punerea în practică a deciziilor luate cu prilejul vizitei.
Și în acest an vom întări, în mod consecvent, cooperarea noastră în domeniul politic și militar, inclusiv prin continuarea alocării a 2% din PIB pentru apărare, dar va trebui să progresăm și în dezvoltarea schimburilor comerciale și a investițiilor reciproce, respectiv a celorlalte dimensiuni ale Parteneriatului”, adaugă președintele României.
România şi UE
„Ca stat cu o națiune pro-europeană, fără partide parlamentare eurosceptice, avem legitimitatea să participăm alături de “nucleul dur” al Uniunii la consolidarea sa, mai ales alături de Germania și Franța, pentru a avea, în final, o Uniune puternică, mai aproape de cetățenii europeni, capabilă să asigure securitatea și prosperitatea acestora.
(…) Doresc să reamintesc, în exact acest context, obiectivul aderării României la Zona Euro, fără de care nu vom beneficia de toate oportunitățile statutului de membru al Uniunii. De aceea, vom continua implicarea activă în dezbaterea privind consolidarea Uniunii Economice și Monetare. Așa cum și aderarea la Spațiul Schengen continuă să fie pe agenda noastră, deoarece este esențială pentru întărirea securității Uniunii.
De asemenea, reiau apelul pentru o cât mai bună pregătire, din timp, a tuturor aspectelor, logistice și de fond, ale exercitării Președinției României a Consiliului Uniunii Europene în 2019. O Președinție care, printre alte dosare complexe, va trebui să gestioneze și negocierile pentru noul cadru financiar multianual post-2020, în care politica de coeziune și politica agricolă comună trebuie să își păstreze un loc și un rol importante, de care depinde prosperitatea întregii Uniuni” se arată în comunicatul președinției remis Q Magazine.
Relația transatlantică
„În ceea ce privește NATO, România va face tot ce îi stă în putință pentru ca această organizație de neînlocuit să rămână cea mai puternică și eficientă Alianță de apărare colectivă din istorie. De aceea, în opinia mea, NATO trebuie consolidată în continuare și, pentru asta, procesul de adaptare a NATO trebuie dus mai departe.
În actualul context complex de securitate, Summitul Aliat din iulie va trebui să găsească răspunsuri pentru a întări pe mai departe apărarea colectivă și descurajarea față de riscurile, amenințările și provocările dinspre Est, dar și să răspundă adecvat celor din Sud.
În același timp, pe agendă trebuie să se afle, din motive evidente, și relația cu Rusia, dar și întărirea parteneriatului NATO – Uniunea Europeană, pe care îl susținem puternic, pentru că el eficientizează acțiunea celor două organizații în domenii cheie și facilitează sinergia și complementaritatea acțiunii lor” afirmă președintele.
Priorităţile Parteneriatul Strategic
În continuare, Iohannis se referă la parteneriatele pe care le va avea România, menționând Republica Moldova, drept prioritate permanentă „(…) vom continua, în general, dezvoltarea parteneriatelor și relațiilor bilaterale europene cu caracter strategic ale României, cum este parteneriatul cu Italia.
Printre acestea se află, pe un loc special, și Parteneriatul Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova.
Este o prioritate permanentă pentru România să contribuie decisiv la apropierea Republicii Moldova, în modul cel mai concret și efectiv, de valorile și standardele europene.
Dar cu atât mai mult în acest an, al Centenarului României Moderne, când limba, cultura și istoria comune sunt conștientizate atât de puternic și apropiat, avem datoria să sprijinim reformele profunde la nivelul instituțiilor și societății, care să contribuie la acest obiectiv, prin interconectarea reală a Republicii Moldova și a cetățenilor săi la Uniunea Europeană și la beneficiile concrete, palpabile ale integrării europene”.













































