“Este vorba despre un film sub patronaj UNESCO, cu sprijinul Ministerului Culturii şi având în parteneriat Televiziunea Română, un film care va combina arta interpretativă a Madrigalului cu frumuseţea unor monumente UNESCO româneşti şi bineînţeles că în principal acestea vor veni din zona bisericilor şi a mănăstirilor cum ar fi Horezu, Biertan, Humor ş.a”, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, dirijorul corului, maestrul Voicu Popescu.
El a precizat că regizorul care va imagina această călătorie muzical-spirituală a Madrigalului va fi Laurenţiu Damian.
“Este o personalitate care cred că va avea un cuvânt important de spus în modul în care va fi manipulat, manevrat fizic Madrigalul, dar care e clar că va trebui să simtă, să înţeleagă şi să exprime şi vizual ceea ce Madrigalul transmite muzical”, a spus Popescu.
Înregistrările pentru coloana sonoră a filmului vor fi realizate în ultima decadă a lunii iunie, a mai spus dirijorul.
Potrivit site-ului corului, Madrigal a propus ca filmările să fie realizate la situl din Biertan cu biserica fortificată, biserica din satul Viscri, mănăstirile de la Horezu, Arbore, Humor, Moldoviţa, Probota, Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, Voroneţ, la bisericile Sfintei Cruci din Pătrăuţi-Suceava şi Sfânta Paraschiva din Poienile Izei-Maramureş, în Oraşul vechi din Sighişoara – zona turnului şi pe platoul din Orăştie la Fortăreţele Dacice.
Madrigalul intenţionează ca pe parcursul filmului să insereze secvenţe din filmele realizate de operatorii care au însoţit corul şi în care personalităţi ale spectacolului liric, cum ar fi, de exemplu, soprana Angela Gheorghiu, au cântat alături de celebra formaţie camerală.














































