Aceasta se va realiza în contextul în care datele aferente lunii ianuarie arată o pondere de 45% a energiei tranzacționate pe platformele OPCOM din totalul consumului național.
Acest procent reprezintă un record absolut. Anul trecut, o treime din energia consumată a fost tranzacționată pe bursă.
„Energia tranzacționată pe OPCOM este de așteptat să devină majoritară, având în vedere livrările deja contractate pe Piața Centralizată a Contractelor Bilaterale, precum și contextul favorabil consolidării lichidității și a semnalelor de preț asigurat de continuarea procesului etapizat de eliminare a tarifelor reglementate pentru energia electrică”, spun oficialii OPCOM.
Cu alte cuvinte, bursa a devenit un loc atractiv pentru astfel de afaceri, în condițiile în care prețurile vor crește, ca urmare a liberalizării pieței.
Tranzacții transparente pe bursă
Întărirea rolului OPCOM este una dintre cerințele pe care au insistat foarte mult experții FMI în cadrul acordului încheiat cu România.
Aceasta deoarece piața de electricitate este una deosebit de importantă, cu tranzacțiile de valori mari, astfel că toate prețurile și volumele tranzacționate trebuie să fie transparente.
România a avut și problema așa-numiților băieți deștepți din energie, care au încheiat contracte uriașe la prețuri mici cu cel mai ieftin producător de energie, Hidroelectrica. Aceste contracte, care însumau un sfert din consumul național și 70% din producția Hidroelectrica, erau încheiate în afara bursei.
Anul trecut, piața a început să se redreseze, iar peste o treime din energia consumată anul trecut, în România, la nivel național a fost tranzacționată pe bursa de specialitate OPCOM, potrivit operatorului pieței.














































