Actual

Mai mulți bani, mai puțină birocrație

Ioan Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, a anunțat, într-un comunicat de presă remis Q Magazine că a luat prima măsură de sprijin pentru beneficiarii proiectelor de apă și canalizare, parte a unui amplu demers de simplificare și debirocratizare.

Măsura vizează beneficiarii proiectelor de apă și apă uzată, implementate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare pentru proiectele majore de dezvoltare a infrastructurii de apă și canalizare.

Astăzi, 18 noiembrie, a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern 813/2019 pentru modificarea Anexei la Hotărârea Guvernului nr. 677/2017 privind aprobarea Metodologiei de analiză cost-beneficiu pentru investițiile în infrastructura de apă, în cadrul căreiaministerul Fondurilor Europene a propus aplicarea unei rate standard (rată forfetară) pentru determinarea cuantumului investițiilor din fonduri nerambursabile.

Ministrul consideră că această măsură a fost necesară pentru a accelera aprobarea proiectelor majore de Comisia Europeană, dar și pentru a asigura un portofoliu de proiecte care să contribuie la atingerea obiectivelor de dezvoltare a României, adică accesul la servicii de alimentare cu apă și canalizare.

„Inițiativa reflectă unul dintre obiectivele mandatului meu, de a sprijini beneficiarii pe tot parcursul pregătirii și implementării proiectelor atât de necesare creșterii calității vieții cetățenilor”, a declarat Ioan Marcel Boloș.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top