Maria Ciobanu, Un destin fabulos

Vocea sa unică născută în spaţiul olteano-gorjean, cu Maria Lătăreţu şi Maria Tănase „în spate” ca background, îi dă o apăsare dar şi, prin contrast, o apreciere formidabilă personalităţii ei.

Repetăm nu prea există azi interpret de folclor care să treacă de performanțele vocale ale Mariei Ciobanu. Dar, din păcate, viaţa iese uneori din vadurile ei. Viaţa bate caracterul. Viaţa omoară abstractul. Maria a avut o viaţă dezastruoasă, culmea!, cu nişte consecinţe faste, benefice. A fost măritată cu un om oarecare, apoi cu un instrumentist, apoi cu un solist idolatrizat de popor, Dolănescu, apoi cu un impresar… pentru a termina seria acum vreo 30 de ani cu soţul celei mai bune prietene a Ileanei Sărăroiu, baschetbalistul Mircea „Mocu” Câmpeanu. Are deci – eh ce bunică şi stră-bunică fericită! –, trei copii, cu trei bărbaţi. Nu musai din imoralitate, ci dintr-o naivitate şi o credulitate patologice, care au dominat-o viaţa întreagă. Are două fete cântăreţe. Dacă una nu se mai manifestă public prea vizibil, cealaltă e solistă de talie internaţională, fenomen al culturii mondiale, care a depăşit-o ca faimă, bani şi glorie: Liliana Ciobanu. Apoi, cireaşa de pe tort a vieţii sale este, după perla de medalion care e Liliana, Ionuţ Dolănescu. Rodul iubirii ei cu Ion Dolănescu. Ionuţ, un prunc pierdut la început, crescut fiind de tată, şi regăsit pe meleaguri străine unde s-au explicat şi reconciliat: mama Maria şi fiul Ionuţ. Acum că tatăl a dispărut, Ionuţ e trup şi suflet, parcă dintr-o compensaţie divină, cu mama sa! Numai că îi seamănă, îi leagă măcar aparent un soi de avariţie de-a dreptul rebreaniană, să nu zicem oltenească. De unde Ion era generos, Ionuţ este exact invers.

Ea, Maria Ciobanu, şi fiul se tot luptă pentru averea lui Dolănescu. Nu, nu între ei, ci cu un al treilea ins apărut după ‘90 pe firmament: Dragoş Dolănescu. Rod al iubirii lui Ion cu o studentă costaricană la „medicina” din Cluj, azi o respectabilă doctoriţă la ea acasă. Dragoş a fost recunoscut şi pus de Ion în toate drepturile. Ionuţ împins pare-se de mamă, nu vrea să lase nimic. E posedat însă de o ură „exemplară”, pe care şi-o exhibă public într-un mod de-a dreptul indecent şi necreştinesc. Parcă nu s-ar mai sătura, deşi el însuşi cântă ades dictonul: „strânge omul ca furnica// şi-n pământ nu ia nimica…”

Maria are însă o tară biografică inestetică. A fost dovedită, cu acte, de o colegă, Angelica Stoican, că şi-a turnat „la greu” colegii la securitate. Nu o blamăm, era o condiţie aproape sine qua non ca să ieşi din ţară. Dar, totuşi, ne întrebăm de ce musai ea? Poate naivitatea ei funciară de care pomeneam… Urâțenia „funcţiei” de turnător, ca în alte zeci de cazuri mioritice celebre de colaboraţionism – de la marii scriitori cum ar fi Arghezi şi Sadoveanu, la boierii de viţă Paleologu şi Stolnici sau Dan Amedeu Lăzărescu – nu diminuează cu nimic din valoarea uriaşei voci care e Maria Ciobanu. Şi care, pentru noi, pentru popor, aceea va dăinui: nu ciripitoarea de la secu…, ci Maria Ciocârlia românească.