Matisse a pictat-o, Opera Națională București a cântat-o

Sediul UNESCO din Paris a găzduit miercuri, 23 noiembrie, un spectacol orchestral și coregrafic cu mai multe semnificații. Pe de-o parte, Simona Miculescu, ambasadorul nostru pe lângă organizația internațională, a vrut să le arate francezilor și tuturor colegilor săi diplomați, valoarea orchestrei Operei Naționale București care s-a întors la Paris după 57 de ani. Pe de altă parte să facă să răsune acordurile muzicii noastre cu filon tradițional pe scena unde toate țările lumii își promovează identitatea și unicitatea culturală. Nu în ultimul rând pentru a readuce în atenția publicului “La Blouse roumaine”, pe care a pictat-o Matisse, au copiat-o case de modă celebre, și care este amprenta noastră națională. 1200 de oameni au fost în sală și au confirmat prin aplauze și ovații că România are un patrimoniu important. Păcat că nu-l facem mai des ambasadorul nostru!

• Iran și Statele Unite pun capăt conflictului din Orientul Mijlociu. Acordul va fi semnat la Geneva
• Deputat USR: În mod oficial, Nicușor Dan este idiotul util al PSD Grindeanu și sluga Securistanului!
• Veştea, primul mesaj către liberali: Nu e o amenințare!
• Tomac „ne-a îmbrățişat” şi-a plecat. Liberalul Adrian Veştea, nominalizat de Nicuşor Dan. Bolojan: Un act ostil, o încercare de a rupe PNL
• Simona Halep s-a retras. „Nu regret nimic și vreau doar să mulțumesc vieții și universului pentru tot ceea ce am primit”

La Blouse Roumaine, pictură pe pânză deHenri Matisse, în 1940, se află la Muzeul de Artă Modernă din Paris. Sursa de inspirație a pictorului par să fi fost Elvira Popescu, Elena Văcărescu, Anna de Noailles și Martha Bibescu.  

ONORAREA RĂDĂCINILOR

 „Povestea Iei”, un spectacol multimedia complex și original ce a fost dedicat aniversării a 160 de ani de Diplomație românească precum și sărbătoririi Zilei Naționale a României, a fost un succes extraordinar pentru compania de balet și orchestra ONB.

Într-o engleză și franceză perfecte, Simona-Mirela Miculescu, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar, delegat permanent al României pe lângă UNESCO, le-a spus invitaților: „Sunt încântată și emoționată că aici, în inima UNESCO, am adunat atâta lume pentru a sărbători împreună 160 de ani de Diplomație românească și Ziua Națională, două ocazii minunate pentru a ne onora rădăcinile, pentru a oferi o mostră superbă de suflet românesc, reflectând, în același timp, asupra prezentului și a destinului nostru ca țară! Aș dori să fac o adâncă reverență în fața magnificilor artiști ai Operei Naționale din București, care s-au întors la Paris după 57 de ani de absență. Mă înclin și în fața creatorilor acestui spectacol original și captivant, care a îmbinat armonios magia tradițiilor ancestrale românești cu îndrăzneala modernității. Cu remarcabilă creativitate și profesionalism, acești artiști conferă o voce unică culturii noastre vibrante și esenței noastre naționale profunde, păstrând, în același timp, nestinsă flacăra păcii, a respectului reciproc și diversității, care sunt obiectivele principale ale UNESCO și ale membrilor săi!”

Și pentru dirijorul Daniel Jinga, managerul general al ONB a fost un moment aparte.

„Am avut onoarea de a dirija Orchestra Operei Naționale București la Paris, de a fi alături de compania de balet, de a scrie istorie pentru cultura română prin acest eveniment incredibil, rezultatul unei fabuloase munci de echipă alături de colegii mei și de Delegația permanentă a României pe lângă UNESCO. Sunt convins că, astfel, anul 2022 va rămâne în cartea de aur a turneelor Operei Naționale București.

Statura numelor care ne-au precedat în 1963 și 1965 la Paris a ridicat așteptările foarte sus, iar efortul creativ făcut atât de interpreți, cât și de creatorii acestui spectacol – și mă refer aici la compozitorul Dan Dediu, la coregraful Gigi Căciuleanu, la scenografa Viorica Petrovici, nume de primă mărime ale culturii române contemporane – s-au bucurat de o primire pe măsură din partea publicului multinațional de la Sala Mare a UNESCO din Paris.”, a declarat acesta.

Pentru regizorul Radu Mihăileanu „a fost o seară foarte emoționantă.”

„Îl cunosc și îl admir pe Gigi Căciuleanu de mic copil, părinții mei erau mari prieteni ai lui Miriam Răducanu și, deci, l-am văzut pe Gigi încă de tânăr, un talent extraordinar. Mă bucur de ceea ce a creat cu această trupă de tineri formidabili, la fel și muzica. S-au completat foarte frumos muzica cu dansul, a fost foarte românesc și, în același timp, foarte universal, ceea ce mi se pare normal la UNESCO.

Costumele realizate de prietena mea Viorica Petrovici sunt nemaipomenite, inspirate din anii ’30 -’50, dar cu modele pe de-o parte moderne, futuriste, pe de altă parte foarte românești. Și acest fapt denotă diplomație, un dialog între trecut, prezent și viitor, un dialog între România și Univers. În această sală cu mare tradiție și faimă, Sala UNESCO din Paris este indispensabil ca România să vină să se exprime din când în când și să arate lumii întregi ceea ce știm noi să facem foarte bine.”, a spus regizorul.

UN REGAL DAN DEDIU

Spectacolul „Povestea Iei” / La blouse enchantée / The Magic Blouse a debutat cu o parte coregrafică, axată pe punerea în evidenţă a valorilor muzicale tradiţionale româneşti în prelucrări diverse, conţinând de la „Hora mărţişorului” sau „Cântece româneşti” de Tiberiu Brediceanu, la „Şase dansuri româneşti” de Béla Bàrtok, cu Orchestra Operei Naţionale București, dirijorul Daniel Jinga, solistă soprana Teodora Gheorghiu.

Momentul central al serii a fost spectacolul de dans de Gigi Căciuleanu pe muzica originală a lui Dan Dediu, unul dintre cele mai importante nume ale componisticii româneşti actuale.

Scenografia, costumele și spațiul vizual au fost concepute de Viorica Petrovici, design proiecții Dilmana Yordanova, light design Cristian Simon, asistentă coregrafie Lelia Marcu-Vladu – o producție a Operei Naționale București în parteneriat cu Fundația Art Production, cu sprijinul JTI.

Radu Dunca, concertmaistrul Orchestrei Operei Naționale București Video Q Magazine

Evenimentul a constituit o importantă oportunitate de promovare a imaginii țării noastre, precum și de reafirmare a atașamentului față de multilateralism și de valorile și principiile Națiunilor Unite și a fost realizat pornind de la o idee de Ovidiu Miculescu.

Ultima dată când s-a consemnat o mare apariţie a Operei bucureştene la Paris a fost în 1965, aşadar acum 57 de ani, când baletul a participat la a III-a ediţie a Festivalului Internaţional al Dansului.

DESPRE REBECA

În „Povestea iei”, baletul imaginat de Gigi Căciuleanu, dintre mulții balerini care au evoluat în această producție, am remarcat o tânără cu corp superb, dar și niște mișcări complet altfel decât ale tuturor celorlalți dansatori, deși, aparent, executa aceleași scheme.

Această fată pur și simplu se mișca, își alinia corpul, avea postură și piruete cu acel ceva în plus, acea perfecțiune care face diferența.

Joi…la întoarcerea spre țară, îmi pare că o văd în avion.

Nu eram sigură, pentru că machiajul de scenă modifică destul de mult fizionomiile, și o întreb: Ați fost în corpul de balet aseară? Ea: Da! Eu: Aveți un tatuaj pe mâna dreaptă? (Remarcasem acest detaliu!) Ea: Da!

Zic: Ea e!

Și-ncep s-o descos. O cheamă Rebeca Rudolf, deci are și nume de scenă…

Îmi povestește diverse, că face balet de la 3 ani, că a fost elevă și la Paris, la școala de balet, dar că a dat o audiție și a intrat la ruși, la Academia de Balet din Sankt-Petersburg Vaganova!

Zic: Aaaaaa, păi zi așa, măi fetiță!!! Acu’ înțeleg de ce ești tu altfel decât ceilalți! Ai școala rusă!

Ea: Da, să știți că nu se compară cu nimic! Și la școala din Paris, un profesor rus e altceva decât orice alt profesor!

Și-mi spune că la Academia Vaganova rușii au o metodă pură, exclusiv a lor, despre care nu vorbesc și care NU iese de acolo, de aceea este și foaaaarte greu să intri!

Mi-a povestit că a dat concurs cu alți 200 pentru un loc. Că erau extrem de exigenți și atenți cu fiecare balerin de la mișcările coregrafice și dietă, până la ce citeau, cum se îmbrăcau, pentru că un student la Academia de Balet din Sankt-Petersburg era nu doar un balerin, ci și un ambasador al unei arte. A stat doar un an, dar acum visează să se întoarcă!

I-am promis că o voi căuta să scriu despre ea în Q!