Actual

Membrii USR sunt nemulțumiți de societățile comerciale înființate de Primăria București

Uniunea Salvați România (USR) urmează să atace o decizie a Tribunalului București, legată de inființarea a 22 de societăți comerciale.

Astfel, reprezentanți ai grupării USR au anunțat în weekend că vor ataca o decizie a Tribunalului București, prin care autoritatea judecătorească a respins acțiunea de anulare a 22 de societăți comerciale care au fost înființate de Primăria București. Aceasta a fost prima respingere a acestei acțiuni inițiată de USR, prin care gruparea politică dorește să atragă atenția că un număr de 22 de societăți comerciale au fost înființate ilegal de primarul Capitalei, Gabriela Firea și de majoritatea PSD-ALDE din Consiliul General al Capitalei, informează agenția Agerpres.

Motivul ilegalității invocat de USR este legat de numărul de voturi, acesta trebuind să fie de cel puțin două treimi din numărul consilierilor municipali, dar informațiile arată că nu ar fi fost decât o majoritate simplă (n.r. 50% + 1 din cei prezenți). USR mai susține că în urma unei rectificări bugetare, au fost tăiați banii din bugetul pentru investiții în dezvoltarea Capitalei, astfel încât fondurile să ajungă la noile societăți comerciale.

Problemele ar fi de partea majorității PSD-ALDE

Un număr de 22 de societăți comerciale au fost înființate în data de 28 septembrie 2017, iar estimările USR arată că urmează să aibă cheltuieli de 300 milioane de euro în anul următor.


Legat de această problemă, președintele USR București, Roxana Wring a spus: „Administrația PSD-ALDE duce Bucureștiul spre dezastru, lipsa investițiilor publice, degradarea serviciilor pentru cetățeni, inexistența strategiilor credibile de rezolvare a problemelor majore care afectează funcționarea orașului și calitatea vieții dovedesc că PSD nu își respectă niciuna din promisiunile făcute în campania electorală din iunie 2016”.


Ce poate să mai facă USR?

USR urmează să facă un recurs la hotărârea instanței de judecată care a respins recent acțiunea grupării politice:


„USR va continua să lupte pentru interesul cetățenilor, pentru a anula cele 22 de societăți ilegale, urmând să facem recurs la pronunțarea de primă instanță. Considerăm în continuare că vom avea câștig de cauză deoarece a fost încălcată Legea 215/2001”, a spus Roxana Wring, citată de Agerpres.


Decizia instanței nu este definitivă, iar aceasta poate fi atacată în cel mult 15 zile de la pronunțare. Hotărârile de înființare ale societăților comerciale au fost avizate de prefectul Capitalei și de Secretarul General al PMB, arată publicația Adevărul.

Ce partide au ajuns la Primăria București?

În urma alegerilor din data de 5 iunie 2016, Consiliul General al Primăriei București este format din 24 de consilieri PSD (40,4% din total), 15 de la USR (25,3%), 8 de la PNL, 4 de la PMP și 4 de la ALDE.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top