Sursa: BUN
Actual

Mica Unire, sărbătorită în toată țara. Românii sunt chemați să scrie istorie

Românii sunt aşteptaţi, miercuri, 24 ianuarie, la manifestările organizate de Ziua Unirii Principatelor Române în numeroase orașe din România și Republica Moldova.

„Am trimis invitații tuturor, dar nu avem foarte multe confirmări. Președinția va trimite cel puțin un consilier prezidential. Din partea Guvernului nu am avut pe cine contacta, pentru că încă nu avem prim-ministru. Vor fi prezenți senatori, deputați din Iași și din alte județe, primarul de la Chișinău, alături de sute de cetățeni basarabeni. Dacă oficialitățile de la București vor sa vină, sunt binevenite”, spune primarul Iașului Mihai Chirica.

Proclamarea_Unirii 1859

Unirea Principatelor Române (Mica Unire) a avut loc la 24 ianuarie 1859, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate – la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească.

Iași – capitala Unirii

În incinta Primăriei municipiului Iaşi, Palatul Roznovanu, va avea loc întrevederea dintre primarii municipiilor Iaşi şi Chişinău, Mihai Chirică şi Silvia Radu, precum şi întâlnirea aniversară între reprezentanţii autorităţilor publice locale din Iaşi şi Chişinău cu lansarea Mapei Filatelice aniversare „Iaşi – Chişinău: 10 ani de la înfrăţire”.

În programul evenimentelor de la Iaşi sunt incluse și depuneri de coroane la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, parada militară, dar şi Hora Unirii.

Miercuri şi joi seara, de la ora 19:00, la Teatrul Naţional „Vasile Alec­sandri” din Iași vor avea loc spectacole jucate de Teatrul Naţional „Mihai Emi­nescu“ din Chişinău, iar vineri va avea loc un concert special al Filar­monicii”.

Mesajul unei celebrități decorată de Regina Angliei pentru români: „Istoria ne spune că nu este prima dată. Oare ce este nevoie să se întâmple ca să nu ne repetăm greșelile?”

Cu prilejul aniversării a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova…

Posted by Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova on Friday, January 19, 2018

Voi face mereu totul pentru ţara mea, aşa cum am făcut-o şi când mă aflam pe teren”. Citește aici cine declară asta!

La Alba Iulia, în Sala Unirii se vor ține alocuțiuni despre semnificația istorică a Unirii Principatelor Române, iar apoi este programat un spectacol susținut de elevii Colegiului Naţional Militar „Mihai Viteazul” şi reprezentanţii Cercului Militar Alba Iulia.

La Sebeş, Mica Unire va fi sărbătorită printr-un spectacol artistic prezentat de Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” al judeţului Alba şi solişti Maria Filimon, Cătălin Haşa, Roxana Reche, Nicolae Plută, Dorina Nariţa, Floricica Moga, alături de ansamblul de dansuri populare.

Primăria Municipiului Călăraşi, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar organizează evenimentul „Mica Unire, un vis împlinit!”, cu participarea elevilor din Şcoala Gimnazială Tudor Vladimirescu, Şcoala Gimnazială Nicolae Titulescu, Şcoala Gimnazială Mircea Vodă, Şcoala Gimnazială Mihai Viteazul şi Colegiul Naţional Barbu Ştirbei.

Consiliul Judeţean Buzău, Divizia 2 Infanterie „Getica” şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi colaborează pentru a marca 159 de ani de la Unirea Principatelor.

La rândul său, prefectura Bihor organizează o ceremonie în Piaţa Unirii din Oradea, la statuia ecvestră a primului unificator al românilor, voievodul Mihai Viteazul.

ziua-unirii-arad

 

La Arad va defila Garda de Onoare Comună, compusă din detașamentele de militari ai Ministerului Apărării Naţionale şi ai Ministerului Afacerilor Interne, acestea din urmă aparţinând Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi respectiv Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad.

Primăria Municipiului Arad, în colaborare cu Filarmonica de Stat Arad, organizează, în sala Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, un concert dedicat Unirii Principatelor Române. În partea a doua orchestra „Rapsozii Zărandului” va prezenta un program alcătuit din piese autentice de muzică populară românească.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top