Mii de oameni din întreaga zonă a Munților Apuseni sunt așteptați astăzi la Roșia Montană la mitingul pentru locuri de muncă.

Actual

Mii de oameni așteptați la mitingul pentru Roșia Montană

Mii de oameni din întreaga zonă a Munților Apuseni sunt așteptați astăzi la Roșia Montană la mitingul pentru locuri de muncă.

În Roșia Montană s-au adunat deja câteva sute de oameni care protestează pentru locuri de muncă din minerit. În seara asta sunt așteptați peste 2.000 de oameni din localități cu tradiție minieră – Zlatna, Abrud, Bucium, Baia de Arieș, dar și din zone mai îndepărtate proiectului minier cum ar fi Albac, Vidra, Mogoș, Avram Iancu, Întregalde. Mii de oameni din întreaga zonă a Munților Apuseni au răspuns apelului de solidaritate lansat de Sindicatul Viitorul Mineritului în lupta pentru locuri de muncă!

Oamenii au înțeles că nu este vorba doar despre locuri de muncă la Roșia Montană, ci despre zeci de mii de locuri de muncă în întreaga zonă a munților Apuseni – de la confecții, la alimente, de la piatră și lemn pentru uzină la servicii, de la minerit la turism – zeci de activități economice se vor dezvolta în toată zona Munților Apuseni, odată cu deschiderea minei la Roșia Montană.

„Disperarea și foamea ne împinge la gesturi extreme. Astfel, cei 33 de mineri care au stat blocați în subteran săptămâna trecută vor coborî astăzi la ora 18.00, pentru alte două ore în subteran, însoțiți de jurnaliștii care au dorit să vadă condițiile dificile în care minerii și-au riscat viața pentru locuri de muncă și pentru o viață mai bună.

De asemenea, ne dorim să purtăm un dialog cu protestatarii din Piața Universității pe care îi invităm să intre în direct cu noi după ce ieșim din subteran, prin intermediul televiziunilor, să îi vadă și să le vorbească minerilor, măcar de la distanță, oamenilor pe care ei vor să îi lase fără locuri de muncă, prin protestele lor la București împotriva proiectului minier. În Apuseni oamenii își doresc locuri de muncă și sunt solidari cu noi.

Din nou, facem un apel la solidaritatea românilor să ni se alăture astăzi în acțiunile noastre și ne exprimăm speranța că mesajul nostru pentru o viață mai bună și pentru locuri de muncă va fi auzit de toată țara”, comunică sindicatul Viitorul Mineritului.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top