700 de kilograme de mucuri de țigară au fost colectate în primele 9 luni ale campaniei ALEGE ASUMAT UN ORAȘ CURAT, o inițiativă British American Tobacco desfășurată în parteneriat cu Primăria Sectorului 3 al Capitalei și asociația Green Academy.
- Nicușor Dan a convocat liderii partidelor pro-europene pentru discuții privind SAFE și PNRR
- Trump evacuat de urgențǎ de la Cina Corespondenților
- Ziua mondială a proprietății intelectuale
- Hijab-ul a intrat în lumina reflectoarelor la Paris
- Mediocritatea în era AI. De ce doar profesioniștii adaptabili vor supraviețui transformǎrii digitale
Cele 700 de kilograme de mucuri de țigară (echivalentul a peste 1,4 milioane de chiștoace) sunt colectate selectiv, stocate în containere de plastic și transportate la stația de sortare, de unde sunt transmise împreună cu alte deșeuri valorificabile energetic către fabrici de ciment, în vederea valorificării prin incinerare cu recuperare energetică.
Valorificarea energetică a chiștoacelor este o tehnologie dezvoltată recent, cu exemple de succes în state precum Canada și Statele Unite ale Americii, dar și în câteva state din Europa precum Franța, Germania sau Marea Britanie.

„Ne bucură că prin intermediul campaniei noastre am contribuit la o premieră în România și anume valorificarea energetică a mucurilor de țigară. De asemenea, pe lângă cantitatea colectată, succesul inițiativei se măsoară și prin dorința manifestată de autoritățile locale din Iași, Sibiu sau Constanța de a implementa o infrastructură similară cu cea dezvoltată în Sectorul 3 al Capitalei. Sperăm să reușim să ajungem în cât mai multe orașe din țară și să transformăm acest proiect pilot într-un model de bună practică la nivel național”, a declarat Ileana Dumitru, Director juridic și relații publice, British American Tobacco Aria Europa Centrală și de Sud.

O parte dintre coșurile stradale special create pentru colectarea selectivă a mucurilor de țigară amplasate în punctele cu trafic intens de persoane din sectorul 3 al Capitalei au fost deteriorate sau vandalizate.

„Fiecare dintre noi trebuie să fie responsabil. Nu doar pentru sine, dar și pentru comunitatea în care trăim. Sigur, nu este ușor să schimbăm comportamente și mentalități, însă asta nu înseamnă că nu trebuie să încercăm și să luăm măsuri, chiar și punitive, pentru educare. Treaba noastră este să asigurăm condițiile optime pentru a avea cu toții un comportament civilizat. Și, da, nu este tipul de obiectiv pe care să-l realizăm peste noapte dar, cu informare, cu prevenție, cu exemplul pozitiv, vom ajunge să avem orașul modern și civilizat în care dorim cu toții să trăim. Parteneriatele de acest gen sunt un start excelent și vom continua în aceeași direcție. Și mă bucură faptul că și alte orașe din țară preiau modelul. Iar dacă fumatul este o alegere personală, păstrarea curățeniei în oraș este o obligație pentru fiecare dintre noi. #FiiCuNoi #NuFiGunoi”, a declarat Robert Negoiță, Primarul Sectorului 3 al Capitalei.
La începutul lunii octombrie 2019, British American Tobacco a lansat campania ALEGE ASUMAT UN ORAȘ CURAT prin care fumătorii sunt invitați să-și arunce chiștoacele în scrumiere de exterior speciale și astfel să voteze pentru lucruri inedite ca „pizza sau hamburger?”, „trezit de dimineață sau culcat târziu în noapte?”, „ochelari de soare sau ochelari de ski?”.
Scrumierele au fost amplasate în puncte cu circulație intensă din Sectorul 3, urmând ca în viitor campania să fie dezvoltată și în alte zone din București și din țară.














































