Milioane de refugiați iau cu asalt țările noastre

Odată cu deschiderea granițelor UE pentru migranţii din Orientul Mijlociu și Africa, au apărut o serie de probleme despre care guvernele preferă să tacă.    

Cuminte, România a început să adopte migranți

Propaganda i-a numit „refugiați” pe migranții care inundă Europa, încercând nu doar să camufleze adevărul, ci și să abată atenția de la problemele pe care le importa și pentru a căror rezolvare nu avea soluții.

Migranții nu au fost aduși în Uniunea Europeană pentru a asigura necesarul de forță de muncă pe piață, majoritatea lor fiind neșcolarizați și incapabili de a desfășura vreo muncă. Nu că ar avea vreo mare dorință de a munci! Cifrele arată că abia 30% din cei care se stabilesc pe teritoriul UE vor să și muncească. Ca atare, despre integrare nu poate fi vorba.

În România, în 2018, aveam deja 9 migranți la o mie de locuitori! Ceea ce îi este particular României și nu se mai regăsește decât în cazul Suediei, este naturalizarea în număr mare a celor veniți. Adică, transformarea lor în cetățeni români. Dacă media UE este de 2 din 100 de migranți, în cazul României cifra este 6 migranți dintr-o sută cărora li se acordă cetățenie.

Aceștia nu vor mai figura în statistici ca migranți, indiferent din ce țară provin, degrevând cu un drum și statisticile europene de cifre ridicate.

Autoritățile europene preferă să tacă atunci când se ridică public problema criminalității asociate fenomenului migrației sau decide să discute doar așa-zisele părți pozitive ale problemei, iar autoritățile din România fac la fel. UE a ales să elaboreze legi și să condamne libera exprimare ori să învăluie orice neajuns în discursuri propagandistice. La ora actuală, criminalitatea aceasta nu doar că nu este recunoscută oficial, dar nu i se cunoaște decât vag dimensiunea și, în aceste condiţii, lipsesc eventualele rezolvări.

Violul, ca dimensiune a migrației

În primul rând, violul exercitat asupra copiilor lipsește din statistici. Poate că nu întâmplător pentru vremurile în care cei care ne conduc încearcă să transforme pedofilia, din crimă, tocmai în „orientare sexuală”.

Violurile îndreptate împotriva femeilor și copiilor, tâlhăriile, omorurile, atacurile cu cuțit, atacurile cu acid, incendierile, furturile etc. nu pot fi descrise de presă ca fiind „opera” migranților fără contraatacuri copioase privind „rasismul” celui care semnează un asemenea articol.

Cu ani în urmă, pe când se elabora Codul deontologic al ziaristului din România, menționarea etniei sau apartenenței la vreo religie era acceptată doar dacă avea relevanță în cadrul săvârșirii faptelor descrise de ziarist.

În cazul în care ne aflăm, exact această etnie sau apartenența la un grup religios – Islam – sunt deseori de natură să descrie cel mai bine caracterul acestor crime săvârșite.

Însăși pomenirea Islamului a devenit o chestiune delicată. Islamul, acceptabil ca religie, este din păcate absolut inacceptabil ca ideologie politică, fiind cel puțin la fel de toxică precum nazismul sau marxismul. Însă, de câte ori cineva aduce în discuție ideologia, i se răspunde cu argumentul că „religia păcii” este minunată. Deși conceptele sunt extrem de diferite!

Ideologia este un ansamblu de idei și principii care stabilesc o anume formă de filozofie socială – ca formă de organizare a societății, este un discurs care organizează masele umane și creează terenul pe care indivizii acționează pentru a-și dobândi pozițiile dorite, distribuirea bunurilor etc. Aceasta nu are absolut nimic de a face cu religia.

Religia este o credință în supranatural, în sacru, de cele mai multe ori descriind și un cod moral.

Dacă religia în sine nu ridică probleme, în schimb, ideologia și mai ales radicalismul islamic generează serioase amenințări și riscuri la adresa populației. Cu atât mai greu de înțeles interesul celor care țin în mâini conducerea Uniunii Europene și a motivului pentru care și-ar dori un conflict între adepții islamismului radical și populația ale cărei interese susțin că o reprezintă.

Discuția pare de-a dreptul absurdă dacă ne gândim și la aspectul că politicienii decid de capul lor ce este mai bine pentru votantul obișnuit, în cazul României, trecând chiar și peste textele constituționale care prevăd explicit interdicția de a strămuta pe teritoriul național grupuri compacte de alte populații.

Jihadul și justificarea violenței vine dintr-o erodare a Islamului și o dezvoltare într-o direcție așa-zis salafistă (al celui care-l urmează pe Profet), din dorința de a construi un „stat islamic”. Majoritatea celor care sosesc în Europa nu își doresc nici să își însușească valorile de aici, nici să respecte legile așa-zise occidentale, ci să cucerească. Din acest motiv, îi privesc pe europeni ca pe niște învinși, de la care așteaptă să își predea bunurile și să dispară. Violarea femeilor aici se încadrează la umilirea celui „învins”.

Migranți și criminalitate în Germania

Studiile efectuate, puține la număr, au arătat că date și statistici suficiente nu prea există, în primul rând, din cauza raportărilor defectuoase (cf. Michael Tonry – The Oxford Handbook of Crime and Criminal Justice, 2011).

În raportul pe 2018 al Ministerului de Interne german „Criminalitatea în contextul imigrației”, grupul numit „imigranți” a inclus toți solicitanții de azil, tolerații, „rezidenții neautorizați” și pe cei cu drept de protecție (protejați subsidiați, refugiați contingenți și refugiați în temeiul Convenției de la Geneva).

Grupul a reprezentat aproximativ 2% din populația germană până la sfârșitul anului 2017 și a fost suspectat de comiterea a 8,5% din infracțiuni. Cifrele sugerează că infracționalitatea ar putea avea, cel puțin, o legătură cu faptul că refugiații sunt tineri și cel mai adesea bărbați.

Statisticile arată că grupul de azilanți este suprareprezentat pentru unele tipuri de infracțiuni. Aceștia reprezintă 14,3% din toți suspecții Germaniei în infracțiuni împotriva vieții (care includ omor, ucidere din culpă și omor involuntar), 12,2% din infracțiuni sexuale, 11,4% din furturi și 9,7% din vătămări corporale.

Raportul arată, de asemenea, diferențele în funcție de originea migranților. Sirienii sunt subreprezentați ca suspecți, iar cetățenii din majoritatea țărilor africane, sunt puternic suprareprezentați. Afganii și pakistanezii sunt reprezentați în mod excesiv în infracțiuni sexuale.

În raportul pe 2019, în categoria „crime împotriva vieții” au existat 230 de cazuri în care victima era germană și un suspect aparținea grupului de imigranți.

În categoria „infracțiuni sexuale”, 3261 de germani au fost victime ale unor crime cu un imigrant printre suspecți.

Mutilarea genitală a femeilor este ilegală în Germania din iunie 2013. Până atunci nimeni nu s-a gândit la așa ceva! Potrivit organizației pentru drepturile femeilor, „Terre des Femmes”, în 2014, existau 25.000 de victime care locuiau în Germania, iar alte 2.500 riscau să fie mutilate. Persoanele violente erau chiar părinții migranți care își duc copiii în străinătate, în mare parte în timpul vacanței, pentru mutilare sau aduc practicieni străini în Germania, pentru a mutila mai multe fete simultan. În 2018, estimarea a crescut la 65.000. Alte 15.500 riscau să fie  mutilate, ceea ce a reprezentat o creștere de 17% față de anul precedent.

Conform Ministerului Federal al Afacerilor Familiei, Cetățeni, Femei și Tineret, majoritatea victimelor sunt originare din Eritreea, Indonezia, Somalia, Egipt și Etiopia.

Situația este similară și în țări precum Suedia sau Danemarca.

Dacă vom compara cifrele din Franța sau Germania cu cele din România sau Cehia, vom observa, în primul rând, că avem de a face cu un alt ordin de mărime în privința agresiunilor sexuale, aceeași tendință existând și în cazul violurilor. Evident, cifrele vorbesc în favoarea României sau Cehiei.

Diferența o face faptul că, cel puțin, deocamdată, ideologia feministă – pe de o parte și populația islamistă migrantă – pe de alta, lipsesc din aceste țări, ceea ce nu se poate afirma despre Franța sau Germania. Nimeni nu poate contrazice asta!

Dacă în România vorbim despre o agresiune sexuală și 7 violuri la 100 mii populație, în Marea Britanie aproape că se atinge cifra de o sută de violuri la 100 mii populație!

Să comparăm cifrele din Franța cu cele din Cehia sau Polonia, doar ca să observăm că în țările în care se crede covârșitor că „locul femeii este la cratiță” și nu la demonstrațiile din stradă, la manifestări feministe sau pro-gay, numărul agresiunilor sexuale și a violurilor este mult mai redus decât în țările „deschise la minte”, așa-zise „progresiste”.

Dacă însă comparăm datele din Suedia cu cele din Finlanda, țări vecine, vom remarca, de asemenea, diferențe izbitoare. Nu se pune problema ca în unele din aceste țări să fie mai redusă îmbibarea cu politici feministe, deci, cel mai probabil, răspunsul pentru asemenea diferențe îl găsim în prezența populației musulmane, islamiste.

În Suedia, care are una din cele mai mari proporții de populație musulmană pe teritoriul ei, ar fi dificil să ne gândim la orice altceva decât la „îmbogățirea culturală”. Ceea ce înseamnă 22 de violuri la 100 mii populație în Finlanda, raportat la aproape 70 de violuri la 100 mii populație în Suedia.

Să remarcăm exact aceeași tendință la „cuplul” Marea Britanie – Irlanda. De asemenea, țări vecine, cu o cultură extrem de asemănătoare.  Adică 13 violuri vs. 92 de violuri la 100 mii populație. Aceeași problemă cu abundența islamiștilor în Regatul Unit față de o proporție mult redusă în Irlanda.

Există și țări europene cu o rată scăzută a populației musulmane, dar cu rate mari de agresiune sexuală. Avem exemplul Portugaliei sau al Lituaniei. În schimb, cu certitudine, nu există nicio țară europeană care să aibă o populație consistentă de imigranți musulmani și o rată scăzută de violență sexuală. Dimpotrivă!

„Taharrush gamea”

Țările europene cu populații musulmane „băștinașe” nu par să aibă mari rate de agresiune sexuală. Cel puțin, dacă ne gândim la musulmanii din Dobrogea, la cei din Bulgaria sau la cetățenii fostelor țări iugoslave, vom observa o diferență consistentă între comportamentul acestor musulmani, comparativ cu al celor sosiți în ultima perioadă.

Termenul arab „taharrush” se traduce aproximativ „hărțuire colectivă”. Se referă la agresiunile sexuale efectuate de grupuri de bărbați în locuri publice, unde înconjurate de zeci de atacatori, femeile singure sunt lovite sau violate. Poliția spune că atacurile din Köln au marcat prima instanță de taharush din Europa.

Ceea ce este însă șocant, pe lângă violul în sine, este animalitatea cu care această agresiune are loc, reprezentată de lovituri pe care cu greu le poți urmări în sporturile de full contact.

Circulă pe internet câteva înregistrări ale camerelor de supraveghere stradale din Suedia care înfățișează asemenea „violuri”: victima cade inconștientă pe carosabil, după o lovitură extrem de puternică la cap; minute în şir mai primește pumni în cap și șuturi în stomac, fără să mai aibă vreo reacție de apărare; este târâtă de păr pe asfalt, se pictează pur și simplu strada cu sângele ei, fiind bătută din nou; într-un final, este dată în mod repetat cu capul de bordură, abia apoi i se rup hainele și este violată. În acest context, este celebru și cazul activistei „Refugees Welcome” găsită violată, decapitată, dezmembrată și aruncată pe malul unui râu.

Migranți având în jur de 30 de ani, se declară minori doar pentru a ajunge la școală cu fete minore europene pe care să le poată viola. Aici nu mai poate fi vorba despre doctrinele islamice și moravurile culturale arabe ce permit, explicit sau implicit, agresiunea sexuală a femeilor non-musulmane care nu ar fi îmbrăcate corespunzător sau care ar umbla în public neînsoțite de o rudă de sex bărbătesc.

Europa suferă de Sindromul Stockholm

Un factor favorizant al fenomenului rămâne și indulgența celor care ar trebui să aplice legile. În 2017, în Suedia, din 7.269 de violatori au fost condamnați 190. Mii de alți violatori au râs la gândul că statul suedez este perfect impotent.

În prima jumătate a anului 2019, numai în capitala Suediei, la Stockholm, numărul violurilor a atins cifra de 1066, dar acestora li se mai adaugă așa-numitele violuri „din neglijență”. Infracțiunile „viol din neglijență” și „abuz sexual neglijent” au fost adăugate Codului penal al Suediei pentru „fapte în care consimțământul nu a fost stabilit, dar în care făptuitorul nu intenționase să comită violul sau agresiunea”. Adică, așa s-a nimerit! Victimele sunt doar „puțin” violate.

Situația violurilor din Suedia a devenit atât de complicată, încât spitalul Södersjukhuset a fost nevoit să înființeze un departament special de urgență pentru astfel de cazuri. Aproape 800 de victime sunt tratate aici în fiecare an.

Multe violuri nu sunt declarate și pedepsite. Cifrele de la spitalul Södersjukhuset din Stockholm sugerează că doar 6 din 10 victime ale violului raportează agresiunea sexuală autorităților. Ceea ce este oarecum „normal”, având în vedere că într-o societate alienată precum cea suedeză, victima devine de multe ori vinovată pentru violul care s-a comis asupra ei. Și trebuie să își ceară iertare public de la agresor.

Faptul că autoritățile fac tot ce le stă în puteri ca să acopere subiectul este deja cunoscut, dar conduce la o a doua observație, anume că nu te poți încrede în sursele oficiale atunci când vorbesc despre imigrație. Cum nu te poți încrede nici în presa mainstream.

Ca în Germania, cei mai mulți violatori provin din Afganistan, Pakistan sau Liban, dar și mai alarmant este faptul că în loc să se restrângă zonele de criminalitate, din contră, se lărgesc și către țările vecine, cum ar fi Danemarca. O statistică daneză din 2018, prelucrând cifre din 2017, arată că, datorită migrației, criminalitatea a crescut cu 60%, dar, în același timp, criminalitatea în rândul descendenților migranților (ne-occidentali) a crescut cu 234%.

Experiența dobândită la Caracal

Cât de pregătită este România să facă față crimelor și agresiunilor sexuale am văzut în „cazul Caracal”. „Rezolvarea” a constat în câteva demisii sau demiteri și propulsarea unui personaj în cursa prezidențială.

România este tot mai frecvent citată în ultima vreme în diversele rapoarte ale UE ca făcând parte din așa-zisul nucleu dur al statelor care se conformează reglementărilor unionale, altfel spus, înseamnă că supușenia în fața unor probleme pe care nu le înțelege și cu certitudine nu le poate nici gestiona, o transformă în victima perfectă, dar și în bunul exemplu ce se poate cita de câte ori vreun stat membru nu dorește să adopte măsuri care îi sunt vădit dăunătoare.

Președintele Franței, contestatul Emmanuel Macron, deplânge soarta grecilor și italienilor care se văd nevoiți să găzduiască un număr prea mare de imigranți. În traducerea corectă politic, presa spune că „Franța și Italia cer un nou sistem de redistribuire – automată – a migranților din întreaga UE, deoarece numărul persoanelor care intră în Europa crește”.  Cancelarul german Angela Merkel face apeluri pentru repornirea vaselor care transportă migranții peste Mediterană.

Cu ce ar ajuta România dacă îşi adaugă încă o problemă pe lista celor pe care le are deja?