Ministerul Apărării Naționale infirmă categoric faptul că există un proces de mobilizare a rezerviștilor sau de recrutare a tinerilor.

Intern

Ministerul Apărării: Nu există un proces de mobilizare a rezerviştilor


Reacţia ministerului a apărut ca urmare a apriţiei în presă a mai multor informaţii care anunţau că acest proces este inevitabil, după ce Ministerul Apărării Nationale a publicat luni în Monitorul Oficial modelul certificatului medical pe care toti tinerii sunt obligaţi să îl prezinte la recrutare, pe timpul mobilizării sau al stării de razboi. Potrivit prevederilor legale, în cazul mobilizării, stării de asediu sau război, toţi bărbaţii apţi din punct de vedere medical, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, sunt obligaţi să îşi îndeplinească serviciul militar.
“Documentul la care se face referire, ordinul comun publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 312, din 28 aprilie 2014, actualizează modelul certificatului medical eliberat de medicul de familie ce urmează să fie prezentat de tineri la comisia locală de recrutare-încorporare, pentru efectuarea vizitei medicale. Acest demers este unul legal, în conformitate cu articolul 27 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare, care prevede în mod expres obligativitatea stabilirii unui model unic pentru acest tip de document. Acest certificat este unul similar cu cel al soldaților și gradaților profesioniști. Măsura legislativă nu are nicio legătură cu eventuale evoluții în mediul de securitate, în vecinătatea României”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării.
Şi preşedintele Traian Băsescu a liniştit spiritele, precizând că România a avut nevoie să facă o evaluare a rezerviştilor, dar că nu există posibilitatea decretării unei mobilizări.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top