Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, miercuri, că în opinia sa nu există posibilitatea declanşării unui război în Republica Moldova.
„Ne îngrijorează ceea ce se întâmplă în jurul ţării noastre, atunci când este vorba de conflicte, în acest moment vedem o încercare de a crea un conflict în această zonă, care, după analizele noastre, nu are şanse să se dezvolte. Sigur că Republica Moldova gestionează această situaţie, sunt într-o situaţie de a verifica, de alarmă, de supraveghere a acestei situaţii, dar nu vedem ca fiind o problemă aceasta”, a spus Dîncu, la Cercul Militar Naţional.
Întrebat de ziarişti despre cum este afectată România de declaraţiile potrivit cărora ţara noastră ar dori să anexeze Republica Moldova, Dîncu a arătat că nu suntem afectaţi şi că nu există o posibilitate de război în Republica Moldova.
„Ne afectează numai în măsura în care devenim cutie de rezonanţă pentru propaganda Moscovei. Atunci ne afectează. Ei în fiecare zi caută în războiul acesta complex, hibrid, să afecteze, să atingă opinia publică din zonă care sprijină Ucraina. Nu ne afectează şi nu cred că există niciun fel de posibilitate de război în Republica Moldova. Vă amintesc că Republica Moldova este neutră din punct de vedere militar, politic”, a mai afirmat Dîncu.
Guvernul a anunţat că, în perioada curentă, Armata României nu are militari în Republica Moldova pentru a participa la exerciţii sau alte forme de instruire în comun cu militari din Republica Moldova. De asemenea, în ceea ce priveşte proiectul de lege care ar permite donarea, din resursele armatei, de echipamente militare către Ucraina, acesta se află în analiză. Executivul va lua o decizie după finalizarea acestei analize.
Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, precizările Ministerului Apărării Naţionale vin în contextul în care o publicaţie de limba rusă a publicat informaţii false potrivit cărora „România intenţionează să atace Transnistria cu sprijinul NATO, urmând apoi să anexeze Republica Moldova, menţionând că deja pe teritoriul Republicii Moldova au fost dislocaţi militari români.”.
„Nu există nicio decizie şi nu este analizată ipoteza constituirii în România a unor tabere de instrucţie pentru militarii ucraineni”, mai indică sursa citată.
De asemenea, decizia MApN de a consemna la sol avioanele MiG ale Armatei Române face parte dint-un proces de analiză tehnică a aeronavelor MiG-21. Decizia nu are nici o legătură şi nu poate fi corelată cu ştirea potrivit căreia Forţele Aeriene Ucrainene au mai multe aparate de zbor. Aeronavele nu au fost scoase din uz.
„Se doreşte o analiză care să fundamenteze decizia pe baze tehnice, astfel încât să fie garantată siguranţa zborului”, mai arată comunicatul de presă.
În ceea ce priveşte proiectul de lege care ar permite donarea, din resursele armatei, de echipamente militare către Ucraina, acesta se află în analiză. Guvernul va lua o decizie după finalizarea acestei analize.
Premierul Nicolae Ciucă a clarificat luni, aceste subiecte, răspunzând unor întrebări ale mass-media.
Întrebat dacă vor exista şi în România tabere de instrucţie, premierul a răspuns: „Nu există acest lucru. Nu am luat în analiză acest subiect”.
Referitor la o posibilă legătură între consemnarea la sol a avioanelor MiG ale Armatei Române şi informaţia potrivit căreia Forţele Aeriene Ucrainene au în prezent mai multe aparate de zbor decât aveau la începutul războiului, prim-ministrul a declarat: „Nu! Absolut deloc. Am primit informarea de la Ministerul Apărării Naţionale pe marginea acestei decizii, este vorba de continuarea elementelor de analiză tehnică a aeronavelor MiG-21. Ele nu au fost scoase din uz, se doreşte să se finalizeze şi să existe o decizie pe baze tehnice foarte bine fundamentate, astfel încât să asigurăm pe deplin siguranţa zborului”.
În legătură cu posibilitatea modificării legislaţiei în sensul trimiterii de arme sau tehnică militară către Ucraina, premierul a afirmat: „În acest moment, legea este în analiză. În momentul în care ea se va finaliza vom lua şi decizie concretă în acest sens”.
Forțele armate ale Ucrainei nu se tem de ruși
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este de părere că Federaţia Rusă încearcă să destabilizeze situaţia în regiunea Transnistria, însă forţele armate ale Ucrainei sunt pregătite pentru o posibilă astfel de ofensivă a Rusiei, informează site-ul preşedinţiei, president.gov.ua, scrie news.ro.

După o întâlnire cu directorul general al Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA), Rafael Grossi, Zelenski le-a declarat jurnaliştilor că este de aceeaşi părere cu Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova, în ceea ce priveşte situaţia actuală în regiune. El a spus că a discutat problema şi cu premierul român Nicolae Ciucă, marţi, la Kiev. Foto President of Ukraine
„Înţelegem clar că acesta este unul dintre paşii Federaţiei Ruse. Acolo acţionează serviciile speciale. Nu este vorba doar de fake news. Scopul este evident – destabilizarea situaţiei în regiune, ameninţarea Moldovei. Ei ar trebui să ştie că dacă Moldova susţine Ucraina, vor exista anumiţi paşi”, a afirmat Zelenski.
El a adăugat că Ucraina ştie că trupele ruse, prezente în teritoriu de mulţi ani, sunt pregătite tot timpul pentru a acţiona. „Însă noi le înţelegem capabilităţile. Forţele Armate ale Ucrainei sunt pregătite şi nu se tem de ei”, a mai spus Volodimir Zelesnki.
Cine trage, totuși, asupra Transnistriei?
Ministerul de Interne al Transnistriei, regiune separatistă prorusă a Republicii Moldova, a anunţat că în timpul nopţii de marţi spre miercuri au fost trase focuri de armă dinspre Ucraina asupra satului Cobasna unde se află un mare depozit de armament şi muniţii, informează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
„Noaptea trecută mai multe drone au fost observate deasupra satului Cobasna din raionul Rîbniţa. Aparatele de zbor au fost lansate din Ucraina. În dimineaţa zilei de 27 aprilie, în jurul orelor 08:45, din direcţia ucraineană s-au tras focuri de armă în direcţia localităţii Cobasna”, se menţionează în mesajul instituţiei.

Potrivit „ministerului”, au fost de asemenea detectate drone care, după cum susţine acesta, au fost lansate din Ucraina.
Iniţial, agenţia de presă a separatiştilor de la Tiraspol, novostipmr, a anunţat pe canalul său de Telegram că focuri de armă au fost auzite în dimineaţa zilei de miercuri în apropierea depozitelor de armament din Cobasna, informaţie care a fost infirmată apoi de reprezentanţii Transnistriei în Comisia Unificată de Control.
Marţi, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, pe care îl convocase mai devreme în regim de urgenţă, că incidentele care au avut loc recent în Transnistria constituie o escaladare a tensiunilor şi au fost provocate din interiorul regiunii separatiste transnistrene.
- Oana Gheorghiu anunță care sunt primele companii de stat ce vor fi restructurate, lichidate…vândute. PSD: Atentat la siguranța națională a statului român
- Ficțiunea sancțiunilor: Europa continuă să cumpere gaz rusesc
- Inflație fără precedent de interviuri ale judecătorilor CCR. Oare ce îi sperie?
- Ilie Bolojan pune presiune pe români. Guvernul a adoptat o nouă măsură menită să-i facă de râs public
- Procurorul Emilian Eva încearcă să scape de condamnarea pentru luare de mită













































