Intern

Ministrul Muncii, Ana Costea, şi-a dat demisia

Ministrul Muncii Ana Costea şi-a dat demisia joi, iar premierul Dacian Cioloş i-a acceptat-o, precizând că în perioada imediat următoare va înainta o propunere preşedintelui Klaus Iohannis, informează Guvernul.

“Am acceptat astăzi demisia doamnei Ministru Claudia-Ana Costea, care mi-a fost înaintată în cursul acestei zile. În perioada imediat următoare voi înainta domnului Preşedinte Klaus Iohannis o propunere pentru funcţia de Ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Guvernul a anunţat miercuri că a retras OUG privind salarizarea bugetarilor. Discuţiile pe legea salarizării vor continua în zilele următoare, “cu sau fără doamna Costea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, precizând că premierul i-a cerut ministrului Muncii lămuriri în legătură cu ameninţările privind demisia, fără a primi un răspuns clar.

Dan Suciu a adăugat că discuţiile legate de legea salarizării vor continua în zilele următoare, pe alte baze

Guvernul a retras OUG privind salarizarea bugetarilor, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, care a precizat că scopul Guvernului este să vină cu un proiect acceptat de partenerii sociali, în limitările fiscal-bugetare pentru 2016-2017.

Negocierile de marţi dintre sindicalişti şi ministrul Muncii, Ana Costea, au eşuat, oficialul guvernamental promiţându-le liderilor sindicali că va retrage OUG. Ministrul a ameninţat cu demisia în cazul în care nu se va ţine cont de punctul ei de vedere.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top