MIRCEA COŞEA: Gleivitz şi DSK

În orăşelul german Gleivitz, de la graniţa cu Polonia, era un post de radio care, într-o noapte a anului 1939, a fost atacat şi distrus de un comando polonez. În cursul luptei, paza germană a postului a reuşit să ucidă vreo zece soldaţi polonezi.
Cadavrele acestora au fost fotografiate şi au constituit proba irefutabilă a agresiunii poloneze împotriva Germaniei.A fost ceea ce se numeşte un casus belli, adică motivul declanşării invaziei hitleriste a Poloniei, cu consecinţele al căror dramatism nu mai este nevoie să-l evocăm. Totul a fost însă o înscenare regizată de Himler.Aşa-zişii soldaţi polonezi erau, de fapt, deţinuţi dintr-o închisoare germană îmbrăcaţi în uniforme poloneze. Şi cazul Dominique Strauss-Kahn mi se pare a fi o înscenare, chiar dacă fostul lider al FMI a oferit el însuşi partitura, prin cunoscutul lui comportament de june-prim.Dacă nu ar fi fost o înscenare, probabil că s-ar fi ajuns la o muşamalizare, aşa după cum s-a mai întâmplat cu anterioare aventuri galante ale lui DSK.
De ce acum s-a ajuns la arestare?Explicaţia o găsesc în asemănarea cu cazul Gleivitz.Ca şi atunci, acum se caută un casus belli.Cred căDSK devenise incomod, pentru că aproape reuşise să scoatăFMI de sub tutela marilor contributori şi să-l transforme într-un instrument de promovare a persoanei sale şi a dorinţei lui de putere.
Nu lipsea mult să spună, în buna tradiţie franceză: Le FMI c`est moi.Nu ştiu câte idei geniale avea, dar, în mod sigur, avea o personalitate şi ambiţii care nu-l mai recomandau pentru ce avea să vină. În termenii anului 1939, putem spune că va urma un război mondial economic.Este, după părerea mea, un război care devine „necesar" din cauza rezultatelor submediocre pe care vectorii reîmpărţirii sferelor de influenţă le-au obţinut până acum prin efectele crizei mondiale începute în 2006-2007.Criza a fost şi este explicată prin diverse cauze, dar devine din ce în ce mai clar că a fost „încurajată" şi de dorinţa de a se obţine un nou raport de forţe şi noi poziţii pe piaţa mondială. Ţările emergente au dorit un succes în concurenţa cu Occidentul, dolarul, o victorie în faţa euro, multinaţionalele, o întărire a poziţiilor lor faţă de statele naţionale, Uniunea Europeană, o creştere a puterii concurenţiale faţă de SUA, Germania un loc de lider absolut al Europei, sistemul bancar, o recapitalizare prin sursele bugetelor naţionale.Este evident că lupxele nu s-au încheiat, că nimeni încă nu a obţinut rezultatele scontate şi că, de la începutul acestui an, asistăm la un război de uzură cu mai multe pierderi decât victorii.
Grecia nu reuşeşte să se rervigoreze, Portugalia, Irlanda şi Spania nu reuşesc nici ele să se echilibreze, SUA au atins pragul de îndatorare publică de 100%, creşterea economică a Chinei scade.Din toamna acestui an, cred că vom asista la reluarea ofensivelor atât pe planul raporturilor euro-dolar, cât şi pe cel al raporturilor yuan-dolar, în contextul unei lupxe între occident şi emergenţi pentru influenţa pe zona nord-africană. În această ofensivă, FMI trebuie să devină un instrument „la ordin" al uneia sau alteia dintre părţile combatante.Vedetismul şi ambiţiile unui one man show cu pretenţii prezidenţiale nu mai puteau fi admise.De aceea, pentru ce va urma, în fruntea FMI nu va mai putea fi decât un funcţionar disciplinat.