„România este prima ţară din Uniunea Europeană care poate deveni independentă din punct de vedere energetic, în următorii ani. Dacă am reduce rapid consumul şi creştem gradul de eficienţă energetică, putem să fim şi în prezent o ţară independentă. De asemenea, România poate deveni un mare exportator”, a afirmat Mircea Geoană.
Oficialul a precizat că România poate avea exporturi importate în Republica Moldova.
Totodată, Mircea Geoană a precizat că România trebuie să planifice bugete multianuale, pentru continuarea proiectelor începute.
„A venit timpul pentru programări multianuale, pentru bugete multianuale, pentru continuitate”, a spus Geoană.
El a precizat, de asemenea, că România trebuie să folosească banii obţinuţi din privatizări pentru întărirea sistemului energetic.
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a declarat că independenţa energetică trebuie să se bazeze pe creşterea eficienţei energetice.
„Ambiţia de a fi independent din punct de vedere energetic înseamnă că o sursă importantă trebuie să fie eficienţa energetică, ca principală resursă de creştere în energie. Totodată, trebuie să ne axăm pe mixul energetic în producţie şi pe diversificarea rutelor”, a precizat Viorel Hrebenciuc.
Aceasta a menţionat că Uniunea Europeană trebuie să deţină o strategie puternică în domeniul inovării, pentru a putea fi utilizate tehnologii ieftine, competitive şi emisii reduse de carbon.
Institutul Aspen România şi Adevărul Holding organizează Bucharest Forum Energy 2013 cu tema „Navigating Changing Currents: New Energy Policies and Business Trends in the Black Sea-Caspian Region”, eveniment ce se derulează joi şi vineri, la Palatul Parlamentului.
Bucharest Forum Energy face parte din seria de dezbateri sectoriale sub egida Bucharest Forum, care a fost lansată în toamna anului 2012. Bucharest Forum este o iniţiativă privată, independentă şi non-partizană care are ca obiectiv principal constituirea unei punţi între mediul economic, cel decizional politic şi cel de expertiză sectorială într-o perioadă în care Europa şi România au nevoie de coerenţă în politicile economice.
Forumul este organizat cu sprijinul Departamentului pentru Energie al Ministerului Economiei, GMF Black Sea Trust for Regional Cooperation, Maldon & Wat şi al Comitetului Naţional de Dezvoltare.
Temele care vor fi puse în dezbatere acoperă subiecte precum viitorul producţiei şi explorării resurselor de energie, comerţ, investiţii în energie şi cooperare la Marea Neagră, rolul „new classics” în mixul energetic al României şi al regiunii, interconectări fizice, legale şi instituţionale, economie verde şi eficienţă energetică, mixul energetic, tendinţele pieţei locale şi aşteptările în ceea ce priveşte cadrul legislativ şi de reglementare al sectorului energetic, investiţii publice şi private în sectorul energetic, scenarii realiste cu privire la mixul energetic optim pentru România.













































