În România a luat amploare, în ultimii ani, fenomenul „homeschooling” sau educaţia la domiciliu. Din dorinţa de a-şi instrui individual copiii, de a-i proteja de violenţă şi de tentaţiile specifice vârstei, de a le transmite un anumit set de valori şi credinţe, din ce în ce mai mulţi părinţi aleg această formă de educaţie.
În România, educaţia la domiciliu este legalizată doar în cazul copiilor nedeplasabili, de aceea familiile care au ales homeschooling au găsit o „portiţă” în legislaţie: faptul că în România sunt recunoscute diplomele eliberate de ţările semnatare ale Convenţiei de la Haga. Aşa că aceste familii şi-au înscris copiii la şcoli din aceste ţări, care practică învăţământul la distanţă şi urmează, în paralel, programa acestora şi programa şcolară naţională.
În ciuda criticilor aduse, home schoolingul este preferat de din ce în ce mai multe familii în întreaga lume, fiind legalizat în mai multe ţări europene. În Marea Britanie peste 50 de mii de copii sunt educaţi acasă în prezent şi numărul lor este în creştere, potrivit bbc.co.uk.
Educația acasă (traducere exactă a termenului ”homeschooling”) înseamnă a-ți educa copiii în afara unei școli publice sau private. Deși mare parte din învățare se petrece acasă, aceasta nu este nici pe departe singurul loc în care învață copiii. Unii părinți urmează fidel o programă și organizează pentru copii lro o adevărată clasă într-una dintre camere, având ore de studiu și teme. Alții au doar câteva materii considerate ”de bază” cărora le dedică un anumit timp pe zi, în mod structurat sau mai liber. Unele familii practică ceea ce John Holt a numit ”unschooling”, adică nu au o programă și nici măcar materii de bază, ci le acordă copiilor libertatea de a învăța ce, cum, când și cât vor.
De ce aleg părinții să-și educe acasă copiii?
Există părinți din orice categorie filozofică, religioasă, politică, economică și rasială care au ales educația acasă. Este imposibil să enumeri toate motivele pentru care este aleasă educația acasă, însă există câteva mari categorii:
– Valori morale/religioase: conform unor estimări, 75% dintre părinții care-și educă acasă copiii, fac acest lucru deoarece simt că școala (publică sau privată) nu cultivă acele valori la care ei țin. Unii dintre ei încearcă să evite teoriile sau domeniile din școală care sunt contrare credinței lor, cum ar fi evoluția sau educația sexuală.
– Inadecvarea sistemul școlar: din ce în ce mai mulți părinți aleg educația acasă din cauza nemulțumirii față de calitatea educației pe care o primesc în școală copiii lor. Majoritatea celor din acest grup au avut copiii înscriși la școală, dar i-au retras din cauza lipsei de atenție individualizată din partea profesorilor, metodelor ineficiente de predare etc. Un alt motive de îngrijorare care îi determină pe unii părinți să-și retragă copiii din sistem este creșterea violenței în mediul școlar.
– Opinii politice: părinții din acest grup tind să fie liberali din punct de vedere politic și își educă acasă copiii în efortul de a se distanța de instituțiile de orice fel, care le încalcă libertatea. Unii dau ca motiv strictețea mediului școlar care neagă orice încercare a elevului de a-și conduce singur învățarea.
– Filozofia educațională: unii părinți pur și simplu cred că învățarea este un produs al vieții obișnuite. Cu alte cuvinte, copiii nu au nevoie de o instituție, de programă, profesori, teme și note pentru a învăța, căci dorința a afla cât mai multe despre lumea în care trăiesc le este înnăscută. De obicei, astfel de părinți se remarcă prin aderarea la ceea ce se numește ”attachment parenting” sau ”natural parenting”, o sumă de practici și principii precum nașterea naturală, alăptarea la cerere, co-sleeping, purtarea bebelușilor etc.
Mulți dintre părinții care au ales educația acasă sunt de părere că mediul social din școlile de astăzi este dăunător pentru copii și nu sprijină creșterea lor intelectuală și socială. Alții își doresc să joace un rol important în educația propriilor copii și să cultive o relație apropiată cu aceștia.
Oricât de variate ar fi motivațiile, există un punct comun: dorința de a le oferi copiilor cea mai bună educație posibilă. Orice profesor vă va spune că cei mai de succes copii sunt cei ai căror părinți sunt implicați în educația lor. Educația acasă este pur și simplu implicarea părinților dusă cu un pas mai departe, iar procesul de învățare început la naștere continuă firesc pe măsură ce copiii cresc, părinții asumându-și, măcar uneori, rolul de profesor.
Câți copii sunt educați acasă în lume?
Educația acasă este legală în multe state. Țările cu cei mai mulți copii educați acasă sunt: Statele Unite (considerate punctul de pornire pentru mișcarea homeschooling), Anglia, Australia, Canada, Noua Zeelandă. Unele state au cerințe foarte stricte pentru educația acasă, având un adevărat sistem educațional paralel cu cel de stat. Altele lasă părinților libertatea de a conduce educația copiilor, cerând evaluări periodice sau deloc. În unele țări, educația acasă este cu totul interzisă (Germania fiind cea mai cunoscută pentru acest fapt). În altele, statutul educației acasă este încă în dezbatere (așa cum se întâmplă și în România).
Pentru că multe state nu țin o evidență a copiilor din afara sistemului de școlarizare, este greu de precizat care este numărul copiilor educați în familie. Se vehiculează însă niște estimări: în jur de 2 milioane în SUA în 2010, 60.000 în Canada, 15.000 în Australia, în jur de 50.000 în Anglia, circa 5000 în Franța sau 7000 în Ungaria.
Asociația pentru Home Schooling România (AHSR), înființată în 2002, militează pentru legalizarea educației acasă și face eforturi serioase de promovare a acestei alternative în rândul părinților români, organizând conferințe dedicate educației acasă.
Care sunt dezavantajele educației acasă?
Conform părinților care au dat feedback pentru homeschool.com, cel mai mare dezavantaj ar fi pierderea unuia dintre salarii, cel puțin în primii ani. Cineva trebuie să fie mereu împreună cu copiii. Soluțiile pot fi, însă, variate: unul dintre părinți rămâne cu copiii (probabil cel mai des întâlnit aranjament), ambii părinți lucrează part-time și împart timpul petrecut cu copiii, unul sau ambii părinți lucrează de acasă sau la propria afacere, rudele apropiate se implică în educația copiilor etc.
Alte dificultăți cu care se confruntă părinții sunt: lipsa de încredere în propriile abilități și în cele ale copiilor, critica primită din partea familiei, a prietenilor sau a societății (valabilă mai cu seamă în țările unde mișcarea este la început), compatibilitatea între carieră și nevoile familiei. Un dezavantaj mai amuzant este faptul că poate fi greu să ții casa în ordine, din moment ce copiii sunt acasă mai mult timp și se ocupă cu diverse proiecte. Dar teancurile de cărți și reviste, vulcanul de carton din bucătărie și vopselurile uitate pe masa din curte sunt semne clare că în casă se învață.
Ce este o școală-umbrelă?
Pentru a fi legal, copilul trebuie să fie înscris la o şcoală-umbrelă din străinătate care să-i poată elibera o foaie matricolă şi o diplomă de absolvire.
O școală-umbrelă oferă protecție față de autorități. Le permite familiilor să-și educe copiii așa cum își doresc, fără să fie nevoite să răspundă în fața statului. Școala-umbrelă funcționează ca o școală particulară care înscrie copii educați acasă. Statutul elevului nu este cel de educat acasă, ci de elev al unei școli private. Avantajul înscrierii la o școală-umbrelă este faptul că există ceva oficial și acreditat între părinți și autorități. Această școală poate, de asemenea, face unschooling-ul legal, furnizând o foaie matricolă pentru a fi prezentată autorităților, altor școli și universităților.
Ivan Illich este de fapt părintele ideologic al homeschooling-ului, deși radicalitatea viziunii sale s-a pierdut pe parcurs. Reflecțiile sale sunt însă foarte utile și într-o dezbatere limitată ca a noastră, măcar pentru faptul că ne atrag mereu atenția că funcția școlii riscă să nu mai fie aceea de a transmite cunoașterea, cât de a pregăti accesul noilor sosiți în ierarhia socială sau de a-i însera în ordinea societății de consum. Și în această perspectivă, educația făcută în familie nu e nici ea de cele mai multe ori o revoltă veritabilă, ci doar o altă cale de a ajunge în același loc. Părinții revoltați de ineficacitatea școlii obligatorii nu par să dorească altceva decât o ”scurtătură” pentru copiii lor, ceea ce explică și reacția ostilă a colectivității ofensate.
Cei 18 ani de acasă
România este printre puţinele ţări din Europa (doar Germania şi Slovacia au restricţii mai dure) care nu permite educarea copiilor la domiciliu decât în cazuri speciale de boală. Restricţia valabilă pentru părinţii români nu se aplică şi persoanelor cu cetăţenie străină stabilite în România, dacă în ţările lor de origine homeschooling-ul este permis.
Încălcarea acestui drept al părinţilor de a decide în privinţa educaţiei copiilor a adus deja Germania într-o situaţie extrem de jenantă. O familie de cetăţeni germani a primit, în premieră, la începutul acestui an, azil politic în Statele Unite, asemenea solicitanţilor din ţări aflate în război sau în care se exercită persecuţii grave împotriva populaţiei. Profesori de muzică, locuind într-o zonă liniştită şi cu o situaţie materială bună, soţii Uwe şi Hannelore Romeike erau departe de imaginea obişnuită a solicitanţilor de azil. Au decis însă să îşi părăsească ţara în 2008, după ce decizia de a-şi educa acasă copiii, cărora le puteau asigura cele mai decente condiţii de pregătire, le-a adus amenzi de peste 10.000 de dolari şi intervenţia poliţiei care le-a ridicat copiii din casă şi i-a escortat cu forţa într-o şcoală publică. Avocatul germanilor a arătat că Germania persecută părinţii care vor să îşi educe copiii acasă pe motiv că creează o „societate paralelă“, deşi majoritatea cercetărilor făcute în celelalte ţări dovedesc performanţele academice şi reuşitele sociale remarcabile ale copiilor educaţi astfel. Judecătorului american care a aprobat cererea de azil i s-au prezentat deciziile ridicole ale instanţelor germane: acestea acceptă homeschoolingul în cazul unor familii care călătoresc frecvent (exemplu: artiştii de circ), dar resping acelaşi drept părinţilor care vor să şi-l exercite din motive de conştiinţă.
Singura portiţă găsită de părinţii români pentru a-şi educa acasă copiii este înscrierea la o şcoală din străinătate cu învăţământ la distanţă, variantă în care nu riscă sancţiuni din partea autorităţilor.
Educaţia în trecutul şi prezentul românesc
Înainte de naţionalizarea învăţământului şi de apariţia instituţiilor de şcolarizare, educaţia în România era făcută de biserică (educaţia religioasă) şi de breslele de meşteşugari („ucenicia” meseriilor practice). Familiile de nobili angajau tutori pentru copiii lor. Alţii îşi încredinţau odraslele mânăstirilor, unde primeau o educaţie religioasă deopotrivă cu însuşirea deprinderilor de scris şi de citit.
În Transilvania, educaţia instituţionalizată datează din secolul al XIV-lea, când saşii organizau şcoli primare aproape în fiecare comună. În Muntenia secolului al XVII-lea apărea învăţământul superior odată cu fondarea de către Constantin Brâncoveanu a Academiei Domneşti de la Bucureşti, în 1694. Succesoarea Academiei Domneşti a fost Universitatea din Bucureşti, înfiinţată prin Decretul nr. 765 din 4/16 iulie 1864, emis de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
În prezent, conform Hotărârii de Guvern 1251/2005, „unii elevi cu cerinţe educative speciale pot fi şcolarizaţi la domiciliu”. „Şcolarizarea la domiciliu se acordă copiilor, elevilor cu cerinţe educative speciale, nedeplasabili, precum şi elevilor din şcolile de masă care sunt nedeplasabili din motive medicale, pe o perioadă de timp mai mare de 21 de zile”.
După cum se poate observa, educaţia la domiciliu este confundată în legislaţia din România cu învăţământul pentru elevii cu nevoi speciale, inconvenient care ar trebui să fie eliminat cu ocazia următoarei revizuiri a Legii Educaţiei Naţionale.
Reacții despre posibilitatea legiferării homeschooling în România
Ionela Bălţătescu, membru al Institutului Ludwig von Mises Romania, cercetător Institutul de Economie Mondială (Academia Română), doctorand economie Univ. Juan Carlos, Madrid
Problemele învăţământului de masă (în combinaţie cu legile care obligă copiii şi părinţii să participe într-un astfel de sistem) nu sunt doar locale şi de management, ci de filosofie a sistemului, filosofie care concordă profund cu spiritul ingineriei sociale, care în prezent stă la baza proiectelor şi măsurilor politice economice de pretutindeni, fie că sunt sisteme totalitare sau democrate. Prin învăţământul de masă, spiritul acesta al ingineriei sociale s-a extins şi asupra persoanei, a omului ca entitate, şi s-a concretizat în primul rând în negarea naturii umane şi în încercarea de a o schimba şi/sau reconstrui pe alte baze – de a o face „predictibilă” – visul dintotdeauna al inginerilor sociali.
Conspirativ sau nu, intenţionat sau nu – logica, filosofia şi rezultatele învăţământului de masă indică faptul că acesta rămâne unul ideologizat şi ideologizant. Idealurile sociale şi politice ale vremii ajung într-o formă standardizată şi necritică pe băncile învăţământului de masă, fie că este vorba de idealul naţionalist, de valorile euro-atlantice sau de corectitudinea politică.
Deşi homeschooling-ul actual nu este automat legat de educaţia clasică, mulţi dintre practicanţii acestui tip de învăţământ au adoptat în prezent curriculumul educaţiei clasice. Recunoaşterea legitimităţii homeschooling-ului înseamnă recunoaşterea drepturilor acelor părinţi care decid să-şi protejeze copiii de efectele devastatoare, spiritual şi moral, ale filosofiilor la modă – relativismului moral, nihilismului – şi de „revoluţia sexuală” şi educaţia sexuală à la Kinsey, care au pătruns treptat şi în şcoli. Şi nu în ultimul rând, homeschooling-ul ar fi poate şansa cea mai bună de a trece de la filosofia ingineriei sociale către filosofia unei societăţi libere – ar putea constitui baza consolidării unui liberalism autentic.
Gabriel Staicu, Lect. univ. dr., Academia de Studii Economice (ASE), membru fondator al Centrului pentru Economie şi Libertate (ECOL)
Este corect ca părinţii să aibă dreptul de alegere a şcolii şi să o finanţeze pe cea considerată a fi mai bună pentru copilul lor, indiferent ca este publică sau privată? Atunci, cum poate fi interpretată posibilitatea ca anumite şcoli mai puţin solicitate să-şi închidă porţile deoarece „clienţii” lor îşi orientează preferinţele către altele mai performante? Soluţia găsită în multe alte părţi ale lumii şi pe care o susţin este o reformă pro-piaţă, adică crearea unei pieţe concurenţiale de servicii educaţionale prin încurajarea ofertei private reale la toate treptele de educaţie. Cineva ar putea spune că există ofertă privată, dar, din păcate, alternativa privată este doar în sfera finanţării, pentru că şcolile private, pentru a putea fi acreditate şi funcţiona legal, trebuie să se adapteze şi să îşi modeleze regulile de funcţionare după „chipul şi asemănarea” celor de stat. De ce să fie ministerul cel ce stabileşte câtă şi ce fel de educaţie trebuie să primească fiecare copil? Oare nu aceste reguli au dus şcoala românească la acest faliment?
Daniel Funeriu: În capcana homeschooling cădeau oameni de bună calitate şi credinţă, exasperaţi de proastă calitate a învăţământului de stat
Fost ministru al Educaţiei şi cel care a aplicat legea educaţiei, spune că s-a opus “introducerii homeschooling-ului în Legea 1 (Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, aflată în vigoare – n.r.) şi îmi asum acest lucru”.
Într-o postare pe blogul sau, Funeriu scrie că “o doamnă deputat pe care o apreciam foarte mult îmi cerea cu o insistenţă neobişnuită să întroduc asta în lege. A renunţat repede în faţă argumentelor echipei ministerului şi mi-a dezvăluit şi motivul insistenţei iniţiale: cei care insistau pe lângă mine păreau să aibă motive religioase, zice ea. Eu nu ezit să o spun mai pe şleau: acei oameni, şi nu numai ei, erau nişte sectanţi ciudaţi. O spun clar cu atât mai mult cu cât aveam şi alte informaţii instituţionale credibile: cei care insistau pe la toate uşile erau sectanţi ciudaţi care aveau că unic scop îndoctrinarea religioasă a copiilor prin acest mijloc. E limpede că în agendă/trenă lor cădeau oameni de bună calitate şi credinţă, exasperaţi (pe bună dreptate) de proasta calitate a învăţământului de stat. Fondul de comerţ al extremiştilor de tot soiul a fost întotdeauna exasperarea justificată a oamenilor faţă de realitatea cotidiană”.
Fostul ministru al Educaţiei susţine că “alternativa corectă la învăţământul obligatoriu de stat”, prevăzută de legea pe care a promovat-o, este învăţământul privat susţinut de principiul “banul urmează elevul”, aplicată în pratică abia acum de guvernul Cioloș.
Potrivit lui Funeriu, “homeschooling-ul nu este o alternativă educațională, ci o tentativă de inginerie socială. Una pe care societatea noastră nu o poate gestiona acum. Paradigma homeschooling-ului e total diferită de ceea ce pretind, din neştiinţă, îndoctrinare sau naivitate promotorii săi: aici nu e vorba despre optimizarea învăţării/educării. De ce avem legi naţionale/regionale ale educaţiei? Pentru că societăţile noastre consideră că învăţarea/educarea copilului nu sunt numai la dispoziţia părinţilor, ci şi la dispoziţia societăţii: faptul că eşti părinte nu îţi dă dreptul (privilegiul) să îţi educi copilul numai cum vrei tu, ci şi cum vrea societatea”.
Personalități educate acasă
Arte plastice: William Blake, Charles Wilson Peale, Leonardo da Vinci, Claude Monet, Andrew Wyeth, Ansel Adams; Oameni de afaceri: Soichiro Honda, Colonel Sanders (KFC), Ray Kroc (McDonalds), Andrew Carnegie (industria oțelului); Exploratori: Davy Crocket, Sir Ernest Shackleton, George Rogers Clark; Judecători și avocați: John Jay, Sandra Day O'Connor, John Marshal; Lideri politici si militari: 17 președinți ai SUA; Franklin Roosevelt, Thomas Jefferson, Woodrow Wilson, Winston Churchill, William Penn, Daniel Webster, Douglas MacArthur, George Patton, Matthew Perry, Robert E Lee; George Washington,James Madison, John Quincy Adams, Abraham Lincoln, John Tyler, William Henry Harrison, Theodore Roosevelt, John Witherspon, Benjamin Franklin, George Mason; Condoleezza Rice; Predicatori și misionari: Jonathan Edwards, Hudson Taylor, Dwight Moody, John & Charles Wesley, William Carey, John Owen;
Muzicieni: Mozart, Irving Berlin, Noel Coward, John Philip Sousa, Mendelssohn, Bach; Artiști de cinema: Charlie Chaplin, Whoopi Goldberg, Dakota Fanning, Hillary Duff. – Medici: Clara Barton (Crucea Roșie), Albert Schweitzer, Elizabeth Blackwell; Oameni de știință: Blaise Pascal, Booker T. Washington, Sir Frank Whittle, Alexander Bell, Thomas Edison, George Washington Carver, Cyrus McCormick, Benjamin Franklin, Albert Einstein, William Lear, Mary Leaky; John James Audubon; Pafnuty Chebyshev; Pierre Curie; Michael Faraday; Carl Jacobi; Joseph Priestley; Erwin Schrodinger; Sportivi: Tim Tebow (fotbal american), Maria Sharapova (tenis), Maria Anisimova (tenis), Zac Sunderland (cel mai tânăr om care a făcut înconjurul lumii pe apă/17 ani) etc. Scriitori: C.S. Lewis, Rosemary Sutcliff, Walt Whitman, Beatrix Potter, Thomas Paine, William F. Buckley, Jr., Pearl S. Buck, Jane Austen, Robert Burns, Hans Christian Anderson, Alex Haley, Louisa May Alcott, Samuel Clemens (Mark Twain), Eleanor Porter, George Bernard Shaw, Lev Tolstoi, Charles Dicken; Inventatori: Alexander Graham Bell (telefonul); Thomas Edison (becul cu incandescență); Elias Howe (mașină de cusut); fratii Wright (primul avion); Cyrus McCormick (combina de treierat).
Care sunt prejudecățile și cât de dificil este să faci homeschooling în România.
Articole Similare
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
