Misterul fraudării Fondului cinematografic sub acoperirea legislației UE

Ministerul Culturii manipulat sau complice al Centrului Național al Cinematografiei?

• Polița privată de sănătate sau drumul către occidentalizarea sistemului public de sănătate
• Fostul ministru Darius Vâlcov a fost eliberat condiționat
• „Mircea Lucescu” va zbura spre marile capitale ale lumii
• Sinodul a aprobat retragerea din activitate a mitropolitului Petru al Basarabiei
• Guvernul dă ajutoare de urgență pentru sprijinirea celor afectați de prăbușirea dronei

EXTINDEREA ABUZIVĂ A EXCEPȚIEI DE CONTRIBUTIVITATE

Amenințate de infringement din cauza întârzierii transpunerii în legislația română a Directivei 1808/2018 a Parlamentului European și a Consiliului, autoritățile române – Centrul Național al Cinematografiei și Ministerul Culturii – au produs un proiect de modificare a Legii cinematografiei, adoptat într-o manieră rapidă în ședința de guvern din 31 martie a.c.                              

Directiva 1808 / 2018 modifică o altă Directivă – 2010/13/UE – privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale a devenit necesară deoarece, de-a lungul timpului, realitățile pieței de profil s-au schimbat, și, prin urmare, legislația trebuie adaptată. Ceea ce ar fi trebuit să fie o operațiune de transpunere strict tehnică în actul normativ românesc (O.G. 39/2005) – care reglementează și condițiile de colectare a contribuțiilor la Fondul cinematografic – se dovedește a fi o operațiune mult mai complicată.

Pentru a ne lămuri asupra acurateței transpunerii actului normativ european în cel românesc este necesară compararea celor două texte – Directiva UE, preluată de pe site-ul Uniunii Europene și tradusă oficial în limba română, și Proiectul de lege românesc, aprobat de guvern. 

Astfel, Directiva 1808/2018 prevede, la punctul 18, că art. 13 din Directiva 2010/13/UE se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 13 (…) (2) În cazul în care statele membre impun furnizorilor de servicii mass-media aflați în jurisdicția lor să contribuie din punct de vedere financiar la producția de opere europene, inclusiv prin investiții directe în conținut și contribuții la fonduri naționale, acestea pot, de asemenea, să impună furnizorilor de servicii mass-media care vizează un public situat pe teritoriul lor, dar care sunt stabiliți în alte state membre, să facă astfel de contribuții financiare, care trebuie să fie proporționale și nediscriminatorii. (…) (6) (…) cerința referitoare la furnizorii de servicii mass-media care vizează publicul din alte state membre, menționată la alineatul (2), nu se aplică furnizorilor de servicii mass-media cu o cifră de afaceri redusă sau cu un nivel scăzut de audiență. (…) (7) Comisia emite orientări (…) în ceea ce privește definiția nivelului scăzut de audiență și a cifrei de afaceri reduse menționate la alineatul (6), după consultarea Comitetului de contact.”

Sintetizând prevederile alineatelor menționate, rezultă că Directiva UE impune următoarea excepție de contributivitate la Fondul cinematografic: sunt scutiți de la contribuția financiară la producția de opere europene – prin investiții directe în conținut (finanțare directă de filme, n.n.) și contribuții la fonduri naționale (cum este Fondul cinematografic gestionat de CNC, n.n.) – acei furnizori de servicii mass-media care (oferind servicii unui public situat pe teritoriul altui stat decât cel de reședință a furnizorului) au o cifră de afaceri redusă sau un nivel scăzut de audiență. În context, definirea cifrei de afaceri reduse sau a nivelului scăzut de audiență se stabilește potrivit orientărilor Comisiei, emise după consultarea Comitetului de contact.  Așadar, condițiile de scutire de contribuție sunt definite în Directivă foarte clar.

Iată cum se regăsesc ele în transpunerea din proiectul românesc de lege conceput de Centrul Național al Cinematografiei și de Ministerul Culturii și aprobat de guvern: „Art. III. Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 704 din data de 4 august 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică și se completează, după cum urmează: 1. La articolul 13, alin. (1) (Fondul cinematografic se constituie din următoarele surse: (n.n.) lit. h) se modifică şi va avea următorul cuprins: h) colectarea lunară a unei contribuţii de 3% din preţul filmelor descărcate contra cost prin intermediul serviciilor de transmisie de date, inclusiv prin internet sau telefonie, prin platforme de streaming video online de tipul VoD, SvoD, TvoD, PayPerView, cu excepţia furnizorilor de servicii media audiovizuale cu o cifră de afaceri redusă sau cu un nivel scăzut de audienţă (…)“.

Întâlnim aici legiferarea primului act de spoliere a Fondului cinematografic conținut în acest proiect de lege, ca efect al scutirii abuzive de contribuție a unei categorii de furnizori de servicii care nu sunt scutiți în Directiva UE – și anume cei care, atenție, având sediul în România, furnizează servicii tot în România. În Directivă, sunt scutiți doar cei care, furnizând servicii în România și având, în același timp, sediul în altă țară, au o cifră de afaceri redusă sau au un nivel scăzut de audiență. 

Așadar, printr-o mișcare de prestidigitație, directorul general al CNC, Anca Mitran, pe principiul „mulți văd, puțini pricep”, a aprobat extinderea excepției de contributivitate pentru toți furnizorii (care au o cifră de afaceri redusă sau au un nivel scăzut de audiență) – ceea ce reprezintă o grosolană deturnare și adăugare la litera Directivei UE. Directorul general al CNC a mizat, probabil, și pe iuțeala de mână a ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu – care, la rândul lui, pare că a dezinformat guvernul (nu se știe dacă intenționat sau nu – bazându-se, de asemenea, și pe ulterioara nebăgare de seamă a parlamentarilor, posibil dezinformați și ei).

Reamintim că Centrul Național al Cinematografiei este instituția însărcinată să crească, inclusiv prin adecvarea legislației, Fondul (care practic susține întreaga industrie cinematografică a României, inclusiv producția de film, distribuție și organizarea de festivaluri), nu să-l diminueze. Așadar, eroarea instituției are un efect exact contrar rațiunii de a fi a instituției.

Deficitul produs Fondului Cinematografic
prin scutirea de contribuție
40.000 de euro
anual în cazul microîntreprinderii cu venit realizat
sub 1.000.000 de euro
80.000 de euro
anual în cazul microîntreprinderii cu venit realizat
sub 2.000.000 de euro

INVENTAREA SCUTIRII MICROÎNTREPRINDERILOR

Dorința flagrantă – nu se știe însă dacă și dezinteresată – a directorului Anca Mitran de a scuti (sub acoperirea Directivei UE) pe cât mai mulți furnizori de servicii de la plata contribuțiilor la Fond se regăsește și în introducerea în textul român, subit, a excepției de scutire a „microîntreprinderilor”. 

Astfel, în proiectul de lege românesc se spune: „La art. 13 (din O.G. nr. 39/2005 – n.n.), se introduce un alineat nou, alin.(1²), cu următorul cuprins: (1²) Prevederile alin.(1), lit. h index 1 (colectarea unei contribuții de 4% din veniturile obținute de furnizorii de servicii media audiovizuale la cerere – n.n.) nu se aplică microîntreprinderilor (subl. ns.), așa cum sunt acestea definite de legislația națională în vigoare sau furnizorilor cu un nivel scăzut de audienţă, raportat la numărul de abonați la nivel național, la serviciile de transmisie de date care asigură accesul la internet în bandă largă.”

Denumirea de „microîntreprindere” nu există, după cum se poate observa, în modificările introduse de Directiva UE, în textul său original. Consecința acestei noi mistificări românești este iarăși spolierea drastică a Fondului cinematografic.  În Codul fiscal, „microîntreprinderea” are două definiții, cu conținuturi și condiții cumulative diferite. Pe care dintre ele o are în vedere modificarea introdusă în proiectul de lege? Nu știm pentru că nu se spune. Se lasă probabil la latitudinea contribuabilului pentru a-l încadra acesta unde-i convine pentru a fi scutit de contribuție.

Astfel, între condițiile care dau statutul de „microîntreprindere” în Codul fiscal românesc (dar absente în Directiva UE), există cea privitoare la venitul realizat, care într-o definiție trebuie să se situeze sub 1.000.000 de euro, iar în altă definiție trebuie să fie sub 2.000.000 euro. O socoteală simplă ne arată că deficitul produs Fondului prin scutirea de contribuție a celor care se situează în definiția 1 este de 40.000 de euro anual, iar a celor care se situează în definiția 2 este de 80.000 de euro anual.

Pentru a avea o scară valorică, menționăm că aceste cifre (corespunzătoare doar unei singure „microîntreprinderi” scutite) reprezintă, de exemplu, marja de finanțare anuală acordată de către CNC organizării Festivalului de film TIFF de la Cluj, un important vector de promovare a imaginii țării noastre la nivel internațional.

În consecință, introducerea bruscă a categoriei de „microîntreprindere” în Legea cinematografiei oferă o umbrelă de non-contributivitate la Fond mult mai mare decât cea prezentă în Directiva UE, care, în definirea pragului de scutire, se referă, la alin. (7), la „orientări emise de Comisia UE (…) în ceea ce privește definiția nivelului scăzut de audiență și a cifrei de afaceri reduse, după consultarea Comitetului de contact”, dar nu suflă o vorbă despre „microîntreprinderi”. De aici – a doua spoliere a Fondului cinematografic găzduită de ceea ce deja se poate numi proiectul fake Gheorghiu – Mitran.

SPOLIERE PRIN FINANȚĂRI DIRECTE FĂRĂ CONCURS

În sfârșit, cel de-al treilea act de tăiere a Fondului aprobat de guvern, sub acoperirea implementării Directivei UE, este și mai subtil. De data aceasta, modificările din proiectul românesc n-au chiar nicio legătură, nici de formă, nici de fond, cu modificările introduse de Directiva UE. Pur și simplu, avem de-a face cu o manevră ilegală, autohtonă, de scoatere a unei părți substanțiale a Fondului cinematografic din circuitul de finanțare deschis tuturor producătorilor și de plasare a procedurii finanțării directe în afara prevederilor O.G. nr. 39/2005.  Să demontăm, pentru cititorii Q Magazine, dar și pentru prim-ministrul în funcție la data publicării acestui articol (care pleacă la tipar în mandatul domnului Cîțu), întreaga mașinație de tip avocățesc a redactării și adăugării a două alineate noi la art. 16 din O.G. nr. 39/2005.

În forma actuală, art. 16 fixează – la alin. (1), (2), (3) – marja de procent din contribuția datorată Fondului cinematografic cu care operatorii economici pot să finanțeze direct producție de film. Condiția de acceptare este ca „producția de film” să aibă loc „în condițiile prezentei ordonanțe”.

Sensul acestei condiții este următorul: pe de o parte, doar producțiile care au trecut prin filtrul concursului CNC („condițiile prezentei ordonanțe”), plasându-se deci pe unul dintre locurile câștigătoare, pot beneficia, paralel cu finanțarea din Fondul cinematografic, de o finanțare directă de la un contributor la Fond și, pe de alta, finanțarea directă se supune acelorași reguli de derulare a contractului de producție precum cele care guvernează creditul acordat prin concurs.

Dar iată că, în noul text de lege românesc, prin adăugarea nevinovată a două alineate noi (fără nicio legătură cu Directiva UE), aceste filtre sunt desființate.

Astfel, primul alineat introdus prevede că așa-numita categorie a furnizorilor de servicii media audiovizuale la cerere pot opta pentru finanțarea directă cu până la 30% din suma datorată Fondului Cinematografic, dar alineatul nu mai prevede și condiția prezentă la celelalte alineate, și anume „producție de film, în condițiile prezentei ordonanțe”.

Al doilea alineat îl întărește indirect pe primul, stipulând că pot face obiectul finanțării directe și proiecte declarate câștigătoare la concurs ca și cum aceasta nu ar fi chiar condiția sine qua non pentru acceptarea finanțării directe! Acest fapt reprezintă practic o condiție obligatorie transformată într-o concesie făcută proiectelor câștigătoare de concurs, pentru a legitima, per a contrario, finanțarea directă extra-concurs. Inteligent, într-adevăr, dar nu suficient pentru a păcăli la vedere chiar pe toată lumea. 

În consecință, scamatoria ascunsă printre faldurile transpunerii-fake a Directivei UE statuează implicit, dar având consecințe juridice, că, pentru a putea beneficia de finanțare directă de la un contributor la Fond, un producător nu mai este obligat să câștige concursul CNC și nici să dea socoteală asupra modului în care cheltuie banii. Se deschide astfel posibilitatea oneroasă ca un operator economic – rechiziționând 30 la sută din contribuția datorată CNC – să realizeze, conform liberului său arbitru, propria selecție și înțelegere de finanțare cu un producător.

Prin urmare banii respectivi, sunt extrași din circuitul de finanțare reglementat de O.G. nr. 39/2005, nemaifiind astfel accesibili tuturor producătorilor (prin intermediul concursului) și nici cheltuiți într-un mod transparent. Guvernul României va transmite Comisiei UE că Directiva audiovizualului a fost implementată cu succes în Parlament și că nu este nevoie de infringement, iar organismul european va prefera să creadă această gogoriță pentru a nu-și mai bate capul cu o țară care și-așa nu prea poate și nici nu vrea să fie luată în serios.

O INSTITUȚIE DE EV MEDIU LA PORȚILE GUVERNULUI

Delapidările – dar mai ales comiterea lor în cunoștință de cauză – transpar implicit și din conținutul corespondenței pe care revista noastră a încercat să o aibă cu decidenții de la CNC și Ministerul Culturii, în scopul lămuririi subiectului. La o primă serie de întrebări, CNC a ocolit cu grijă răspunsurile punctuale, ca și când ne-am fi adresat unei mânăstiri iezuite, învăluită în secrete neguroase, nu unei instituții publice din UE, în secolul XXI.

Totuși, printre eschivele directoarei Anca Mitran, am aflat din adresa nr. 1796/07.04.2021 că propunerea de modificare a O.G. 39/2005 de transpunere a Directivei UE ar fi venit „din partea Alianței Producătorilor de Film, iar aceasta a fost preluată de Ministerul Culturii, în baza dialogului cu CNC”. Interesându-ne pentru care motiv un act oficial european – de competența autorităților române – este transpus în legislație de un ONG, ministrul Culturii s-a eschivat la rândul lui, evitând să răspundă.

De aceea persistă întrebarea: de când oficialitățile statului român sunt un apendice ale unui ONG? Răspunsul reiese inevitabil din analiza de mai-sus: de când legea în România trebuie să servească interese particulare ale celor care, în loc să reglementeze funcționarea echitabilă a unui domeniu, în scopul stimulării nediscriminatorii a creației și a progresului public, se eschivează. 

Chiar și așa, rămâne un mister secretomania practicată la CNC pe bani publici: la a doua serie de întrebări, Anca Mitran a refuzat să ne dea – în adresa nr. 1880/13.04.2021 – măcar un nume de operator economic care – în ultimii cinci ani – să fi fost sancționat de CNC pentru întârzieri sau neplata contribuției datorate Fondului cinematografic. De asemenea, a refuzat să ne dea măcar un exemplu de finanțare directă (operator – producător) și titlul proiectului în cauză, ca și când o complicitate specială îi interzice să transmită presei ce se întâmplă cu banii Fondului pe care îl păstorește.

Reamintim că finanțarea directă nu este o afacere bilaterală operator economic – producător, ci sunt tot bani din Fondul cinematografic, atâta doar că legea permite contribuabilului să-i aloce direct (în limita procentului permis) unui proiect după ce acesta a câștigat concursul CNC. Or, dacă directorul CNC protejează finanțările unui operator privat cu banii Fondului, poate ar trebui să se transfere în mod oficial la respectivul operator.

Întrebați dacă așa-zisa transpunere a Directivei UE este conformă cu originalul sau dimpotrivă – în formularea românească – sunt strecurate discriminări în colectarea contribuțiilor și în finanțarea directă a producțiilor cinematografice, apare același mister: atât directorul, cât și ministrul au evitat din nou răspunsul.  În sfârșit, la întrebarea – probă de turnesol – dacă își asumă responsabilitatea transpunerii sau măcar dacă sunt de acord cu ea, frica de consecințe (față de care fapte?) a fost prea mare, și Mitran, și Gheorghiu, nevrând să existe nimic scris, s-au spălat din nou pe mâini, prefăcându-se că nu au cunoștință de așa ceva.

Întreaga situație demonstrează, încă o dată, că normativele tehnice ale Occidentului se lovesc, la porțile Orientului, de escrocheriile autohtonilor, care, mai curând, transfigurează decât transpun Directivele, modificându-le pe calapodul beneficiilor personale ale unora sau altora dintre actanții domeniului sau, și mai rău, ale funcționarilor publici.

Cât de curând, guvernul va transmite Comisiei UE că Directiva audiovizualului a fost implementată cu succes în Parlament și că nu este nevoie de infringement, iar organismul european va prefera să creadă această gogoriță pentru a nu-și mai bate capul cu o țară care și-așa nu prea poate și nici nu vrea să fie luată în serios.   

Ar mai fi o speranță…

Ministerul Culturii continuă dezinformarea prin același tip de eschive retorice întrebuințate și de organul său de specialitate, CNC. Deși Q Magazine s-a adresat direct ministrului Gheorghiu, întrebându-l clar și precis dacă își asumă răspunderea pentru formula de proiect de lege apărută pe site-ul Executivului la rubrica Informație de presă privind actele normative adoptate sau de care guvernul  a luat act în ședința din 31.03.2021, acesta se eschivează.

Probabil neștiind nici măcar ce a introdus în ședința de Guvern, deleagă Biroul de comunicare și dialog social să ne „expedieze” într-o perfectă limbă de lemn. Instituția pare complet străină (sau joacă bine teatru) de gravele probleme apărute în temă. La sfârșit, nu există nicio semnătură, ca și cum la Ministerul Culturii, în birouri, nu bântuie funcționari publici cu responsabilități.

În realitate, fuga de corespondență cu presa a ministrului și a consilierilor săi indică tocmai disocierea celor în cauză de acest proiect de lege – de fapt, o castană fierbinte pe care – scoasă la lumină – ca de obicei, nu și-o mai asumă nimeni, fiind pasată pe „circuitul avizării interministeriale”.  Dacă la final, Fondul cinematografic se va regăsi tăiat la jumătate, se va aplica probabil vechiul proverb românesc „Prinde orbu’, scoate-i ochii!”. Ar mai fi o speranță cu prim-ministrul Cîțu. Nu credem să facă parte din aranjament.