Politică

Modificare esenţială pentru procurori şi magistraţi

Săptămâna trecută, un proiect de lege al parlamentarilor UDMR de modificare a Codului de Procedură Penală care prevede, printre altele, ca infracţiunea de abuz în serviciu să se aplice magistraţilor care “cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă au comis una din acţiunile care au condus la situaţia generatoare de daune”, a fost adoptat de Senat, ajungând pe masa Camerei Deputaţilor.

Iniţiatorii, printre care şi liderul UDMR, deputatul Kelemen Hunor, au cerut ca proiectul să fie dezbătut în procedura de urgenţă, după ce a trecut tacit de Senat în data de 12 septembrie.

Proiectul a fost înregistrat de către UDMR, în luna martie a acestui an şi prevede, în mod succint, introducerea  cuvântul “trebuie” în primul alineat în loc de “poate fi”, din Art. 542, care se referă la acţiunea în regres şi care ar putea suna astfel:


„(1) În cazul în care repararea pagubei a fost acordată potrivit art. 541, precum şi în situaţia în care statul român a fost condamnat de către o instanţă internaţională pentru vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 538 si 539, acţiunea în regres pentru recuperarea sumei achitate TREBUIE îndreptată împotriva persoanei care, cu rea-crediţă sau din culpă gravă, a provocat situaţia generatoare de daune sau împotriva instituţiei la care aceasta este asigurată pentru despăgubiri în caz de prejudicii provocate în exerciţiul profesiunii.”


„Pentru toţi cetăţenii români, indiferent de locul în care lucrează, există răspunderi disciplinare, administrative, civile, respectiv penale. Conform Statutului magistraţilor, este aceeaşi înşiruire şi pentru magistraţi. Aşa este prevăzut în legislaţia actuală. Numai că, deşi capitolul respectiv are acest titlu, de a avea o răspundere din cele patru categorii, când citiţi articolele separat – pentru ce acţiune cum plăteşte, cel penal lipseşte. Există posibilitatea teoretică de răspundere penală, numai că, textual, această răspundere penală nu se mai regăseşte. a afirmat deputatul Marton Arpad pentru PressOne, referitor la articolul privind abuzul în serviciu pentru magistraţi.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top