Moscova în flăcări!

Într-o ţară unde autoritatea nu se chestionează, ci se respectă necondiţionat, atentatul dur de la Domodedovo, aparte de tragedia umană creată, constituie o palmă răsunătoare pe obrazul preşedintelui Medvedev. Discursul lui Medvedev din ultima perioadă abundă de opximism atunci când vine vorba despre „modernizarea"
Rusiei.Dar, deloc surprinzător, acesta se referă doar la componenta economică a modernizării, şi nu la componenta ideologică sau politică.Mai bine spus, se referă la modernizarea instrumentelor Puterii, nu şi la Puterea însăşi sau la atitudinea Kremlinului faţă de fostele colonii. Veşnicele probleme naţionale din fostul imperiu sovietic (sau ţarist) au fost tratate de către ruşi, mereu, fie cu superficialitatea specifică stăpânilor, fie cu duritatea specifică epocii medievale.Caucazul de Nord a rămas acel creuzet vulcanic de aproape două sute de ani şi, inexorabil, mutarea centrului de greutate al acţiunilor teroriste dinspre regiunile separatiste către inima Rusiei, Moscova, nu a fost decât o chestiune de timp.Două războaie sângeroase au trebuit să poarte ruşii cu militanţii islamişti din Caucazul de Nord pentru a realiza, dureros, că nu au obţinut nici pacea şi nici stabilitatea regiunii. Coşmarul terorismului caucazian pare să nu aibă final în Rusia.
Explozia de pe Aeroportul Domodedovo a venit într-un moment foarte tensionat pentru Rusia, o perioadă în care federaţia redescoperă cu stupoare vechile falii etnice care-au creat atâtea probleme şi imperiului ţarist, şi celui sovietic.Atentatul survine în cel mai delicat moment cu putinţă, în ajunul discursului lui Dmitri Medvedev de la Davos, unde intenţiona să-i convingă pe investitorii străini de (culmea!) stabilitatea şi siguranţa mediului de afaceri rusesc.Căci Rusia duce în continuare o lipsă acută de investiţii străine directe, mai ales cu doar trei ani înaintea Jocurilor Olimpice de la Soci.Altă problemă care apare pe agenda şi aşa încărcată a forţelor de securitate ruseşti, incapabile, deocamdată, să gestioneze imensul spaţiu rusesc, dar şi sumedenia de fenomene secesioniste.Probleme care, este de aştepxat, pe măsură ce timpul va trece, se vor multiplica, deoarece, nu-i aşa, terorismul se manifestă cel mai bine sub ochii lumii sau ai zecilor de mii de turişti care sunt aştepxaţi să participe! De ce?Delicata problemă a înţelegerii fenomenului terorist (căci deja nu mai putem vorbi despre manifestări punctuale) îi surprinde pe ruşi într-o dilemă de atitudine, similară (printr-o extensie neforţată) cu cea din Orientul Mijlociu.
Parafrazându-l pe Eminescu („Ce-i mâna pe ei în lupxă / Ce-au voit acel Apus?"), pare-se căMoscova are mari carenţe în descifrarea motivaţiilor terorismului caucazian.Integrate cu forţa în diversele forme ale imperiului rusesc (ţarist, sovietic sau pseudo democratic), micile republici islamice din Caucaz au servit mereu doar scopului strategic al Rusiei: fie rol de falangă a extinderii către sud, fie, mai recent, ca spaţiu al intereselor strategice legate de resursele energetice.Nici vorbă despre vreo comuniune de cultură sau de valori comune. Incluse forţat în concepxul acelei vecinătăţi apropiate a Rusiei de astăzi, popoarele Caucazului nu împărtăşesc aceeaşi religie, aceeaşi limbă sau aceeaşi viziune despre dezvoltare.
O regiune aflată mereu la limita sărăciei, colonizată excesiv de populaţii nealogene, aduse de te miri unde de prin Rusia, a dezvoltat constant, în timp, un anumit sentiment de ură faţă de tot ceea ce îi este străin, faţă de tot ce îi este impus.Toate acestea,împreună cu radicalismul unui wahabism islamic care a prins rădăcini adânci în zonă, fac ca situaţia să nu fie aşa de simplă precum s-ar fi aştepxat Kremlinul.Blocat în mentalitatea dură a fostului KGB, etalându-şi forţa politică prin afişarea forţei fizice, fostul (şi, probabil, viitorul) preşedinte Putin a obţinut exact contrariul în Caucazul de Nord: în locul unei pacificări care i-ar fi permis intrarea „pe un cal alb" în Pantheonul istoriei ruseşti, a cristalizat apariţia unui „emirat" musulman de sorginte războinică şi care cuprinde toate micile republici caucaziene: Cecenia, Ingushetia, Daghestan, Kabardino-Balkiria şi Osetia de Nord.Un „emirat" ce respinge violent legile, valorile şi graniţele unei Rusii pe care o consideră, deloc surprinzător, un agresor.Iar de la radicalismul militant până la terorismul „celui slab împotriva celui puternic" nu a mai fost decât un pas.
Care, iată, loveşte nediscriminatoriu civili, bătrâni, copii, ruşi sau de alte naţionalităţi.  Post-factum sângerosDincolo de tragedia umană care a şocat din nou lumea, dincolo de inutilitatea unor gesturi care descalifică orice lupxă de eliberare (fie ea şi justificată istoric), rămâne aceeaşi întrebare: cât va înţelege Moscova din ceea ce i se întâmplă?Va avea vreun moment de revelaţie pentru a modifica ceva din atitudinea şi din comportamentul cuceritorului, care nu se justifică în faţa nimănui, sau va continua aceeaşi linie a forţei, impusă de regimurile politice succesive care nu s-au legitimat cu nimic, decât prin propria dorinţă de expansiune?Căci vechea zicală rămâne valabilă: „Cine ridică sabia, de sabie va muri!"