Premierul israelian Benjamin Netanyahu traversează o perioadă dificilă după ce și-a asumat răspunderea, incluzându-se pe lista celor care „vor trebui să răspundă” pentru eșecul de apărare a țării și breșa de securitate care a făcut posibil masacrul din 7 octombrie, când 1400 de evrei au fost măcelăriți în casele lor, la 6 dimineața, de teroriștii organizației palestiniene Hamas. În timp ce acasă diverși lideri ai opoziției sau generali care simpatizează cu aceștia îi cer demisia, Netanyahu a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă că acum misiunea lui este să conducă țara în acest război, nu să plece.
- PSD asigură că moțiunea va trece. Parlamentarii PNL, USR și UDMR vor fi prezenți, dar nu vor vota
- Ana Blandiana și Zbigniew Herbert, între destin și premiu
- „Criminalitatea este în creștere în întreaga UE, iar în multe privințe are chip de copil”
- Proiectul Neptun Deep: încep lucrările de instalare a conductei de gaze în Marea Neagră
- Va fi Chivu al treilea „Mag”, după Herrera și Mourinho?
Printre cei care cer plecarea actualului premier se numără și omul de afaceri Ammon Shashua, director al companiei Mobileye, care a scris într-un editorial publicat în ziarul financiar Calcalist că pentru diminuarea pierderilor „singura soluție este schimbarea Guvernului, iar acest fapt trebuie să se întâmple imediat”.
Din rândul forțelor armate, Noam Tibon, general în rezervă care s-a dus la Kibbutzul Nahal Oz în dimineața zilei de 7 octombrie și a condus eforturile de salvare a evreilor împotriva teroriștilor Hamas, salvându-și inclusiv propriul fiu și familia, îi cere lui Benjamin Netanyahu să demisioneze imediat, potrivit Times of Israel.
„În acel Shabbat negru”, a declarat Tibon la Channel 12, „Hamas, o organizație nu foarte mare, a umilit IDF și a umilit Israelul”.
„Există oameni care sunt vinovați pentru eșecuri: șeful de stat major și-a asumat deja responsabilitatea și nu mă îndoiesc că, la sfârșitul campaniei, el și toți cei din IDF responsabili de acest eșec vor pleca acasă. Șeful Shin Bet și-a asumat deja responsabilitatea și sunt sigur că va exista un proces similar acolo”, a declarat Tibon, adăugând că singurul care nu și-a asumat responstabilitatea încă este Netanyahu.
Ignorând disputele interne, într-un discurs adresat mai degrabă comunității internaționale decât propriei națiuni, premierul israelian a avertizat Occidentul că o încetare a focului este exclusă și că lupta Israelului este nu doar pentru propria sa apărare, ci și pentru securizarea civilizației, în sine. El a amintit exemplele atacurilor de la Pearl Harbor și din septembrie 2011 când Statele Unite, atacate, au răspuns, cum era ș normal, nu prin cedare, ci prin foc.
De altfel, și fostul secretar de stat american Hillary Clinton a declarat recent că „cine cere încetarea focului, nu înțelege Hamas”, avertizând că acest gest nu ar fi decât balonul de oxigen necesar organizației teroriste pentru a-și reface infrastructura și capacitatea tehnică militară.
Redăm mai jos discursul integral susținut de premierul israelian:
Până de curând, mulți credeau că promisiunea progresului secolului XXI ne va permite să trecem dincolo de ororile barbare ale trecutului spre un viitor mai bun și strălucit. Mulți au crezut că ne putem continua viața confortabilă și că răul va trece pur și simplu pe lângă noi.
Nu s-a întâmplat asta.
Ororile pe care Hamas le-a comis pe 7 octombrie ne reamintesc că nu vom realiza promisiunea unui viitor mai bun decât dacă noi, lumea civilizată, suntem dispuși să luptăm cu barbarii. Pentru că barbarii sunt dispuși să lupte cu noi. Și scopul lor este clar: Distrugerea acelui viitor promițător, distrugerea a tot ce prețuim și introducerea într-o lume a fricii și a întunericului.

Doamnelor și domnilor, acesta este un moment de inflexiune, un punct de cotitură pentru lideri și națiuni. Este timpul ca noi toți să decidem dacă suntem dispuși să luptăm pentru un viitor al speranței sau să ne predăm tiraniei și terorii.
Puteți sta liniștiți: Israelul va lupta. Din 7 octombrie, Israelul este în război. Israelul nu a început acest război. Israelul nu a vrut acest război. Dar Israelul va câștiga acest război.
Hamas a lansat acest război prin comiterea celei mai cumplite sălbăticii pe care oamenii noștri au văzut-o de la Holocaust încoace.
Hamas a ucis copii în fața părinților lor. A ucis părinți în fața copiilor lor. Au ars oameni de vii. Au violat femei. Au decapitat oameni. Au torturat supraviețuitorii Holocaustului. Au răpit copii. Au comis cele mai oribile și inimaginabile crime.
Și ei fac parte din axa malefică a Iranului, o axă a terorii care funcționează prin înarmarea, instruirea și finanțarea Hamas în Gaza, a Hezbollahului în Liban, a Houthis în Yemen și a altor proxy-uri teroriste din Orientul Mijlociu și dincolo de Orientul Mijlociu.
Luptând împotriva Hamasului și a axei iraniene a terorii, Israelul luptă împotriva inamicilor civilizației însăși.
Victoria asupra acestora începe cu claritatea morală. Începe prin a cunoaște diferența dintre bine și rău, înseamnând să faci o distincție morală între uciderea deliberată a nevinovaților și victimele neintenționate care însoțesc fiecare război legitim, chiar și cel mai drept război. Înseamnă să consideri Hamas responsabilă pentru dubla crimă de război pe care o comite în fiecare zi, vizând în mod deliberat civilii israelieni, folosind civilii palestinieni ca scuturi umane. Înseamnă să clarifici faptul că utilizarea scuturilor umane nu este doar o tactică imorală a terorii, ci și una ineficientă, deoarece atât timp cât folosirea scuturilor umane palestiniene de către Hamas are ca rezultat faptul că întreaga comunitate internațională învinovățește Israelul, iar Hamas va continua să-l folosească drept instrument al terorii. Și alții vor face la fel.

Hamas va continua să folosească subsolurile spitalelor din Gaza ca posturi de comandă ale vastei sale rețele de tuneluri teroriste. Va continua să folosească moscheile ca poziții militare fortificate și depozite de arme. Va continua să fure combustibilul și asistența umanitară din centrele ONU.
În timp ce Israelul face totul pentru a-i scoate pe civilii palestinieni din calea pericolului, Hamas face totul pentru a-i menține pe aceștia în pericol.
Israelul îndeamnă civilii palestinieni să părăsească zonele de conflict armat, în timp ce Hamas îi împiedică sub amenințarea armei.
Hamas împiedică, de asemenea, cetăţenii străini să părăsească Gaza. Și cel mai josnic, Hamas ține peste 200 de israelieni ostatici, terorizându-i, inclusiv 33 de copii.
Fiecare națiune civilizată ar trebui să fie alături de Israel, cerând ca acești ostatici să fie eliberați imediat și necondiționat.
Vreau să clarific poziția Israelului cu privire la încetarea focului. Așa cum Statele Unite nu ar fi fost de acord cu încetarea focului după bombardamentul de la Pearl Harbor sau după atacul terorist din 11 septembrie 2001, Israelul nu va fi de acord cu încetarea ostilităților împotriva Hamas, după atacurile oribile din 7 octombrie.
Cererile de încetare a focului sunt apelurile ca Israelul să se predea Hamasului, să se predea terorismului, să se predea barbarismului. Asta nu se va întâmpla!
Doamnelor și domnilor, Biblia spune că există un timp pentru pace și un timp pentru război. Acesta este un timp pentru război – un război pentru viitorul nostru comun.
Astăzi, tragem linie între forțele civilizației și forțele barbarismului. Este timpul ca fiecare să decidă unde se situează. Israelul se va opune forțelor barbarismului până la victorie.
Sper, și mă rog, ca națiunile civilizate de pretutindeni să susțină această luptă, pentru că lupta Israelului este lupta voastră. Pentru că dacă Hamas și axa răului câștigă – voi veți fi următoarea lor țintă. De aceea victoria Israelului va fi victoria voastră.
Dar să nu fiți în eroare! Indiferent de cine este alături de noi, Israelul va lupta până când această bătălie va fi câștigată. Iar Israelul va triumfa. Dumnezeu să binecuvânteze Israelul și Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți cei care sunt alături de Israel.












































