Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat joi, că proiectul de lege privind malpraxisul medical urmează să fie finalizat în următoarele două săptămâni.

Intern

Nicolae Bănicioiu: Proiectul de lege privind malpraxisul, finalizat în două săptămâni

Ministrul a făcut această afirmaţe în urma unei întrevederi cu reprezentanți ai Colegiului Medicilor și ai sindicatelor.

“Reprezentanții Colegiului Medicilor, ai sindicatelor, cu care am avut o scurtă întrevedere, mi-au semnalat câteva dintre probleme și sper ca, în baza dialogului, să rezolvăm cât mai multe dintre ele. Aici era vorba de legea malpraxisului, eu nu am făcut o promisiune, că nu-mi place să fac promisiuni, dar mi-am luat un angajament referitor la un termen de a finaliza acest proiect și am zis două săptămâni”, a declarat ministrul Nicolae Bănicioiu.

Ministrul a afirmat că aşteaptă, în următoarele zile, ultimele observații referitoare la proiectul legislativ.

“Practic mai aveți încă o săptămână pentru o ultimă lectură, ca să vedeți dacă toate propunerile Colegiului Medicilor au fost au fost incluse în acest proiect de lege”, a precizat ministrulSănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top