În momentul în care a explodat drona ucraineană, preşedintele român era în Muntenegru.
Foto Presidency
Actual

Nicuşor Dan a convocat o şedință la Constanța după explozia dronei ucrainene în Port. Ce s-a decis

Președintele Nicușor Dan a convocat pentru sâmbătă, 6 iunie, o ședință de lucru dedicată analizării incidentului provocat de dronele ucrainene care au explodat în Portul Constanța și în largul Mării Negre.

Update. Iată ce a declarat Nicușor Dan la finalul ședinței:

  • Am avut o dronă ucraineană parte dintr-un set de patru care au pierdut controlul, încărcate cu explozibil
  • Trebuie să spunem foarte clar: Ucraina este țară agresată
  • Pentru orice evenimente apar, responsabilă este Rusia
  • Ucraina este agresată și se apără cum poate
  • Prima parte a acestei activități fiind degajarea perimetrului posibil a fi afectat de persoane care n-au a face cu acțiunea respective
  • La ora 10:00 a existat informația că această dronă se va autodetona, la 10:26
  • La 10 și foarte puține minute toate persoanele care erau implicate în operațiunea de neutralizare a comunicațiilor cu nava și remorcarea ei toate persoanele au părăsit și ele perimetrul pentru a nu fi puse în pericol
  • S-a mai spus că nu a existat o coordonare între instituțiile statului implicate
  • Există un protocol care definește ceea ce face fiecare dintre autorități în această situație
  • Protocolul a fost respectat
  • Într-o zonă civilă am avut încărcătură militară
  • Conform protocolul, autoritatea civilă a sesizat Armata și SRI, au venit la fața locului, au alertat autoritățile de protecție civilă care au asigurat responsabilitatea lor de a degaja zona. Protcolul a fost respectat
  • A existat o speculație conform căreia dronele urmăreau o navă fantomă, nu este un vas din flota fantomă, este un vas care a făcut tipul acesta de trasee comerciale.
  • Ancheta despre ce s-a întâmplat și cum au ajuns dronele lângă Portul Constanța. Un răspuns vom avea probabil într-un interval de 7-10 zile în urma culegerii de informații
  • Cât este de pregătită România pentru tipul acesta de evenimente: În primul rând este o tehnologie nouă, dezvoltată în contextul acestui război și nu de la începutul lui. Ne adaptăm noi toți la tehnologie pe care acest război a generat-o
  • România este în proces de înzestrare inclusiv conform graficului acestui proces de înzestrare, chiar luna viitoare vor veni niște echipamente în România
  • În urmă cu câteva săptămâni Forțele Navale Române au participat la un exercițiu NATO dedicat exact acestui tip de amenințări
  • Suntem în proces de adaptare la o tehnologie nouă
  • În săptămâna care începe la 10 iunie, la solicitarea României, va exista în NATO o sesiune dedicată Mării Negre

Știrea inițială. Tema centrală a discuțiilor va fi legată de evaluarea măsurilor necesare pentru consolidarea apărării și securității pe litoralul românesc.

La ședința convocată de șeful statului participă ministrul Apărării, Radu Miruță, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, consilierul prezidențial Marius-Gabriel Lazurcă, șeful Statului Major al Armatei, generalul Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Mihai Panait, șeful DSU, Raed Arafat.

Potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială, ședința va avea loc la sediul Brigăzii 243 Radioelectronică și Observare (BREO) „CALATIS”, din Constanța. La reuniune vor participa reprezentanți ai principalelor instituții cu atribuții în domeniul securității și apărării naționale.

În cadrul ședinței vor fi analizate circumstanțele incidentului, implicațiile acestuia asupra securității naționale și regionale, precum și măsurile necesare pentru întărirea capacităților de supraveghere, prevenire și răspuns la amenințările din zona Mării Negre, informează Administrația Prezidențială.

La finalul reuniunii, preşedintele Nicuşor Dan va susţine o declaraţie de presă.

Reamintim că patru drone ucrainene au explodat în Marea Neagră, vineri dimineaţă. Două dintre drone au explodat în partea ucraineană, a treia în Portul Constanţa şi ultima, la aproape o oră după explozia primei, în afara zonei portuare.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top