Actual

Nouă școli din Germania au primit e-mailuri amenințătoare!

Cel puțin nouă școli din estul Germaniei au primit e-mailuri care amenințau cu violența, iar poliția a fost desfășurată la aceste adrese, a anunțat poliția, citată luni de Reuters și DPA.

Am aflat de la unele școli din Leipzig în această dimineață că au primit un e-mail cu un conținut amenințător. Erau amenințate cu violența”, a anunțat o purtătoare de cuvânt a poliției citată de Reuters. Ea a precizat că poliția a luat chestiunea foarte în serios și a deplasat polițiști la școlile respective.

DPA relatează că amenințările au fost primite de două licee din Magdeburg, ceea ce a determinat poliția să trimită acasă în jur de 900 de elevi, a anunțat poliția, adăugând că aceste mesaje au fost primite și de șapte școli din Leipzig.

E-mailul a ajuns la mai multe școli. Deși acționăm acum în baza presupunerii că nu este vorba despre ceva grav, am adoptat măsuri cuprinzătoare”, a postat pe Twitter poliția din landul Saxonia.

Radiodifuziunea publică MDR a relatat că școli din landurile Saxonia Inferioară și Bavaria din vestul și sudul țării au fost și ele afectate, potrivit Mediafax.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top