Numele celui de-al 118-lea patriarh al Bisericii copte ortodoxe din Egipt va fi cunoscut duminicã, la amiază, în urma unei trageri la sorţi efectuate de un copil, dintre cei trei candidaţi aflaţi în cursã, doi episcopi şi un cãlugãr.

Extern

Noul şef al Bisericii copte din Egipt va fi ales duminicã de un copil

Noul Papã de Alexandria îi va succede lui Shenouda al III-lea, decedat la 17 martie dupã patru decenii în fruntea celei mai mari comunitãţi creştine din Orientul Mijlociu, într-un climat de îngrijorare pe fondul ascensiunii islamismului.

Procedura de succesiune, reglementatã în 1957, prevede ca un copil cu vârsta între 5 şi 8 ani sã fie ales pentru a trage la sorţi, legat la ochi, dintre cele trei bucãţi de hârtie pe care se aflã scris numele fiecãrui candidat, informează Adevărul.

Cei trei candidaţi, selectaţi anterior în cadrul unui vot secret cu buletine, desfãşurat la 29 octombrie, la care au participat aproximativ 2.500 de lideri religioşi şi personalitãţi laice copte, sunt episcopul de Cairo, Rafael (54 de ani), şi cel de Beheira – în delta Nilului -, Tawadros (60 de ani), precum şi cãlugãrul Rafael Ava Mina (70 de ani).

Alegerea fãcutã de copil, menitã să reprezinte voinţa divinã, urmeazã sã aibã loc la mijlocul zilei, în cursul unei ceremonii de mai multe ore la Catedrala Sfântul Marcu din Cairo. Pentru a evita orice contestare, procedura va fi publicã şi filmatã, a anunţat biserica coptã.

Copţii reprezintã între 6% şi 10 % din cele 83 de milioane de egipteni, iar biserica lor are rãdãcinile în primele veacuri ale creştinãtãţii.

Succesiunea lui Shenouda al III-lea intervine într-un climat de îngrijorare printre creştinii din Egipt în faţa victoriilor obţinute de islam ce au culminat cu alegerea, în luna iunie, a unui preşedinte provenit din rândul Fraţilor Musulmani, Mohamed Morsi.

Copţii considerã de multã vreme cã sunt victime ale discriminãrii şi ale unei subreprezentãrii la nivelul guvernului şi înaltei funcţii.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top