Așezată strategic în grilă de la ora 10.00 a.m., după ce concurența împachetează și pleacă acasă, emisiunea pare o încropeală de subiecte și invitați și o dovadă în plus că actoria nu e întotdeauna rudă cu televiziunea.
După o scurtă introducere în temele zilei, intră un prim reportaj cu Silviu Biriș în piață, înarmat cu vreo 5 lei, chestionând tarabagii cu întrebări existențiale de genul “usturoi aveți?”, “da’ ceapă aveți?”. Bineînțeles că nu plătește aproape nimic, de ce-ar face-o? Se știe că țăranul român a pierdut numărul conturilor din Geneva, pe când vedetele neaoșe abia își duc modestul trai. Cumpărăturile sunt făcute, ne întoarcem în studioul Kanal D, unde Silviu e invitat să gătească, să cânte, să bată step și orice mai știe el să facă, important e să umple spațiul de emisie. Fetele ne anunță că în data cu pricina se sărbătorește Ziua Internațională a Zâmbetului și însăși Cristina ne interpretează ceaușist un rânjet de la urechea stângă la cea dreaptă, ca să ne fie clar.
Încă de la debutul acestei ediții, suntem încântați să asistăm la o promovare mândră și agresivă a momentului zilei – “Interviu cu Marioara Zăvoranu printre morminte”! Aha, acum înțeleg tușa fină cu sărbătoarea zâmbetului… Și invitatul Biriș celebrează în felul lui, face o supă de ceapă. Sunt sceptică! În timp ce leagănă o tigaie deasupra plitei pe inducție, Paula îl întreabă pe actorul-bucătar despre critică și dacă aceasta îl ambiționează în vreun fel. El răspunde simplu că “da”, apoi începe “să cânte” un play-back minunat cu “Hai să-ți arăt Bucureștiul noaptea”, tot din bucătărie, pe ritmuri de ceapă sfârâindă. De nicăieri, chiar pe actul artistic, răsare o burtieră ademenitoare – “Urmează un interviu cu M. Zăvoranu din cimitir”! Superb!
De la manechin, la cratiță
Se sfârșește melodia, ca să fiu în aceeași notă cu morbida doamna Zăvoranu, iar Silviu Biriș, care a înțeles că trebuie sa fii succint, de preferat fără punct și fără virgule, dacă vrei să apuci să vorbești lângă cele două moderatoare, își promovează pe repede-înainte piesa de teatru în care joacă alături de Magda Catone. Fără nici o legătură rezonabilă, emisiunea continuă cu un scurt material cu Bogdan Vlădău, de data asta un manechino-cântăreț, destul de îngurgitabil el, ca specimen. De pe Vlădău (scuzați!) sărim direct în oala cu ceapă a lui Biriș, de la care aflăm în direct și în exclusivitate câtă sare trebuie să punem în nevinovata supă.
Gazdele mai promovează puțin marele interviu dintre cruci, bonus o piesă de teatru de la Odeon, după care intră publicitate. Am un strop de răgaz să meditez. Îmi aduc aminte de emisiunea “Pericol de explozie”, prezentată tot de actrițele Cioran și Chirilă. De asemenea gălăgioase și prea vorbărețe, cele două doamne reușeau în emisiunea de pe TVR2 să ofere momente plăcute de teatru, îi implicau și pe invitați în jocul lor și rezulta un program de week-end decent, muncit, chiar distractiv. Deci, se poate! La Kanal D mi se pare că au lăsat un pic cam jos ștacheta, reportajele sunt departe de ceea ce ar trebui să fie intervențiile video. Până și reporterilor, deși tineri, le lipsește ambiția de a realiza un material interesant.
Deducții ”logice” la o cafea
Pauza s-a terminat, prilej cu care, la “Draga mea prietenă”, se prezintă Festivalul Ceaiului, dar se vorbește despre cafea. Draga lor invitată s-a prezentat cuminte cu râșnițe, ibrice și nisip de la Mamaia (județul Constanța). Aflăm că Laura Lezis Bădiță este campioană națională la categoria cafea la ibric. Este prima informație clară din această ediție. Mă jur că nu știam că există un astfel de campionat. Dacă avem și categoria “băut cafele”, mă înscriu! Biriș nu tace, deși era mai bine așa, și le întreabă pe doamne și domnișoare cum și unde le place lor să-și savureze cafeaua – are el o teorie care leagă acest tabiet de un altul, legat de viața sexuală. Moment de cugetare pentru toată lumea din studio, dar totul se fâsâie ca un motor de Moskvich. Se mută discuția la o altă invitată, care vrea să vorbească despre ceai. Inevitabil, mai descoperim una-alta despre cafea. Paula vrea să ne arate că și ea se pricepe și începe o povestioară (pe care nu o termină) despre pisicile care, în nu-știu-ce-zonă, mănâncă boabele de cafea căzute din pom. Invitata o contrazice – “nu pisicile, mangustele”. “Hai, Cristino, să ne cumpărăm și noi niște manguste”! Și cu asta au cam doborât la pamant, unde zac și boabele arămii, tema ceaiurilor și a cafelei. Nu înainte însă de un dans din buric, prestat de o cvasi-profesionistă. Sunt năucită cum nimic nu are legătura cu nimic, aflându-se mai nimic.
Teatru promovat printre glume ușoare
Îmi trec diverse chestii prin minte – să renunț, să cer un spor de plictiseală, să scriu despre actori care ar trebui să se limiteze la actorie. Nu pot să renunț totuși acum. Sper că ce a fost mai greu a trecut. Plus că n-a apărut încă doamna Marioara glăsuind dintre morminte, punctul forte și culminant al ediției. Probabil merg pe principiul “save the best for last”. Următorii invitați sunt Violeta și Dragoș Hulubă, autorii piesei de teatru “Rencontres”. Regizorul de emisie taie inspirat din când în când pe cafea și ibrice, apoi își revine și ilustrează cu fotografii din spectacol. Invitații simt în ceafă pericolul de a fi întrerupți cu prostii și glume ușurele, așa că turuie despre proiectele lor. Paula face o glumă despre cât de mult vorbește Dan Puric, își dă seama că între ei doi Puric are geniu și spune “…binee, e o plăcere să-l asculți, are darul vorbirii…” Nu zău! Cristina îi transmite maestrului să vină la emisiunea lor. Am o presimțire că Dan Puric nu va veni niciodată la “Draga mea prietenă”. A refuzat el altele mai bune.
De la “Rencontres” se trece la “ecler ușor de ciocolată”. Brusc, fără introducere, fără metafore de legătură. Mă abțin să vă scriu aici rețeta, pentru că fix după desert intră mult-promisul interviu din cimitir. Reporterul întreabă pătrunzător dacă oamenii mai obișnuiesc să-și țină mortul acasă, la priveghi, iar doamna Zăvoranu, încărcată de importanța ei pe ultimul drum, răspunde că “nu”, majoritatea îi aduce la capelă. Are și ea, cu trei locuri. Ne mai lămurește cum stă treaba cu taxele și ritualul de înmormântare într-o “info utilă” obiectivă, se revine la supa de ceapă și ni se promite continuarea funebrei exclusivități mai târziu. Frumoasă înlănțuire – ecler ușor, cripte și cruci, supă de ceapă! Sau era ecler, criptă ușoară, supă?
Minutul de aur al emisiunii – reportaj dintr-un cimitir
Sunt la capătul puterilor! Doar reclama Andreei Marin la leuștean mă mai face să zâmbesc! Mă întorc la prietene, care trec în revistă cheile emisiunii. Cristina vrea să se așeze pe podea, lângă spațiul dedicat cafelei la ibric, o ține salopeta și renunță. Cine-a spus că nu e haioasă? Într-o perfectă armonie cu restul emisiunii, intră un reportaj cu Roxana Nemeș (profesionistă, cântăreață) escaladând un munte artificial. O vedem puțin schimonosindu-se de frică la verticală, apoi la podea declarând că presa a dat o informație falsă, cum că ea a slăbit 13 kg. Fals, domne, fals! N-a dat jos decât vreo 7kg! Din nou, am aflat atâtea despre escaladare… În studio, aceeași Roxana ne povestește cum l-a cunoscut ea pe actorul Jon Voight (tatăl Angelinei Jolie) printr-o cunoștință, care-o cunoaște pe o alta, care-l știe pe american. După care începe să cânte cu tot corpul din dotare. Bravo ei! Special pentru mine apare o burtieră-reclamă la un analgezic. La fix aș spune, întrucât începe partea a doua din mini-seria “Relatări din criptă”, cu doamna Marioara la microfon. Suntem informați că cei doi foști soți ai intervievatei sunt înmormântați în același cimitir, mărturisire bogat acoperită cu morminte și fotografii vechi. Nu am cum să nu remarc o perfectă sincronizare între reporteră și ilustra doamnă, amândouă purtând pe cap un fel de cuib frumos amenajat cu dantelă, pe post de pălării. Post mortem, pardon, post-factum, Paula Chirilă se întreabă dacă cimitirul e închis vreodată pentru inventar. Bună gluma!
Știu, e greu să faci zilnic emisiune de peste două ore. Dar alții au demonstrat că se poate. Cu implicare, cu buget, cu oameni care-și cunosc meseria. Poate am nimerit eu o ediție slabă, dar am senzația că cele două gazde vorbesc tot timpul prea mult și ascultă prea puțin, am impresia de țopăială și alergătură de la un subiect la altul fără un sos bun care să adune toate lucrurile într-un mod plăcut și profesionist. Sunt destui actori care au pretenția că sunt și oameni buni de televiziune. Nimic mai fals! Actoria ajută, dar nu e suficientă. În tv e nevoie de și mai multa inspirație și improvizație, mai ales dacă producătorul se zgârcește tocmai la scenariu.
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
