Producătorul de medicamente Terapia Cluj anunță livrarea a 200 de mii de doze de sulfat de hidroxiclorochină, începând de joi, 16 aprilie, în depozitele CN Unifarm, urmând ca până la sfârșitul săptămânii să mai fie adusă o cantitate de 2 milioane de doze.
- Radu Burnete e sigur că Eugen Tomac va deveni prim-ministru: Eugen, ai tot sprijinul meu!
- Nicușor Dan, mai nervos ca niciodată. Începe să înțeleagă capcana în care a căzut?
- Nicușor Dan, mesaj de susținere pentru Eugen Tomac: Fac apel la responsabilitatea partidelor politice!
- 84% din totalul judecătorilor în funcție spun că atacurile din ultimul an au ca scop schimbarea unor persoane aflate în funcții-cheie ale sistemului judiciar
- Eugen Tomac: Sunt pregătit să găsim un compromis!

„Ne-am mobilizat foarte repede, în contextul în care acest medicament este extrem de greu de procurat, pentru că există o cerere imensă la nivel mondial datorită unor studii încurajatoare privind eficienţa lui în tratamentul COVID-19”, a declarat Dr. Dragoş Damian, Director General Terapia.
Cele 2,2 milioane de doze de sulfat de hidroxiclorochină (HQS) a 200 mg reprezintă cantitatea necesară pentru circa 100 mii de pacienți.
„La aducerea acestui transport de la SUN Alkaloida Ungaria am lucrat împreună cu specialiștii din Guvernul României, Direcția Politica Medicamentului din Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale şi CN Unifarm, cărora le mulțumim pentru că au facilitat în cel mai scurt timp formalitățile legate de importul acestui medicament”, a mai spus oficialul Terapia.

Până în prezent, Terapia a făcut donații în valoare de peste 500 de mii de euro către spitalele și instituțiile care se află în prima linie a luptei împotriva coronavirusului.
„Parteneriatul nostru cu sistemul sanitar nu se oprește însă aici. Ne pregătim ca până la mijlocul lunii august să aducem în ţară 1000 kg de materie primă de sulfat de hidroxiclorochină (HQS) care să fie utilizată ca rezervă pentru fabricarea medicamentului, dacă situația o va cere. De asemenea, fabricăm şi punem pe piață lunar circa 500 mii de cutii de Paracetamol în 3 forme de prezentare și stăm la dispoziția autorităților pentru a fabrica sau importa și alte preparate necesare în lupta împotriva pandemiei”, a adăugat reprezentantul Terapia.
















































