Această decizie nu este la contestația depusă de Mircea Diaconu la respingerea BEC a candidaturii sale, fiind vorba despre contestația lui Iosipescu Zambra Nicolae Mircea. Mircea Diaconu a declarat că decizia Tribunalului București, care a admis că poate candida la europarlamentare, este incântătoare și minunată și a mai spus că peste 5 zile va exista o decizie. Diaconu va afla cu siguranță dacă va putea candida cel mai târziu pe 15 aprilie, când va fi o decizie definitivă din partea Curții de Apel după atacarea hotărârii BEC.
În motivarea contestaţiei, se arată că potrivit dispoziţiilor art. 25 alin 2 din Legea nr. 176/2010 Diaconu Mircea, candidat independent la alegerile europarlamentare din 2014, are interdicţie de a ocupa o funcţie sau demnitate publică, respectiv si pe cea de membrau al Parlamentului European. Interdicţia se aplică pe o perioadă de trei ani de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare privind incompatibilitatea lui Diaconu Mircea, ca urmare a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie emisă în iunie 2012, definitivă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr.3104/2012.
Tribunalul a luat în calcul taxtul alin. (2) conform căruia persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.
În soluţionarea contestaţiei, Tribunalul reţine, având în vedere şi considerentele celor două hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile ale Curții de Apel și ÎCCJ, că Mircea Diaconu, care şi-a depus candidatura ca independent la alegerile europarlamentare din 2014 şi fostul senator Mircea Diaconu, s-a aflat într-o stare de incompatibilitate obiectivă începând cu data de 19.12.2008, iar prin Hotărârea Senatului României nr. 68 din 19 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 859/2008, având în vedere inclusiv Raportul Comisiei Juridice din Senat privind această stare de incompatibilitate, pârâtului i-a fost validat mandatul de Senator de către Camera Senatului din Legislativul României, abilitată de lege să se pronunţe cu privire la acest aspect.
“Comportându-se ca un cetăţean de bună-credinţă, dar având în vedere şi voinţa alegătorilor care i-au acordat în fapt, prin votul lor, mandatul de senator în Legislativul României, pârâtul Mircea Diaconu s-a adresat personal Comisiei Juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senat, pentru verificarea pretinsei situaţii de incompatibilitate în derularea activităţii de senator, cumulată cu cea de director la Teatrul C.I. Nottara.
Prin Raportul Comisiei Juridice din Senat, întocmit la data de 23.12.2008 s-a constatat că Senatorul Mircea Diaconu nu se află în stare de incompatibilitate, astfel că pârâtul Mircea Diaconu a desfăşurat această activitate cumulată cu avizul organelor abilitate de lege şi nu i se poate reţine nicio culpă.
Înalta Curte a reţinut că Senatul României, atât prin Plenul acestei Camere, cât şi prin Comisia sa Juridică, s-a aflat în eroare şi l-a determinat pe recurentul Mircea Diaconu să se afle într-o stare de incompatibilitate în aceşti ani, astfel că tribunalul constată că nu-i poate fi imputată candidatului independent Mircea Diaconu, această stare de incompatibilitate, care a fost cunoscută, dezbătută şi acceptată de organele abilitate de lege care trebuiau să ia măsurile legale pentru înlăturarea acestei stări.
Astfel, tribunalul constată că pârâtul Mircea Diaconu, care şi-a depus candidatura ca persoană independentă, a desfăşurat cele două activităţi cumulate cu avizul organelor abilitate de lege şi nu i se poate reţine nicio culpă.
(…) În cazul de faţă, instanţele de contencios administrativ au reţinut însă că pârâtul Mircea Diaconu, nu a avut nicio culpă cu privire la starea de incompatibilitate cunoscută încă din 2008 şi menţinută prin Hotărârea Senatului, astfel că nu poate fi antrenată răspunderea acestei persoane fără nicio culpă. (….) Tribunalul apreciază că nu se poate reţine că pârâtul Mircea Diaconu, în sarcina căruia nu s-a reţinut nicio culpă, ar fi decăzut din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, în sensul art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010, iar hotărârea instanţei de contencios administrativ nu poate fi interpretată în acest sens, atâta timp cât prin aceasta nu s-a reţinut săvârşirea unei abateri disciplinare în sarcina contestatorului-recurent, chiar dacă Raportul de evaluare a rămas definitiv şi irevocabil prin hotărârea judecătorească de confirmare a existenţei stării de incompatibilitate”.
(…) Tribunalul apreciază “că pârâtul Mircea Diaconu, nu a fost decăzut, în condiţiile legii, din dreptul de a fi ales, sau de a exercita o funcţie sau o demnitate publică, iar menţinerea Raportului de evaluare întocmit de ANI prin hotărârea judecătorească de confirmare a existenţei stării de incompatibilitate, nu poate fi interpretată „de plano”, ca o decădere din dreptul de a fi ales, în condiţiile în care instanţele au menţionat expres, că pârâtul Mircea Diaconu nu are nici-o culpă privind menţinerea stării de incompatibilitate.













































