Oamenii timpului nostru

De curând a creat blazonul Operei Naţionale Bucureşti şi a povestit pentru Q Magazine în ce constă această artă atât de puţin cunoscută publicului.

Ce faceţi în acest moment?
Sunt consilier superior în cadrul Administraţiei Prezidenţiale în Compartimentul Cancelaria Ordinelor care se ocupă de decoraţiile de stat, iar sub aspect strict heraldic răspund cu plăcere oricăror invitaţii, cum a fost şi în cazul Operei Naţionale.

Ce simbolizează blazonul Operei Naţionale Bucureşti?
Este o identitate vizuală care face trimitere la tradiţiiale artei lirice din România şi promovează activităţile Operei. Am avut în vedere, în partea centrală, soarele lui Helios reprezentându-l pe zeul Apollo ca patron al artelor, înconjurat de nouă stele reprezentându-le pe cele nouă muze, dintre care două sunt implicate cu precădere în activitatea Operei: este vorba de muza cântului şi a dansului reprezentată în partea dextră, printr-un personaj feminin ţinând o liră, iar în partea cealaltă se află muza tragediei, reprezentând specificul teatral al Operei, ţinând ca element de identificare o mască. În partea inferioară a compoziţiei se află deviza „Artă pentru artă”, un concept filosofic al secolului al XIX-lea simbolizând căutarea perfecţiunii în pofida tuturor opreliştilor sociale sau de formare intelectuală sau profesională a artiştilor. De jur împrejur vedem un mantou care, deşi inspirat din cel din stema regală de la 1921, reprezintă cortina Operei.

Există o dinamică a simbolurilor româneşti?
Stemele au fost la noi apanajul claselor superioare. Deci simbolurile reprezentau forţă, autoritate. Cu timpul, o mulţime de familii boiereşti au început să-şi creeze însemne specifice care făceau apel la lei, la acvile, la grifoni, la stele, la semilune şi o mulţime de alte asemenea reprezentări din tradiţia occidentală, pentru că heraldica a fost una dintre porţile de intrare a civilizaţiei occidentale în Ţările Române.

Există o simbolistică a scuturilor?
Forma scuturilor este una care ţine mai degrabă de evoluţia stemelor. Pentru că într-un fel arătau aceste scuturi atunci când erau efectiv folosite în timpul luptei, unde scutul avea două funcţii de bază: aceea de a proteja şi aceea de a identifica, altfel arătau atunci când nobilii nu mai mergeau în primul rând în bătălie, pentru că între timp se inventaseră armele de foc şi atunci heraldica a trecut în planul jocurilor cavalereşti, şi altfel au arătat aceste scuturi atunci când stemele nu au mai fost folosite nici în luptă şi nici în întrecerile cavalereşti şi au fost reprezentate doar pe hârtie. Odată cu acest moment, fiecare artist a fost liber să aducă ceva din priceperea sa şi arta heraldică a evoluat în paralel cu arta propriu-zisă.

Dacă ar fi să numiți trei dintre cele mai puternice simboluri românești, care ar fi acelea?
Statul român este unul tânăr și de aceea până și simbolurile românești se rezumă până la urmă doar la culorile naționale: albastru, galben și roșu. Ceea ce s-a încercat sub aspect heraldic încă din timpul lui Al. I. Cuza a fost să se introducă această acvilă inspirată după cea a Țării Românești, dar care în același timp trebuia să răspundă și la ideea de latinitate, adică să fie vechea acvilă a lui Jupiter folosită de către statul roman, însă ținând în continuare o cruce. De atunci, în stema de stat au rămas însemnele provinciilor care s-au tot adăugat pe măsură ce procesul de unificare a statului român se definitiva. Cel de-al treilea simbol nu poate fi decât Constituția.

Cum vedeţi evoluţia acestui domeniu în următorul deceniu?
Sub aspect ştiinţific, bine ar fi ca dintre absolvenţii de facultăţi cu profil istoric să se axeze din ce în ce mai mulţi tineri pe studiul heraldicii, pentru că este un domeniu de nişă în care sunt încă foarte multe lucruri de spus. Sub aspect artistic, depinde de talentul fiecăruia.