Astăzi, în jurul orei 15:00, a început o ședință solemnă la Parlamentul României, dedicată memoriei Majestății Sale Regele Mihai I.
Pentru omagierea Regelui și-au anunțat prezența președintele Klaus Iohannis, Custodele Coroanei Române – principesa Margareta, patriarhul Daniel, premierul Mihai Tudose, membri ai Guvernului, președintele Camerei Deputaților – Liviu Dragnea, și cel al Senatului – Călin Popescu-Tăriceanu.
Printre invitați se mai numără foștii președinți Emil Constantinescu și Traian Băsescu, Avocatul Poporului – Victor Ciorbea, președintele Curții Constituționale – Valer Dorneanu, membri ai corpului diplomatic și parlamentari din toate partidele politice.
Fostul președinte al României, Ion Iliescu nu participă la ședință, fiind al doilea eveniment la care lipsește în ultimele două săptămâni.
Ședința a început cu intonarea imnului național al României și cu un moment de reculegere, urmat de un material video în care era redat discursul Regelui Mihai adresat Parlamentului României în data de 25 octombrie 2011.
Mai multe persoane publice s-au adresat invitaților, vorbind despre Rege, despre contribuția sa la democrația țării, despre realizările sale din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, despre exil și clasa politică actuală și despre moștenirea pe care Majestatea Sa o lasă poporului român.
Șeful statului, Președintele Klaus Iohannis a ținut primul discurs în timpul ședinței Parlamentului:
„Onorăm astăzi, cu profund respect, memoria unei mari personalități a istoriei noastre, Regele Mihai I al României. Loial patriei și națiunii sale, el a purtat pe umeri o grea domnie în momente foarte dificile ale istoriei noastre. Obligat să înfrunte tirania, prin actul de la 23 august 1944, Mihai I a servit cauza libertății și democrației. Apoi, opunându-se cu dârzenie acaparării țării de către comuniști, a dovedit curaj și simț al datoriei. Destinul său tragic se confundă cu destinul din veacul trecut al poporului român. În lungul său exil, Regele a simbolizat speranța unei Românii renăscute și libere, la care românii nu au încetat să aspire. După căderea comunismului, a fost oprit cu brutalitate să intre în țară și să se reculeagă la mormintele iluștrilor săi înaintași. Acestor acțiuni disperate și absurde, le-a opus demnitatea și tăria caracterului său. Pentru toate aceste merite, Regele Mihai I va rămâne în amintirea poporului român ca un mare om de stat.
Onorată audiență, deși a domnit acum mai bine de 70 de ani, principiile sale nu aparțin trecutului, ci, dimpotrivă, sunt mai actuale ca niciodată. Mihai I a fost un monarh constituțional care a apărat domnia legii, drepturile și libertățile individuale, a militat pentru instituții solide și pentru ca regulile să fie durabile, asumate și respectate. Integritatea sa este un exemplu neprețuit, iar cuvintele sale sunt astăzi la fel de elocvente. «Vom susține orice om politic», spunea Regele Mihai în urmă cu 17 ani, «indiferent de înclinația lui ideologică, atâta vreme cât el sau ea va rămâne angajat în respectarea drepturilor omului și a libertăților individuale, în eliminarea corupției, în protejarea tuturor românilor.» Regele a apărat cu toate puterile și prerogativele sale România în vremea domniei și a făcut tot ce i-a stat în putință mai apoi, în exil, pentru reînnodarea legăturilor tradiționale ale României cu democrațiile occidentale. Evoc aici și turneele și misiunile diplomatice pe care le-a întreprins pentru aderarea României la NATO și la Uniunea Europeană, fiind convins că alegerea strategică de a orienta țara către Occident a reprezentat reîntoarcerea firească la opțiunile înaintașilor săi.
Doamnelor și domnilor, este datoria noastră, a tuturor, să apărăm moștenirea Regelui Mihai I. Prețuind memoria sa, noi toți avem datoria să asigurăm o Românie stabilă, demnă și respectată în lume, prosperă și puternică, cu un stat de drept solid, în care aspirația spre libertate și prosperitate a românilor este împlinită și în care nimeni nu este mai presus de lege. O Românie în care viața publică să fie dominată de responsabilitate, decență și competență. În definitiv, o Românie mai puternică și mai unită, pe care suntem cu toții chemați să o desăvârșim. Fie ca amintirea Regelui Mihai I să rămână veșnică în inimile noastre!”
Omul politic Liviu Dragnea a ținut un discurs despre personalitatea Regelui Mihai:
„Relația Regelui Mihai cu Parlamentul a fost în ultimii ani una apropiată. Pe 25 octombrie 2011, Majestatea Sa a susținut de la tribuna Parlamentului un discurs, după mai bine de 60 de ani de când o făcuse ultima oară, înaintea instalării la putere a regimului comunist. Din perspectiva de azi, acest discurs poate fi considerat testamentul politic al Regelui Mihai 1. Majestatea Sa a subliniat atunci, printre altele, rolul fundamental al Parlamentului într-o democrație. (…) În același discurs, Regele Mihai a invocat valorile care trebuie să ne definească pe noi, românii. Cele mai importante lucruri de dobândit după libertate și democrație sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere. Identitatea și demnitatea. Nu este întâmplător că tocmai în jurul acestor valori încercăm să construim în ultima perioadă viitorul națiunii. Moartea Regelui Mihai ne-a îndurerat profund. A murit un om nobil, demn și curajos.
Regele Mihai a fost în exil un promotor al democrației și al intereselor istorice ale României, păstrând vie speranța întoarcerii ei la normalitate. Oricând i s-a cerut, și nu numai, Regele a fost gata să acționeze pentru binele țării lui. După 1989, contribuția Regelui Mihai și a Familiei Regale la integrarea României în NATO și în Uniunea Europeană a fost semnificativă, chiar dacă în tradiția discreției care caracterizează Familia Regală acest lucru a fost prea puțin comunicat public. Până în ultima clipă, Regele Mihai a luptat pentru țara lui cu energie și demnitate. Faptele sale și viața sa demnă vor fi mereu un model pentru toți românii care recunosc în Rege una dintre cele mai luminoase figuri ale istoriei sale.”
Călin Popescu Tăriceanu a continuat:
„Astăzi, pentru a treia oară în istorie, Regele este din nou în Parlamentul României, alături de noi și în mijlocul nostru. Este prezent în gândul nostru, în credința noastră în democrație, în speranțele pe care ni le punem în viitorul națiunii noastre. De această dată, Mihai al României nu va mai părăsi Parlamentul, va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră ca o sursă de inspirație, ca un reper moral de neclintit, ca un îndemn permanent la curaj și tărie de caracter. Nu i-a fost dat Regelui Mihai să poarte în împrejurări oficiale coroana de oțel a României și nici să stea pe tronul regal într-o ceremonie solemnă. Am însă convingerea că Regele poartă acum pe frunte, în împărăția cerului, cununa celor drepți, după cum am convingerea că aici, pe pământ românesc, memoria noastră colectivă va fi de acum înainte tronul pe care Mihai I al României va rămâne pururi așezat (…).”
Un alt discurs memorabil a aparținut premierului Mihai Tudose:
„Regele Mihai rămâne în istorie și îi suntem datori. Este datoria de onoare a fiecărui bun român să cunoască adevărul despre omul de stat care a fost și rămâne Regele Mihai, despre curajul și demnitatea dovedite în momente cruciale ale istoriei recente a României sau despre puterea de a înțelege să renunți la binele personal în favoarea binelui public. Sunt convins că personalitatea vibrantă a Majestății Sale va continua să inspire generații întregi de români, care îl vor iubi cu sinceritate, așa cum și Regele Mihai și-a iubit întotdeauna poporul în acel fel unic în care numai un suveran poate să o facă.
Din dragoste pentru popor a fost întotdeauna pregătit să-și sacrifice confortul personal, dovedind faptul că un rege se poate ridica întotdeauna deasupra vremurilor. Așa a putut ierta cu noblețe toate nedreptățile care i s-au făcut, știind că, în definitiv, nu sunt altceva decât proiecția fricii și a propriilor slăbiciuni ale celor care le-au săvârșit. După ?89, Regele Mihai a înțeles că locul României este alături de statele libere și democratice, că România are și va avea rolul său bine definit între aliații NATO, că România nu se poate dezvolta în afara Uniunii Europene, că societatea românească trebuie așezată pe valori fundamentale, precum democrația și libertatea (…).”














































