Potrivit unui raport transmis Bursei, pretinsa încălcare privește o serie de actori importanți ai pieței de carburanți.
Concluziile investigației Consiliului Concurenței, inclusiv posibilele sancțiuni, vor fi cuprinse în decizia finală a Consiliului Concurenței, care va fi emisă după
formularea răspunsului OMV Petrom cu privire la forma actuală a raportului de investigație și după audierea în fața Consiliului Concurenței.
În conformitate cu reglementările în vigoare în materie de concurență, sancțiunile maxime pot ajunge până la 10% din cifră de afaceri.
“OMV Petrom este de părere că această pretinsă încălcare este lipsită de temei și va lua toate măsurile necesare pentru a asigura o reprezentare corectă a faptelor relevante care să fie reflectate în decizia finală a Consiliului Concurenței. În perioada pretinsei încălcări, Eco Premium reprezenta aproximativ 2% din piața românească de carburanți.
Potrivit reprezentanţilor Petrom, decizia de a retrage de pe piață Eco Premium “s-a bazat pe considerente de mediu și economice, ținând cont în mod adecvat de interesele consumatorilor”.
Profitul net al grupului Petrom s-a dublat în primele nouă luni din acest an, la 2,919 miliarde lei, faţă de aceeaşi perioadă din 2010, când a fost de 1,421 miliarde lei, în condiţiile în care, în cel de-al treilea trimestru, grupul a înregistrat un profit record, de 1,175 miliarde lei .
Grupul Petrom este cel mai mare grup petrolier din Europa de Sud-Est, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Marketing, Gaze Naturale şi Energie. Grupul a realizat investiţii de peste 6,6 miliarde de euro în ultimii şase ani. Grupul exploatează în România şi Kazakhstan rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 832 milioane de barili echivalent petrol (în România 805 milioane barili echivalent petrol) şi are o capacitate nominală anuală de rafinare de 4,5 milioane tone.
Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, Grupul Petrom este prezent prin intermediul unei reţele de circa 800 staţii, operată sub două branduri, Petrom şi OMV. Activitatea din România se desfăşoară prin intermediul OMV Petrom Marketing, care este deţinută în totalitate de Petrom. OMV Petrom Marketing operează 546 staţii de distribuţie, dintre care 389 Petrom şi 157 OMV. Grupul deţine, de asemenea, o reţea internaţională de circa 250 benzinării, localizate în Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia.












































