Termenul de adoptare tacită se împlinea luni. Senatul este prima cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaților.
Companiile Transelectrica (TEL) şi Transgaz (TGN) au fost trecute de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, de la Ministerul Finanţelor la Secretariatul General al Guvernului, în sedinţa Executivului din 14 februarie. Ordonanţa a fost aprobată în ultima şedinţă de guvern, la care Daniel Chiţoiu ( fostul ministru de Finanţe) şi Andrei Gerea ( fostul ministru al Economiei) nu au participat, în locul lor fiind prezenţi secretari de stat.
Liberalul Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, a afirmat în timpul dezbaterilor că ordonanța de urgență este “expresia clară a dezordinii și confuziei, care este indusă în permanență, prin acte conjucturale ce urmăresc interese mărunte care nu au legătură cu reforma administrației”.
“Sunt interese strict de natură politică, care cer ca resursele să fie administrate fie de unii, fie de alţii, fără nicio legătură cu interesul economic”, a afirmat senatorul, înainte de a anunţa că PNL va vota împotriva ordonanţei. “Nu mă întrebaţi dacă vreunul din miniștrii liberali de atunci au semnat sau nu această ordonanță de urgență. Dacă au făcut-o, au făcut-o cu de la sine putere, așa cum am văzut, după acceea, că unii liberali și-au luat împuternicirea de a reprezenta alți liberali decât pe cei din PNL. Noi nu am fost de acord atunci, cu atât mai mult nu suntem acum, când nici măcar argumentul meschin că o luăm de la tine, ca să mi-o dai mie, nu mai există”, a arătat Varujan Vosganian.
Senatorul UNPR Șerban Mihăilescu a declarat că este extrem de surprins de afirmaţiile lui Vosganian. “Este adevărat că nu am reuşit să găsim o soluţie cu aceste companii, în ultimii zece ani. Când am schimbat la Economie, UE a spus că nu se poate. S-a găsit soluţia la SGG, nu ştiu dacă este foarte bună, dar totul depinde de negocierile cu FMI şi Uniunea Europeană, iar domnul Vosganian ştie foarte bine acest lucru”, a afirmat senatorul puterii.













































