„Păcatele” Fondului Monetar Internaţional

Fondul este adesea asociat cu măsuri de austeritate și criză. Este pierderea sprijinului un risc? Cât de mult au câștigat alte țări în urma programelor de asistență financiară?
 

Misiunea de evaluare a FMI, aflată la Bucureşti între 27 ianuarie şi 9 februarie, s-a încheiat fără o scrisoare de intenție. Creditorii internaționali nu au agreat măsurile de relaxare fiscală propuse de noul proiect al Codului fiscal și nici amânarea liberalizării prețului la gaze. Fondul a plecat, iar premierul Victor Ponta și ministrul de Finanțe Darius Vâlcov au afirmat că nu intenționează să semneze un nou acord la toamnă.

Analistul economic Florin Cîțu ne-a explicat că este vorba doar de o negociere. „Când România voia să-și impună punctul de vedere, întotdeauna exista această perioadă când FMI se supăra, își lua jucăriile, pleca acasă, venea înapoi, mai discutau. România vine cu un Cod fiscal foarte ambițios, FMI bineînțeles că trebuie să se opună puțin, pentru că la fel a făcut și în 2005, când s-a făcut relaxarea fiscală și s-a demonstrat că nu au dreptate. Nu cred că este un pericol real pentru acord sau pentru relația cu FMI”, a explicat Florin Cîțu pentru Q Magazine.

Un acord încheiat „triumfător”

Analistul spune că amenințările FMI nu sunt credibile, odată ce acordul precedent a fost încheiat fără îndeplinirea obiectivelor asumate de țara noastră.

„FMI nu vede cu ochi buni relaxările fiscale. Este modul de lucru al FMI, care nu vede decât creșteri de taxe și tăieri de cheltuieli. Și la tăieri de cheltuieli nu au fost întotdeauna atât de fermi. După ce ești de acord să închizi acordul trecut în aplauze, fără privatizări, care a avut la sfârșit acel simulacru de privatizare la CFR Marfă, fără niciun fel de probleme, și-a pierdut din credibilitate”, ne-a mai spus analistul.

Dat fiind că economia nu mai are dezechilibre majore, Guvernul nu mai are nevoie de un țap ispășitor, mai spune Cîțu. El a spus că politica FMI, apelat de țări în criză, încetinește ulterior revenirea economică a acestora. „Cel mai bun exemplu este creșterea TVA din 2010. Unele surse spun că FMI cerea o creștere la 25%. Se vede că soluția reducerii deficitului nu este văzută de FMI prin reducere de cheltuieli publice, ci prin creștere de taxe. Au încetinit creșterea. Țările care au apelat la FMI nu au avut performanțe fantastice, ele determină o încetinire a dezvoltării. Adevărat, doar țările care au probleme ajung la FMI, dar după ce folosesc FMI nu au o performanță mai bună decât înainte. Și mai e ceva, creează dependență, politicienii se simt confortabil să trimită responsabilitatea către FMI”, a mai spus Cîțu.

Ce i se reproșează Fondului în lume

Când acordă împrumuturi ţărilor, FMI impune creşterea taxelor şi reducerea consumului, creşterea dobânzilor pentru stabilizarea monedei, permite firmelor aflate în dificultate să intre în faliment, impune reforme structurale: privatizări, reducerea intervenţiei statului în pieţe, reducerea corupţiei şi a birocraţiei.

Problema este că aceste politici înrăutăţesc situaţia. De exemplu, în criza din 1997 din Asia, FMI a cerut multor ţări precum Indonezia, Malaysia şi Thailanda să restrângă politica monetară (rate ale dobânzii mai ridicate), să restrângă politica fiscală, pentru a reduce deficitul bugetar şi să întărească moneda. Totuşi, aceste politici au cauzat o încetinire care se putea transforma într-o recesiune serioasă, cu o explozie a şomajului. În 2001, Argentina a fost forţată să adopte asemenea planuri, care au dus la un declin al investiţiilor, ceea ce a afectat economia.

Când a intervenit în Kenya, în 1990, FMI a impus băncii centrale să nu mai controleze fluxurile de capital. Acest lucru a creat condiţii ca politicienii corupţi să transfere bani din economie (scandalul Goldman). Criticii spun că acesta este încă un exemplu care demonstrează felul în care FMI a înţeles greşit dinamica economică a ţării, insistând supra reformelor de suprafaţă.

Economistul Joseph Stiglitz a criticat cel mai mult abordarea monetaristă a FMI din ultimii ani. El susţine că aceasta nu poate impune cea mai bună politică pentru ţările în curs de dezvoltare, menţionând că FMI nu participă la o conspiraţie, dar reflectă interesele şi ideologiile comunităţilor financiare occidentale.

1.000 de economiști ghidează viețile a 1,4 miliarde de oameni

FMI a fost criticat și pentru că a permis devalorizări ale monedelor naţionale, lucru care a determinat creşterea inflaţiei. Există critici cu privire la politici neo-liberale precum privatizările. Politicile pieţelor libere nu s-au potrivit întotdeauna situaţiilor particulare din fiecare ţară. De exemplu, privatizările pot duce la apariţia de monopoluri private care exploatează consumatorii.

Unii critică FMI pentru implementarea unor reforme pentru liberalizarea pieţelor, alţii pentru că este prea intervenţionist. Cei care susţin pieţele libere spun că încercarea de a influenţa ratele de schimb înrăutăţeşte lucrurile, că este mai bine să permiţi monedelor să ajungă la valoarea lor de piaţă. De asemenea, din cauza posibilităţii de a accesa aceste programe, există tentaţia ca aceste ţări să împrumute mai mult decât au nevoie.

FMI a fost criticat că impune anumite politici fără să se consulte cu statele afectate. „În Coreea, FMI a insistat ca toţi candidaţii la prezidenţiale să semneze că nu se vor implica în negocieri şi nu vor cere timp pentru a înţelege mecanismele. Situația scapă de sub control… sfidează logica, un mic grup de 1.000 de economişti din Washington D.C. dictează condiţiile economice din 75 de ţări aflate în curs de dezvoltare şi vieţile a circa 1,4 miliarde de oameni”, a spus Jeffrey Sachs, şeful Institutului Harvard pentru Dezvoltare Internaţională.

FMI a fost criticat pentru susţinerea dictaturilor militare din Brazilia şi Argentina. Astfel, regimul Castello Bianco a primit, în 1960, finanţări care au fost refuzate altor ţări.

Dezastru?

Acordul cu FMI a fost important din două puncte de vedere, crede analistul economic specializat pe piețe emergente William Jackson, de la compania de consultanță macroeconomică Capital Economics, cu sediul la Londra: acordă finanțare în caz de nevoie și susține reformele.

„În primul rând, oferă finanțare externă, în caz de nevoie. Importanța acestor finanțări s-a redus în ultimii ani, deficitul de cont curent al țării a scăzut, la fel și datoriile pe termen scurt, ceea ce înseamnă că România nu se mai bazează pe fluxuri externe de capital. Dacă nu ar mai exista deloc astfel de intrări de capital, România ar putea accesa bani de la FMI, în cazul unui acord, pentru a preveni vânzări masive de leu, acest fapt cauzând inflație și aducând un risc stabilității financiare.

În al doilea rând, un acord cu FMI este o ancoră pentru reformă. Programele de austeritate convenite cu FMI, chiar dacă au fost nepopulare, au stabilizat economia. Mai mult, pachetul FMI determină și alte reforme, precum privatizările, care cresc productivitatea economiei și perspectivele de creștere. În esență, nu va fi un dezastru dacă România renunță la acordul cu FMI, însă această alegere nu va fi benefică pentru perspectivele de creștere economică, iar investitorii vor fi mai reticenți”, a spus William Jackson pentru Q Magazine.