

Q Magazine a selectat câteva fotografii care îl înfățișează pe cel mai important om al lumii în ipostaze în care nu ni l-am imagina.Privindu-le, putem remarca și umanitatea din acest președinte, și singurătatea liderului, dar și implicarea în probleme care...



Ministerul român de Externe a reacționat ferm la declarațiile președintelui rus, Vladimir Putin, care a amenințat vineri, într-o conferință de presă la Atena, că România s-ar putea afla în raza de acțiune a rachetelor rusești din moment ce găzduiește elemente...
Parchetul General susține că Flori Dinu, în calitate de director general al Hexi Pharma, având atribuții în special pe partea de vânzări desfășurată de societate, la instigarea lui Dan Condrea și cunoscând că produsele comercializate nu respectă specificațiile din etichete,...



Președintele rus Vladimir Putin își încheie sâmbătă vizita de două zile în Grecia printr-o deplasare la comunitatea religioasă de pe muntele Athos, în nordul Greciei, unul dintre cele mai înalte repere ale religiei ortodoxe comune celor două țări, relatează AFP....

Cezar Preda spune că a fost dat în judecată de Gabriela Firea şi că aceasta i-a cerut daune morale de 300.000 de euro. Purtătorul de cuvânt al PNL Bucureşti a explicat că este acuzat că a preluat din presă “investigații...

Zilele acestea, atenţia navigatorului pe internet a fost atrasă de o ştire spectaculoasă: Konstantinos Sismanidis, un arheolog grec care participă de la începutul anilor ’90 la săpăturile de la Stagira (oraş situat în nordul Greciei de azi, provincia Macedonia, în...

Directoarea generală a Hexi Pharma, Flori Dinu, reținută aseară de procurori, a primit sâmbătă arest la domiciliu. Este acuzată de săvârşirea a 99 de infracţiuni de înşelăciune în formă continuată şi de 29 de infracţiuni de înşelăciune în formă simplă,...

In finala Cupei Campionilor se întâlnesc două echipe spaniole: Atletico Madrid și Real Madrid. La pauză, Realul conduce cu 1-0, prin golul marcat de Sergio Ramos.Orașul spaniol este pustiu. Atletico ratează un penalty imediat după pauză, dar marchează în minutul...
Judecătorii au decis că Flori Dinu, director al Hexi Pharma, poate fi cercetată în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de Judecătoria Sectorului 5 şi poate fi contestată la Tribunalul Bucureşti. Flori Dinu va fi pusă în libertate după...

Un tânăr a furat, sâmbătă, un autobuz dintr-o stație din municipiul Ploiești. Autobuzul, aparținând societății de transport public în comun, a fost avariat după ce șoferul a pierdut controlul volanului şi a lovit mai multe parapete. Potrivit purtătorului de cuvânt...

Fostul ofițer SRI Daniel Savu, în prezent membru în Comisia parlamentară de control a SRI, a afirmat în această seară, la emisiunea „Q&A” de la Antena3, că „moartea lui Dan Condrea pare o regie în două scopuri”. „Pentru mine, tot...
Guvernul a decis acordarea cetățeniei române sportivilor De Amorim William Douglas și Orlov Yevhenii, fapt ce va permite includerea lor în echipa națională de fotbal, respectiv a lotului masculin de lupte, în vederea participării la competiții internaționale. Sportivul brazilian De...

Scurt istoric Institutul de Fizică al Academiei Române s-a înființat la 1 septembrie 1949. Fondatorul său, Horia Hulubei și-a luat doctoratul la Paris sub îndrumarea deținătorilor Premiului Nobel, Jean Perrin și Marie Curie. Hulubei a fost membru al ambelor...

Plenara Alianței pentru Comemorarea Holocaustului (IHRA), desfășurată la București în perioada 23-26 mai, a adoptat o definiție a antisemitismului cu care se va opera la nivel internațional, în tot ceea ce va însemna de acum înainte cercetare, educație sau acțiuni...
Boxerul român Lucian Bute a fost depistat pozitiv pentru “Ostarine“, substanţă interzisă, la un test antidoping efectuat după meciul cu Badou Jack din data de 30 aprilie, desfășurat la Washington, potrivit presei nord-americane Informația, confirmată de președintele WBC, Mauricio Sulaiman,...

“Sunt dezamăgit, am o lungă carieră în spate şi nu am avut vreodată vreun test pozitiv!”, scrie Lucian Bute, pe pagina sa de Facebook, după scandalul de dopaj. Pugilistul român în vârstă de 36 de ani a picat testul anti...

O societate acuzată pe nedrept de distribuirea de apă plată cu microbi cere despăgubiri Una dintre societățile producătoare de apă îmbuteliată, al cărei nume a apărut pe lista neagră a ANPC în luna martie a acestui an, va...

Guvernul a aprobat fondurile necesare pentru efectuarea de plăți pentru ajutoare în agricultură în valoare de peste 300 milioane de euro, destinate sectorului zootehnic. Este vorba de plafoanele alocate ajutoarelor naționale tranzitorii și schemelor de sprijin cuplat, în sectorul zootehnic,...

Studenții români în Franța vor putea beneficia, începând cu anul universitar 2016-2017, de bursa anuală „Ierunca-Lovinescu”, instituită printr-o hotărâre adoptată de guvern în ședința de astăzi,27 mai. Bursa va fi acordată de Ministerul Afacerilor Externe, pe o durată de 10...
Guvernul a decis acordarea cetățeniei române sportivilor De Amorim William Douglas și Orlov Yevhenii, fapt ce va permite includerea lor în echipa națională de fotbal, respectiv a lotului masculin de lupte, în vederea participării la competiții internaționale. Sportivul brazilian De...





















(Dedic aceste rânduri doamnei Emilia Chebac, cu care am vorbit într-o zi 7 ore doar despre cărți…și care este un neobosit promotor al acestora!) În 2013, când l-am însoțit pe Victor Ponta în vizita sa la Washington-fiind prima după mulți ani a unui premier sau președinte român- am preferat să renunț la Casa Albă și[...]

În anul 2025, Europa s-a aflat la o răscruce demografică și socială, în care procesul de islamizare (alimentat de migrația masivă sosită din țări majoritar musulmane) continuă să genereze nu doar dezbateri aprinse, ci și consecințe tangibile în viața cotidiană a cetățenilor. GEOMETRIE VARIABILĂ Islamizarea nu mai este doar o referință statistică, ci se manifestă prin[...]

Reputatul economist și analist politic american Jeffrey Sachs comentează în termeni foarte duri invazia SUA în Venezuela, în podcastul Greater Asia, și critică, totodată, Europa pentru reacția aproape inexistentă la încălcările dreptului internațional, avertizînd că Trump se va ține de cuvînt și va prelua și Groenlanda, arată Bogdan Tiberiu Iacob pe siteul InPolitics. Nu în[...]

„Asistăm la un fenomen foarte periculos: în vreme ce noi suntem anesteziați de scandaluri mediatice sterile, iar partidele tradiționale sunt în metastază morală, inerte, USR a devenit de facto cel mai puternic partid din România! Al patrulea partid ca forță parlamentară s-a transformat în vioara întâi a spațiului politic!“, avertizează fostul purtător de cuvânt al Guvernului, Corneliu[...]

„Domnule ministru David, dumneavoastră când o veți face?”, a fost provocarea pe care Profesorul Martin Jan Stránský, renumit neurolog și autor al cărții „The rise and fall of the human mind”, i-a adresat-o ministrului Educației și Cercetării, în cadrul Conferinței „Sănătatea mintală în era digitală”, organizată de revista Q Magazine, marți, 7 octombrie, la Palatul[...]

La evenimentul „Sănătatea mintală în era digitală”, organizat de Q Magazine la Palatul Patriarhiei și susținut de Ministerul Educației și Cercetării și de Ministerul Sănătății, a fost lansat un studiu, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) la comanda Q Magazine, privind hiperconectarea românilor. Studiul, intitulat „Sănătatea mintală în epoca hiperconectivității” indică un[...]
