Palate şi castele, victimele nepăsării

În timp ce unele riscă să se prăbuşească, altele au început să fie exploatate din punct de vedere comercial, pentru evenimente festive, fără ca să îşi mai amintească cineva de trecutul lor grandios.

Simbolul litoralului românesc, la 100 de ani de la inaugurare, Cazinoul din Constanţa, nu mai reuşeşte să impresioneze decât prin mărime, timpul lăsând urme adânci atât pe exterior cât şi în interiorul său. În prezent, clădirea este victima nepăsării, pe de o parte, iar pe de altă parte, a crizei financiare. Şi de parcă toate acestea nu ar fi suficiente, mai nou, Cazinoul din Constanţa a devenit miză electorală sau, mai exact, motiv de dispută şi de schimb de replici acide între primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi ministrul Turismului, Elena Udrea.

În urmă cu patru ani, autorităţile locale au încercat salvarea cazinoului, când l-au concesionat, pentru 49 de ani, către SC Queen Investments INC SRL, parte a grupului „Queen” din Israel, un operator internaţional, care deţine alte şapte cazinouri de lux în întreaga lume (Rodos, Tanger etc.), inclusiv în România, unde administrează Casa Vernescu din Bucureşti. Criza financiară a dat peste cap planurile firmei deţinute de omul de afaceri israelian de origine română, Fredy Robinson, care nu a reuşit să se achite de obligațiile pe care şi le-a asumat şi care a sfârşit prin a renunţa la contract. În aceste condiţii, situaţia cazinoului s-a întors în timp numai că starea sa a continuat să se degradeze văzând cu ochii. În urmă cu câteva zile, problema Cazinoului din Constanţa a fost dezbătută de autorităţile locale şi societatea civilă în cadrul mesei rotunde. „Am considerat că, pentru comunitate, cel mai bine ar fi să vindem Cazinoul din Constanţa, iar cel care îl cumpără să îl renoveze după care să-l opereze. Văd că sunt tot felul de reacţii împotriva acestei soluţii, deşi România vinde de la petrol, electricitate, rafinării, la fabrici, bănci, absolut tot. Am fost intrigat să văd că vânzarea unei clădiri ridică atâtea probleme. În aceste condiţii, am decis amânarea hotărârii de consiliu”, a declarat primarul Mazăre, care a adăugat că este deschis oricărei variante care va conduce la reabilitarea clădirii. Primăria Constanţa a trimis deja adrese către Ministerul Culturii şi Ministerul Dezvoltării pentru preluarea Cazinoului.

În replică, ministrul Elena Udrea este de părere că Mazăre, „marele surfist cheguevarist”, este „furios” că nu va putea da monumentul „băieţilor lui din imobiliare”. „Cazinoul ca obiectiv turistic nu poate fi înstrăinat cum vrea señorul, cui vrea señorul, unei firme prietene, așa cum ne-a obișnuit. Nu văd de ce ar refuza oferta ministerului de a renova clădirea”, scrie Udrea.

Lista nepăsării continuă!

Cazinoul din Constanţa nu este decât una dintre clădirile din ţară, cu valoare istorică, care nu ocupă locul pe care îl merită. Nimeni nu s-a ostenit să facă o listă clară a zecilor, poate chiar sutelor de clădiri emblematice, cu valoare istorică, aşa că multe dintre ele au fost fie demolate, fie lăsate să se prăbuşească. Datele neoficiale arată că România are o moştenire impresionantă de 1.300 de castele, conace şi palate care zac în ruină iar posibilitatea ca acestea să fie readuse la viață este extrem de mică pentru că acest lucru ar însemna o investiţie de sute de milioane de euro pe care Ministerul Culturii nu şi-o permite. De exemplu, Castelul din Gilău, Cluj, fosta reşedinţă a episcopilor transilvăneni şi a Reginei Izabela a Ungariei, zace în paragină de peste 5 ani. Autorităţile locale se spală pe mâini şi spun că este revendicat aşa că nu pot aloca bani nici măcar pentru conservare. Pe de altă parte, istoricii spun că la Gilău se află unul dintre monumentele rare în Transilvania, o construcţie care păstrează elemente din Renaşterea transilvană. În prezent, pentru readucerea la viaţă a castelului este nevoie de 2 milioane de euro. Castelul din Gilău are peste 30 de camere şi un parc de aproape 150 de mii de metri pătraţi. Valoarea lui pe piaţa imobiliară depăşeşte 5 milioane de euro. De asemenea, în Arad sunt 12 castele iar în judeţul Timiş încă trei care au nevoie urgentă de bani pentru conservare şi restaurare. Spre exemplu, Castelul din Banloc a devenit motiv de dispută între minister şi Consiliul Local, în timp ce Castelul de la Murani s-a prăbuşit în mare parte. Castelul de la Ambrozie a stârnit interesul unui investitor dar acesta nu a reuşit să facă faţă cerinţelor exagerate ale autorităților locale aşa că a renunţat la proiectul de restaurare. O soartă mai bună nu are nici Castelul Kornis – Rakoczi – Bethlen din Iernut, construit în stil renascentist în anul 1545, care se degradează pe zi ce trece. Clădirea, monument istoric înscris în patrimoniul cultural naţional, aparţine Bisericii Romano-Catolice din Alba Iulia, care a iniţiat procedura de retrocedare din anul 2003 dar procedura s-a blocat.

Deci, se poate!

Deşi pot fi numărate pe degete excepţiile de castele care au fost scoase din ruină şi reintroduse în circuitul turistic, acestea există. Deja celebrelor palate-muzeu Peleş şi Pelişor, Bran sau Castelul Huniazilor li se alătură Castelul Miclăuşeni din judeţul Iaşi, Castelul din Parcul Nicolae Romanescu, Craiova, vila Şuţu din Constanţa, Cetatea Rupea din Braşov, Banffy din Cluj şi Şofronea din Arad. De o soartă bună vor avea parte şi Cetăţile Făgăraş, Feldioara şi Râşnov care urmează să intre în proces de renovare până la sfârşitul acestui an pentru că există proiecte şi, dacă credem autorităţile locale, există şi fonduri. De asemenea şi Cetatea de Scaun a Sucevei urmează să fie reabilitată cu fonduri europene nerambursabile în valoare de 13 milioane de euro. Cetatea Alba Iulia a fost readusă la viaţă cu o investiţie de 50 de milioane de euro. Istoria cetăţii din Alba Iulia a început în urmă cu 2.000 de ani şi este o mărturie vie a trei epoci diferite: Castrul Roman Apullum (106 d.Ch.), Cetatea Medievală Bălgrad (secolul XVI-XVII) şi Cetatea Alba Carolina, fortificaţie de tip Vauban (secolul XVIII). La rândul său, Palatul Jean Mihail va fi reabilitat cu o investiţie de şapte milioane de euro, iar Cetatea Severinului va intra în circuitul european după ce va fi primenită.

O istorie de 100 de ani

Clădirea, realizată după planurile arhitectului francez Daniel Renard, este decorată cu elemente Art Nouveau şi a fost inaugurată pe 15 august 1910. Primul concesionar a fost Alphonse Haitz, proprietarul restaurantului Cafe de Paris, din Bucureşti, iar apoi clădirea a intrat în administrarea baronului Edgar de Marcay, cel care s-a angajat să construiască Hotelul Palace, cu scopul de a deservi clienţii localului. În 1928 şi 1934 edificiul a trecut prin două procese ample de modernizare.  După 1945, Cazinoul a devenit „un restaurant cu ştaif unde se aduna toată lumea bună a României“ iar în perioada 1985-1987 edificiul a intrat într-un nou proces de modernizare dar şi-a păstrat elementele de decor originale. Partea superioară a clădirii este decorată cu elemente arhitecturale de forma navelor antice (rostrale), cu capete de berbec şi ghirlande de alge marine, în timp ce interiorul este somptuos, cu scări şi balustrade impunătoare, coloane îmbrăcate în stucatură şi pereţi cu brâie din marmură.