Ancheta DNA în cazul morţii poliţiştului Bogdan Gigină, în care e vizat, printre alţii, Gabriel Oprea, întârzie nepermis de mult, spun rudele acestuia. Familia agentului Gigină a cerut Instanţei Supreme să constate că, deşi au trecut 2 ani şi 3 luni de la accidentul fatal, rechizitoriul procurorilor încă nu a ajuns la instanţa de judecată.
Foști șefi în Poliția Română, audiați la DNA
Dacă judecătorii de la ICCJ vor admite contestaţia referitoare la durată, e posibil ca procurorii să fie obligaţi să finalizeze ancheta cât mai repede. În octombrie, şefa DNA afirma: „Suntem în curs de finalizare, nu aş putea să estimez un termen în ceea ce priveşte soluţia, nu pot să spun nici ce soluţie va fi, pentru că aceasta va fi decisă de procurorul de caz, dar cu siguranţă, până la sfârşitul acestui an, dosarul va fi soluţionat”.

Kovesi despre mama polițistului Bogdan Gigină: „…Să aștepte”
În urma depunerii contentației de familia poliţiştului Bogdan Gigină, DNA a venit cu unele clarificări ale împrejurărilor care au contribuit la producerea accidentului rutier:
„După înregistrarea dosarului la DNA s-au realizat următoarele activități:
- au fost inculpate două persoane fizice și o persoană juridică (OPREA GABRIEL, la data faptelor viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, persoana juridică SC GENERAL MPM IMPEX S.R.L și MAZILU PETRE, administrator al firmei menționate)
- s-a dispus și efectuat expertiză tehnică cu privire la autovehiculul implicat în accident;
- s-a dispus și efectuat expertiză cu privire la dinamica accidentului;
- au fost identificate și audiate, în calitate de martori, peste 60 de persoane (o parte dintre aceștia fiind propuși de părțile din cauză)
- ca urmare a audierii unor martori, părțile au făcut, în mod repetat, cereri de audiere a altor persoane
- s-a cerut declasificarea, de către cinci instituții publice, a unor documente care au legătură cu cauza, clasificate ca secret de stat sau secret de serviciu;
- declasificarea acestor documente s-a realizat, parțial, abia în decembrie 2017 și în ianuarie 2018.
În prezent, în cauză sunt în curs de desfășurare acte de urmărire penală”, se arată în comunicatul DNA.

Bogdan Gigină a murit în urma accidentului din seara zilei de 20 octombrie 2015, în timp ce însoţea coloana oficială a lui Gabriel Oprea. Agentul a căzut cu motocicleta într-o groapă care nu ar fi fost semnalizată corect.













































