România, care a fost complice la uciderea a peste 400.

Externe

Parlamentar ucrainean: România să-şi asume complicitatea la Holocaust dacă vrea să fie respectată

000 de evrei, trebuie să accepte „ororile trecutului său” dacă vrea să fie un „membru respectat al comunităţii naţiunilor”, declară un parlamentar ucrainean, potrivit Mediafax.

 

Dacă vrea să fie un „membru respectat al comunităţii naţiunilor”, România trebuie să accepte „ororile trecutului său”, afirmă parlamentarul ucrainean Oleksandr Feldman, preşedinte al Comitetului Evreiesc Ucrainean, într-un articol cu titlul „Ignorarea complicităţii României în al Doilea Război Mondial nu este o opţiune”, publicat de site-ul ynetnews.com. El adaugă că pe 9 noiembrie, la Kiev, va avea loc o Conferinţă care va sublinia rolul României în Holocaustul din Ucraina şi alte ţări foste sovietice.

Între aliaţii lui Adolf Hitler, românii sunt „prea adesea uitaţi”, spre deosebire de Japonia şi Italia, chiar dacă nu au fost motivaţi de „complexul cuceririi globale” ca aceste ţări, ci de un „interes naţional îngust”. Parlamentarul ucrainean, care afirmă că Guvernul român a fost complice la uciderea a peste 400.000 de evrei, majoritatea în Ucraina, citează pogromul din 1941 de la Iaşi, unde detaşamente de soldaţi şi poliţişti români au ucis 15.000 de evrei, conform Mediadax.

„Brutalitatea românilor s-a extins peste frontiere, în Ucraina, unde numeroşi evrei au căzut victime forţelor române controlate de germani”, continuă Feldman, punctând că în timpul „masacrului de la Odesa”, tot în 1941, militarii români au luat parte „cu voioşie” la un atac împotriva a peste 19.000 de evrei ucraieni.

România nu a recunoscut aceste „genocide atroce” şi numeroase alte acte similare împotriva evreilor români şi ucraineni nici la zece ani de la prăbuşirea comunismului şi a “insultat memoria victimelor” prin faptul că nu şi-a asumat responsabilitatea uciderii evreilor în România şi în timpul ocupaţiei Ucrainei, subliniază Feldman. În opinia sa, în istoria României există „distorsiuni serioase” ale rolului pe care l-a jucat în război şi Holocaust, iar Guvernul a creat o comisie pentru investigarea acţiunilor din timpul Holocaustului numai după o „presiune internaţională semnificativă”.

Feldman critică, de asemenea, o declaraţie a fostului preşedinte român Ion Iliescu, care aprecia că este „nedrept ca România să fie legată de persecutarea evreilor în Europa” şi că numărul victimelor a fost „exagerat pentru impactul mediatic”.

 

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top