După ce Guvernul a renunțat la serviciile SPP, Parlamentul pune pe roate o comisie care să ancheteze Serviciul de Pază și Protecție. Cel vizat este șeful instituției Lucian Pahonțu, despre care Liviu Dragnea spune că i-ar fi transmis că o să fie „executat”, „undeva prin martie”.
„Se constituie Comisia parlamentară de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii Directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care exced cadrului legal de funcţionare.”, este hotărârea care va fi supusă votului săptămâna viitoare în Plenul Parlamentului.
Comisia care va ancheta activitatea SPP va fi formată din şapte membri PSD, trei membri PNL, un membru USR, un membru UDMR, un membru ALDE, un membru PMP şi un membru al minorităţilor naţionale. De asemenea, preşedintele Comisiei va fi din partea PSD, vicepreşedintele din partea PNL, iar secretarul din partea ALDE.
Senatorul USR Vlad Alexandrescu a declarat că această iniţiativă este una „de imagine, constituită la cheremul domnului Tăriceanu şi Dragnea”. Deputatul PNL Ben-Oni Ardelean, pe de altă parte, crede că înfiinţarea comisiei reprezintă anchetarea unor „bârfe care sunt poveşti vânătoreşti de pe Lacul Belina”.
Obiectivele Comisiei
- determinarea implicării directorului SPP în influențarea unor decizii politice;
- verificarea unei eventuale modalităţi de implicare a SPP în activităţi care exced cadrul legal de funcţionare de către directorul instituţiei, domnul Pahonţu Lucian-Severin;
- verificarea rapoartelor de activitate ale directorului SPP din ultimii cinci ani;
- verificarea modului şi a criteriilor în care au fost desemnaţi ofiţerii de protecţie a demnitarilor;
- identifarea numărului de mandate de supraveghere video-audio;
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că șeful SPP, Lucian Pahonţu, a fost implicat mai mult decât era cazul în Guvern.
„Mai mulţi colegi mi-au spus că şeful SPP-ului a fost implicat mai mult decât era cazul. Domnului Paul Stănescu i s-a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat şi dumnealui poate să fie şeful partidului. Poate că i s-a spus şi lui Grindeanu, lui Tudose, nu ştiu.”, a declarat liderul PSD. Liviu Dragnea a lansat apoi noi atacuri la adresa şefului Serviciului de Protecţie şi Pază, Lucian Pahonţu. Acesta a declarat că L. Pahonțu avea o practică foarte nocivă: îşi folosea angajaţii pentru a culege informaţii, apoi mergea la Parchete sau la instanţe şi transmitea anumite mesaje.
Cine este Lucian Pahonțu
În vârstă de 53 de ani, Lucian Pahonțu conduce Serviciul de Paza și Protecție de 13 ani. Înainte, a lucrat în cadrul Ministerului de Interne. Șeful SPP este căsătorit cu Elena Mihaela Pahonțu, prodecan al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și are un copil.
Anul trecut, Pahonțu a încasat un salariu de aproape 15.500 lei. El are datorii de 410.000 lei. L. Pahonțu deține o casă de 186 mp situată în București și a primit doua terenuri moștenire.













































