Grădina Raiului în viziunea artistei suedeze Elisabeth Ohlson
Foto Gabriel Câmpean
Featured

Parlamentul European a găzduit o expoziție de fotografii cu Iisus Hristos îmbrățișat de homosexuali și sadomasochiști. Organizatoarea spune că „este fericită”. Ortodocșii europarlamentari români tac

Timp de o săptămână, în clădirea Parlamentului European de la Bruxelles, a fost găzduită expoziția Ecce Homo a fotografei Elisabeth Ohlson, organizată de europarlmentara suedeză Malin Björk. Imaginile prezentate în cadrul evenimentului au scandalizat lumea prin simbolistica ce lezează atât lumea creștină, cât și pe cea musulmană. Niciun europarlamentar român care defilează toată ziua cu poze prin biserici nu a protestat. Cu o excepție.

Singurul care a luat atitudine

În fotografii, Iisus Hristos apare înconjurat de homosexuali sau sadomasochiști, prinși cu lanțuri, două femei musulmane se sărută, în Grădina Edenului Adam și Eva sunt înlocuiți cu mai multe cupluri de homosexuali și lesbiene, care simulează gesturi tandre și îmbrățișări, o femeie cu sânii dezgoliți ține în mâini două cupe de silicon, ca o aluzie la operațiile estetice de mărire a bustului, doi bărbați goi, unul alb și unul negru, sunt așezați unul peste celălalt, în formă de cruce etc.

Televiziunea Fox News, agențiile de presă din Italia, Polonia, ziare din Spania sunt doar câteva canale media care au atras imediat atenția asupra expoziției blasfemiatore.

În România, cazul a fost adus în atenția publicului de europarlamentarul Christian Terhes, care este și preot. Acesta a filmat expoziția și a postat-o pe contul său de Facebook, așteptându-se ca platforma, care încurajează propaganda LGBTQI, să îl cenzureze. Imaginile pot fi văzute mai jos și au fost apreciate de unii drept „dezgustătoare”.

Din păcate, acceptarea unor astfel de manifestări în sediul Parlamentului European va avea ca efect reducerea încrederii în instituțiile europene, un trend care tine să cuprindă o mare parte a europenilor.

Expozițiile de la Parlamentul European, sub responsabilitatea deputaților gazdă

Mai mulți europarlamentari români, consultați de Q Magazine, au declarat, sub anonimat, că „la Bruxelles, dacă te opui oricărei forme de manifestare care promovează comunitatea LGBTQI+ ești terminat.”, motiv pentru care, până luni, 8 mai, data publicării acestui articol, cu excepția lui Christian Terhes, niciunul dintre cei trimiși de alegătorii români în Parlamentul European nu exprimase vreo opoziție la adresa înfățișării lui Iisus Hristos înconjurat de homosexuali și sadomasochiști. Asta deși suntem în perioada post pascală, înainte de Înălțarea Domnului.

Deputații europeni sunt aleși de cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, rolul lor principal fiind acela de a se implica activ în procesul de legiferare a legislație europene care ne influențează viața de zi cu zi.

Pe perioada mandatului lor, deputații europeni pot desfășura însă și activități care implică promovarea tradițiilor, obiceiurilor, culturii țării din care provin, iar organizarea de evenimente culturale, în cadrul celor două locații ale Parlamentului, indiferent de natura lor, este strict responsabilitatea acestora.

La Bruxelles și Strasbourg există mai multe spații care pot fi alocate pentru asemenea evenimente și există proceduri foarte stricte care, în mod normal, trebuie respectate de eurodeputați pentru a primi aprobarea necesară și a organiza efectiv evenimentele respective.

Rezervarea spațiului se face în baza unui dosar care trebuie să conțină o serie de informații fără de care aprobarea nu este acordată de chestorul responsabil – denumirea evenimentului, perioada sa (sunt luate în calcul doar zilele lucrătoare ale săptămânilor în care deputații își desfășoară activitatea la Bruxelles sau Strasbourg), natura evenimentului (manifestare culturală, de promovare a unor tradiții, a culturii, a unei regiuni, a unui oraș, eveniment de informare, expoziții ale unor artiști, expoziții de fotografii, lansare de cărți, etc), o descriere detaliată a evenimentului, un CV al artistului sau artiștilor promovați, lista obiectelor, fotografiilor, tablourilor etc, care urmează să fie expuse, și o copie foto a acestora, asigurarea obiectelor dacă fac parte din patrimoniul național, lista persoanelor responsabile de montarea și demontarea expoziției, persoane care primesc acces pe perioada evenimentului în sediul PE, lista invitaților, cu accent pe cei care vin din exterior, pentru care sunt necesare demersuri pentru acces în Parlament.

Organizatorul sau organizatorii, dacă sunt mai mulți deputați, au obligația de a afișa pe întreaga perioadă a evenimentului, la loc vizibil, denumirea și perioada acestuia, numele artistului, artiștilor participanți, dar și numele deputatului-gazdă și grupul politic din care face parte.

Întreaga organizare a unui eveniment, de la început până la sfârșit, implică mai multe departamente ale Parlamentului European, începând cu cel responsabil de organizarea evenimentelor, și terminând cu tehnicienii care se ocupă de lumini, sau cei care fac curat la finalul evenimentului, organizatorul având obligația să informeze toate aceste departamente în timp util în legătură cu manifestarea sau evenimentul pe care urmează să îl găzduiască.

Solicitarea trebuie făcută cu cel puțin șase luni înainte, pentru că sunt necesare mai multe aprobări, ultima fiind cea a chestorului responsabil, dar, în prealabil, trebuie să existe deja o rezervare a spațiului vizat de deputat, rezervare care uneori se face chiar și cu un an înainte, dacă se dorește ca evenimentul să se desfășoare într-un spațiu cu vizibilitate mare sau se dorește un eveniment de anvergură. Rezervarea spațiului se face în sistem electronic și necesită de asemenea informațiile menționate.

În prezent, chestorul responsabil de aprobarea evenimentelor culturale organizate la Parlamentul European este deputatul Christophe Hansen din Luxembourg, care face parte din grupul PPE, alături de românii Traian Băsescu, Vasile Blaga, Rareș Bogdan, Cristian Bușoi, Daniel Buda, Gheorghe Falcă, Marian-Jean Marinescu, Dan Motreanu, Siegried Mureșan, Vlad Nistor.

Europarlamentarul Rareș Bogdan credincios Foto Facebook

Ce spune organizatoarea

Organizatoarea expoziției este europarlamentara suedeză Malin Björk care s-a declarat fericită pentru că, în sfârșit, cei responsabili au înțeles că „a-l prezenta pe Iisus Hristos înconjurat de homosexuali nu mai este considerat o ofensă de privitori”.

Malin Bjork, la o manifestare pro LGBTQI+ foto Fb MB

Într-o declarație publică aceasta a transmis:

„Fotografa suedeză Elisabeth Ohlson a șocat lumea încă din 1998 cu expoziția Ecce Homo, în care Isus este portretizat în mijlocul unor persoane LGBTQI+. Organizată în interiorul unei catedrale suedeze, expoziția a fost vizitată de circa 12.000 de persoane, însă a dus la anularea întâlnirii pe care Ioan Paul al II-lea, pe atunci Papă, o avea stabilită cu Arhiepiscopul suedez.

Expoziția a făcut turul Suediei și al Europei, stârnind numeroase proteste. Când fosta europarlamentară suedeză Marianne Eriksson a invitat-o pe Ohlson să expună Ecce Homo în Parlamentul European, conducerea administrativă a instituției europene a considerat-o prea ofensivă și a refuzat găzduirea expoziției.

Fotografiile făcute de Elisabeth Ohlson sunt inspirate deseori de tablouri din perioada barocă, dar conțin un mesaj documentar despre timpurile în care aceasta era fotograf de presă. Întotdeauna a fost de partea celor mai expuși din societatea noastră – persoane LGBTQI+, refugiați, musulmani, oameni fără adăpost sau persoane cu dizabilități.

Sunt fericită că de această dată, când am invitat-o pe Elisabeth Ohlson să-și expună lucrările, chestorii Parlamentului au aprobat cererea mea. Asta arată poate că societatea a evoluat și, 25 de ani mai târziu, când vorbim despre drepturile LGBTQI, a-l prezenta pe Iisus împreună cu homosexuali, lesbiene, transgenderi nu mai este considerat o ofensă de către privitori. Oricum, chiar și astăzi, unele guverne din UE atacă drepturile persoanelor LGBTQI, ridică ziduri împotriva refugiaților și persoanele de culoare încă suferă rasism și discriminare. Imaginile lui Ohlson arată că lupta pentru drepturi egale trebuie să continue. Toate imaginile pentru această expoziție au fost alese de Elisabeth Ohlson personal.”, a declarat Malin Björk, membră a Parlamentului European din partea Partidului Suedez de Stânga.

La rândul său, fotografa Elisabeth Ohlson a declarat că doar una dintre fotografii îl prezintă pe Iisus iubind LGBTQI+.

Caricatură realizată Karin Tecknar Sursa: Facebook

„Aș spune că ar trebui să existe mai multă înțelegere, deoarece există o mulțime de imagini cu Iisus cu heterosexuali, milioane, miliarde de picturi ale artiștilor celebri, dar aceasta este doar o imagine cu Isus iubind LGBTQ+ O fotografie nu ar trebui să fie atât de înspăimântătoare pentru ei (n.r. adică pentru cei care au protestat împotriva expoziției)”, a afirmat Ohlson.

Spaniolul Jorge Buxade, europarlamentar, a scris pe contul său de Twitter că „Parlamentul European s-a convertit într-un spațiu al impunității pentru lobbyul LGTBIQ+ cu complicitatea celor de stânga, a popularilor și a liberalilor. Disprețul meu infinit pentru atuor, pentru cei care promovează și cei care au pemris așa ceva. Dezgustător și mizerabil. Sper ca în următoarea legislatură să nu mai fie posibil.”

Vicepremierul italian Matteo Salvini a fost foarte concis într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook: „Artă? Nu, doar vulgaritate și lipsă de respect. Într-un cuvânt, DEZGUSTĂTOR.”

Maria Veronica Rossi, europarlamentar din partidul Lega din Italia, a declarat că expoziția este un afront la adresa a milioane de credincioși.

„Este legitim să abordăm probleme de tot felul în cadrul instituțional, dar exploatarea unei religii este o lipsă intolerabilă de respect pentru milioane de credincioși din întreaga Europă. Exploatarea religiei este o lipsă de respect intolerabilă. Stânga aduce Parlamentului European o expoziție în care îl reprezintă pe Iisus Hristos înconjurat de apostoli îmbrăcați în sclavi sadomasochiști. În afară de perspectiva culturală, aceasta apare ca o provocare gratuită: de ce să jignești și să nu respecți?”, a declarat Rossi.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top