Reprezentanţii instituţiei religioase apreciază că preotul era “paşnic şi venerabil”, fiind “ucis cu cruzime” tocmai în biserica unde “predica pacea şi iubirea faţă de semeni”.
Patriarhia susţine faptul că bisericile ar trebui să fie mai bine păzite şi protejate deoarece sunt “spaţii de utilitate publică religioasă a comunităţilor locale”. “Această crimă oribilă arată starea alarmantă de degradare, de violenţă şi de nesiguranţă din societatea românească de azi. Prin urmare, este nevoie ca şi bisericile, fiind spaţii de utilitate publică religioasă a comunităţilor locale, să fie mai bine păzite şi protejate”, se arată în comunicatul Patriarhiei Române.
Totodată, Patriarhia transmite condoleanţe familiei preotului Tudor Marin precum şi slujitorilor bisericii unde acesta a fost ucis cu sânge rece.
Preotul paroh de la Biserica “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, Tudor Marin, a fost înjunghiat sâmbătă dimineaţă în biserica în care slujea şi a decedat ca urmare a plăgii suferite.
Deşi medicii de pe ambulanţă au încercat să-i salveze viaţa preotul a murit.















































